Sunt intrebat adeseori despre unde ar putea cineva sa mearga, toamna, intr-o zona exotica. Din pacate, toamna nu este un anotimp propice pentru multe destinatii exotice. Indochina (si Thailanda) este lovita de musoni (este chiar cea mai ploioasa perioada din an, cand deseori au loc inundatii), in Bali tocmai a inceput sezonul ploios, coasta caraibeana este deseori lovita de cicloane, iar coasta estica a Africii (adica Kenya si Zanzibar) are, de asemenea, parte de ploi insemnate. Este perioada cea mai buna insa pentru Orientul Apropiat (adica, Iran, Iordania, Oman sau Emirate) si pentru binomul India – Nepal. Dar unii dintre voi vreti la mare, iar in sus-numitele tari oportunitatile sunt limitate (la Goa sau micuta coasta a Iordaniei). Ei bine, mai exista o zona cand toamna este o perioada buna din punct de vedere climatic – coasta vestica a Africii! Ce e acolo ? Va zic eu – insulele Capului Verde!

Daca te uiti pe harta Africii, trebuie sa te uiti cu mare atentie – insulele Capului Verde sunt mici, minuscule de-a dreptul, undeva in dreptul Senegalului. Au fost descoperite si colonizate de portughezi, care au tot bantuit pe coasta vestica a Africii in cautarea drumului spre Indii (care, pana la urma, tot ei l-au descoperit pe la Capul Bunei Sperante). Spre deosebire de multe alte locuri “descoperite” de colonistii europeni, insulele Capului Verde erau nelocuite. Dar, alaturi de portughezii descoperitori, aici s-a instalat si o puternica populatie de culoare, oameni dezradacinati de acasa, de pe continent, si transbordati in Capul Verde ca sclavi in drum spre Lumea Noua. Capul Verde a fost un adevarat antrepozit de sclavi care erau livrati mai departe in special spre Brazilia. Dar nu toti au ajuns dincolo de Atlantic, in Lumea Noua, unii au ramas in Capul Verde pentru ca, nu-i asa, si colonistii localnici aveau nevoie de sclavi si de sclave, asa ca actualmente imensa majoritate a populatiei bastinase din Capul Verde este formata din negri. Ma rog, nu negrii ca taciunele, pentru ca multi au si stramosi albi (portughezi si nu numai), dar Capul Verde este o tara africana.

Toata lumea stie ca cel mai sarac continent de pe glob este “Continentul Negru”, Africa. Un paradox este ca cele mai bogate tari din Africa nici macar nu se afla pe continent, ci sunt tari insulare din proximitatea continentului – Seychelles, Mauritius si Capul Verde. Cum ziceam, Capul Verde a fost colonie portugheza pana in 1975. Pana in acel an, regimul de dreapta al lui Salazar si al urmasilor sai a tinut cu dintii de domeniul colonial portughez, aflat intr-o criza profunda. Dupa perioada stralucita a Marilor Descoperiri, Portugalia a decazut din punct de vedere economic, in ciuda coloniilor numeroase si raspandite cam peste tot, iar asta s-a reflectat si in nivelul de dezvoltare economica a coloniilor. Cele mai decazute colonii erau cele portugheze. Dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, intreaga lume a cunoscut un proces general de decolonizare, marile puteri coloniale, englezii si francezii, renuntand la numeroasele lor colonii si protectorate, mai putin portughezii, deoarece pastrarea coloniilor era o chestiune de prestigiu pentru Salazar.

Numeroase din aceste colonii s-au ridicat la lupta, fortele si bugetul Portugaliei fiind macinate in luptele din tari precum Mozambic sau Angola. De altfel, “Revolutia garoafelor”, care a dus la indepartarea dictaturii post-salazariste, a fost determinata tocmai de aceste razboaie din colonii – numerosi tineri ofiteri nu au mai dorit sa se duca sa-si piarda viata prin deserturi si jungle, asa ca s-au rasculat. A urmat democratia portugheza, iar una dintre primele decizii ale acestora a fost sa renunte peste noapte la colonii. Cam toate au fost prinse pe nepregatite – nu existau cadre nationale, iar intregul management era asigurat de portughezi care, prompt, si-au impachetat lucrurile si s-au intors acasa, lasand in urma lor un vacuum de putere, dar si de competente (razboaiele civile din Angola si Mozambic, bunaoara, au continuat mult si bine). Unele colonii au fost luate pe nepregatite, fiind inghitite de vecini hulpavi (cum a fost cazul Timorului de Est), altele s-au trezit “in fundul gol”. Printre ele, si Capul Verde.

Initial, Capul Verde a dorit sa isi creeze un stat unit cu Guineea Bissau aflat pe continent, dar o lovitura de stat petrecuta in aceasta i-a convins pe capeverdieni ca e mai bine sa-si creeze un stat de sine statator si bine au facut! Acum sunt unul dintre cele mai bogate state din Africa, iar Guineea Bissau, unul dintre cele mai sarace!

Am fost in Capul Verde pe trei insule – Boavista, Sal si Santiago. Trebuia sa merg in mai multe, cum ar fi Fogo, dar in zilele in care am fost acolo, o eruptie petrecuta pe singurul vulcan activ din Republica (aflat pe insula Fogo) m-a impiedicat sa ajung acolo sau in Sao Vicente (cursele aeriene au fost oprite cateva zile din cauza cenusii vulcanice), asa ca am vizitat doar aceste trei insule. Ce am descoperit insa este ca aceste trei insule sunt in mod cert diferite, asa ca o sa incerc sa le surprind caracteristicile fiecareia.

Insula Boavista a fost prima pe care am aterizat. Facand o comparatie cu Romania, as zice ca Boavista este Vama Veche a Romaniei. Ma rog, sau ce era Vama Veche. Este o insula desertica, in mod paradoxal, desertul de aici este acelasi cu cel din Sahara, aflata la vreo 1.000 km de insula… am aflat ca nisipul din Boavista este de fapt nisip adus de vant tocmai de pe continent! Sunt doar cateva resorturi mari si acestea sunt izolate de-a lungul coastelor pustii, dar multi dintre turistii care vin in Boavista locuiesc in cele cateva pensiuni aflate in micuta capitala a insulei. Boavista este in mod cert pentru cei care vor liniste, care vor plaje pustii, care vor sa stea sub un palmier fara stresul luptei atroce pentru vreun sezlong si a celor care vor sa isi uite incaltarile la hotel, mergand desculti. Cei din Boavista se lauda ca plaja Santa Monica (botezata cu umor la fel ca mult mai cunoscuta Santa Monica din California) este una dintre cele mai frumoase plaje din Capul Verde. Am fost si eu acolo si pot sa depun marturie ca nisipul este alb stralucitor, iar verdele marii care se sparge cu putere de tarm intr-o mare de spuma ca laptele este genial! Sa nu va ganditi ca aici veti gasi tonete cu bauturi racoritoare, baruri si cocktailuri si sezlonguri cu umbrelute. Cat vezi cu ochii este pustiu, pustiu, pustiu. Vrei sa faci nudism? Nu exista o plaja specializata pentru asa ceva, pentru ca poti face aproape oriunde pe insula. Pentru ca este pustiu!

Localitatile sunt, de asemenea, extrem de linistite. Am fost intr-un satuc care mi-a adus aminte de aerul desuet al Cubei rurale, iar in capitala, in afara de o gelaterie tinuta de un italian, cateva magazine si restaurante, nu se intampla mare lucru. Boavista este ideala pentru cei care linistea nu ii zgarie pe creieri, ci, dimpotriva, ii binedispune.

Insula Sal este principala destinatie pentru turistii care se pogoara in Capul Verde. Este si ea relativ desertica, dar mai degraba desert pietros decat unul nisipos, cum este Boavista. Aici, insa, turismul a explodat. Daca Boavista este Vama Veche, Sal este, hai sa-i zicem, Mamaia, dar sa nu va asteptati la cine stie ce megacluburi de fite, ci mai degraba la ceea ce va asteptati de la o statiune de litoral clasica. Sunt destule resorturi, sunt numeroase vilisoare unde poti inchiria camere sau chiar apartamente, sunt hoteluri mai mari si mai mici si, de asemenea, cartiere intregi pentru expati. Acum cativa ani, mai multi dezvoltatori imobiliari s-au gandit ca nordicii sastisiti de atata nor si ploaie isi vor cumpara un apartament (sau condo, ca suna mai sexy) in intotdeauna insoritul si caldurosul Capul Verde si se vor muta aici cel putin pe perioada de iarna. Cativa s-au mutat (de fapt, turismul este pus in miscare aici de expati care s-au mutat in Capul Verde si s-au pus pe treaba si mai putin de mai relaxatii localnici). De fapt, spre deosebire de Asia, unde expatii care isi deschid pensiuni, baruri sau restaurante sunt mai degraba manageri pentru ca munca este facuta de foarte muncitorii asiatici, in Capul Verde trebuie sa puna osul la treaba, pe langa management, pentru ca localnicii sunt foarte “lasa-ma sa te las”. Greu de gasit ospatari italieni in Thailanda, in schimb in Capul Verde sunt peste tot. Intamplator, ospatarii respectivi sunt si patroni :).

In Sal, oferta de experiente este mult mai variata. Poti inchiria segway-uri, te poti duce sa vezi rechinii, sa faci croaziere in jurul insulei, multe si marunte. Si ca veni vorba de expati, exista si o romanca aici, in Capul Verde, care are o agentie de turism si poate aranja orice. Aflati mai multe amanunte despre ea aici.

Sal este o destinatie pentru cei care isi doresc o vacanta confortabila, eventual all-inclusive (exista si asa ceva) si in care sa mai poata faca lucruri.

Ultima insula pe care am vizitat-o, Santiago, este insula cea mai putin turistica. Pur si simplu, nu sunt resorturi, nu prea exista plaje, iar singurul lucru fain pe care l-am vazut este orasul Cidade Velha, un oras colonial portughez cu ruinele unor cladiri monumentale de pe vremea cand acesta era unul dintre cele mai mari orase din Imperiul Portughez (pentru ca pe aici erau “procesati” mii si mii de sclavi), dar care a fost lovit fara mila de pirati. Dupa un raid catastrofal in urma caruia au ars si marile cladiri ale orasului, capitala s-a mutat in Praia, unde este si in ziua de azi, iar in urma au ramas niste urme ciclopice care merita vizitate in caz ca ajungi pe insula. Spre deosebire de Sal si de Boavista, Santiago nu este desertica, ci are ceva vegetatie, mai degraba arbusti si arbori de tip mediteranean. Capitala n-as spune ca m-a dat pe spate, dimpotriva. Este una dintre cele mai safe capitale africane, dar, evident, are si ea “petele” ei negre. Plaja de langa hotelul Pestana in care am locuit este pe lista neagra pentru ca s-au intamplat niste “chestii”… si asta am aflat-o inclusiv la hotel.

Pentru multi, Capul Verde este o destinatie noua si necunoscuta. Adevarul este ca nu e prea cunoscuta in afara de Portugalia, Scandinavia si Italia. Dar, cum ziceam, merita luata in consideratie daca doriti ceva exotic si safe. Pentru ca desi este destul de europenizata, vei simti cam peste tot vibe-ul contagios al Africii negre…

Cand sa mergi in Capul Verde

Nu exista o luna cu adevarat rea sa mergi in Capul Verde. Luna care este, sa zicem, ploioasa este septembrie, in rest, nu sunt probleme. Temperatura este relativ constanta tot anul si nu ai parte de extreme – nici de caldura, nici de frig (minima scade arareori sub 20 de grade, iar maxima cu greu sare de 30 de grade). Sezonul de surfing este iarna, cand vantul bate cu putere dinspre Africa.

Cum ajungi in Capul Verde

Nu exista prea multe optiuni, iar cea mai buna este sa zbori cu TAP-ul via Lisabona. TAP-ul are si avantajul ca zboara in vreo patru insule, asa ca poti sa te duci intr-una si sa te intorci din alta. Mai exista cateva companii de chartere europene care zboara din diverse tari europene, dar e destul de complicat.

Sejururi organizate

Daca sunteti interesat de un sejur organizat, puteti sa va uitati la sejururile aranjate de cei de la Paralela 45 care ofera in pachet zbor + transfer + cazare. Puteti sa gasiti mai multe amanunte aici

Viza Capul Verde

Cetatenii romani au nevoie de viza, dar poate fi obtinuta la aeroport, la aterizare. Costa 25 de euro, primesti stampila si factura si poti sa intri fara durere de cap.

Moneda in Capul Verde – schimb valutar

Moneda nationala este escudo de Capul Verde, dar absolut oriunde poti folosi euro. Atentie insa ca rata oficiala este de 1 euro = 110 escudo, iar daca folosesti euro, rata de schimb utilizata va fi cu 10% mai mica, adica 1 euro = 100 escudo (preturile sunt in general afisate in escudo sau dual, dar la rata de 100 escudo / euro). Nu am prea vazut case de schimb valutar, asa ca poti schimba doar la banci care sunt, evident, inchise in weekend. In schimb, vei gasi destule ATM-uri de unde poti extrage escudo 24 / 7.

Puteti citi mai multe informatii si povesti despre Capul Verde in serialul pe care l-am scris in urma calatoriei din toamna trecuta. Serialul il gasiti pe acest link.

Imagini Capul Verde

Haiosul aeroport din Boavista – arata ca o cetate si nu este acoperit Se vede ca pe aici nu ploua aproape niciodata

In turul salbatic al insulei

Plaja Santa Monica din Boavista

Cea mai tare experienta din Boavista – cu masina prin pustietate

Inclusiv pe nisipul super fin al plajelor si dunelor de nisip

Exista resorturi all inclusive si in Boavista

Desi are o amprenta puternic europeana, Capul Verde este totusi un stat african

Sa sar, sa nu sar

Ochiul albastru

Nici in Sal nu poti rata o plimbare off-road. E memorabila

De aici, se vede Fata Morgana

Exploatarile de sare de unde a aparut numele insulei – Sal (sare)

Multi vin in Sal pentru kite surfing. Cica e unul dintre cele mai tari locuri din lume

Dar mie mi-au placut miile de flori din Santa Maria, principala localitate turistica din sudul Sal

Restaurantele din Sal ofera „catch of the day” in meniu

Uite rechinul !

Sunt si niste hoteluri faine in Santa Maria – hotelul Morabeza

Hotelul Oasis Atlantico

Cel mai fain – inchiriezi o bicicleta (sau motocicleta) si iei insula la pas

Nu, nu pe nisip

Praia, capitala Capului Verde

Principala strada pietonala

Cum va ziceam, Santiago este o insula verde

Cidade Velha – prima capitala din arhipelag, distrus de pirati

Cea mai veche strada din Capul Verde… a ramas asa de sute de ani

Cum ziceam, nu ratati o friptura de ton ! E magnifica !

Sursa: De la Paralela 45 la paralela 15. Capul Verde – trei insule in Atlantic | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Gata, a trecut vara, Connect-R in sfarsit s-a dus la culcare dupa o vara nedormita, asa ca unii dintre voi se gandesc la revelion. Ma rog, si eu ma gandesc, asa ca m-am gandit sa va fac niste recomandari de revelion… grupate pe zone geografice. Si m-am hotarat sa incep cu asa-numitul Continent Negru, Africa, unde, daca ma gandesc bine, am petrecut o singura data revelionul, mai precis in muntii Simiens din Etiopia, acum cativa ani. Dar asta nu inseamna ca nu merita si alte locuri sa intampini anul nou. Sa le luam pe rand.

Kenya – are doua anotimpuri secetoase. Unul este vara (cam iulie – august) si unul iarna (decembrie – februarie). De ce insist cu anotimpurile acestea ploioase si secetoase? Pentru simplul motiv ca mie imi place ca atunci cand ma duc undeva sa am parte de soare, de cer albastru, ca natura sa rada in soare, iar cladirile sa fie stralucitoare. Iar in multe zone ecuatoriale sau tropicale, atunci cand ploua, pai ploua serios de uneori crezi ca marea sau vreun rau din preajma s-a intors cu fundul in sus. Asa e si in Africa de Est (Kenya – Tanzania) – cand ploua, ploua serios, drumurile devin impracticabile (cele din Kenya sunt destul de greu practicabile si pe uscat), iar multe facilitati turistice sunt inchise. In plus, animalele pe care vrei sa le vezi prin safari sunt mult mai putin grupate pentru ca gasesc apa cam peste tot, nu trebuie sa se stranga pe langa vreun rau mai serios sa poata sa se adape.

Kenya are doi poli de interes – pe de o parte, parcurile nationale, unde simti ca poti juca intr-un documentar National Geographic. Credeti-ma, este un sentiment aparte sa te afli la cativa pasi de un leu. El, in libertate, tu, in cusca jeep-ului :). Regulile se schimba. Al doilea pol de interes este litoralul, iar principala zona de litoral este in jurul orasului Mombassa. Nu am fost in Mombassa, nu pot comenta, dar am fost in Zanzibar, iar acolo e… paradisul!

Tanzania – “same, same, but different”. In mod normal, ar fi o tara similara cu Kenya. Se vorbeste aceeasi limba (swahili si engleza), e locuita de aceleasi popoare (de la masai la pare), are si zebre, si litoral, iar climatul este similar. Am fost aici si in Parcurile Nationale (Ngorongoro este magnific), dar si in Zanzibar, o insula absolut superba, unde istoria (Zanzibarul a facut parte din Oman, iar capitala, Stonetown, a fost un timp indelungat singurul oras construit din piatra din Africa) se impleteste cu verdele crud al interiorului si albastrul sau verdele marii.

In sud se afla, probabil, cea mai dezvoltata tara a Africii – Africa de Sud. Desi regimul de “apartheid” a fost abolit la inceputul anilor ‘90, economia a continuat sa se afle in mainile tuturor celor aflati la putere (doar 17% din bogatia nationala a tarii se afla in mainile negrilor, chiar si la 25 de ani dupa caderea apartheidului), asa ca prin multe parti ale tarii o sa credeti ca va aflati in SUA. Printre altele, vei crede ca te afli in cine stie ce tara africana subdezvoltata. O tara a contrastelor, dar si o tara cunoscuta prin pitorescul ei. Principalele locuri de vizitat sunt de departe Cape Town, poate cel mai hip oras din Africa, dar si parcul national Kruger, aflat in celalalt colt al tarii, pe granita cu Mozambicul. Evident, mai sunt multe alte locuri de descoperit in Africa de Sud – de la Tara Vinului de langa Cape Town la pitoreasca Garden Route sau celebrul oras de distractii Sun City. Atentie insa, Africa de Sud este o tara periculoasa si, daca nu aveti experienta calatoritului in astfel de regiuni, ar fi mai bine sa va alaturati unui grup organizat. De precizat ca, de revelion, in Africa de Sud este vara (fiind in emisfera sudica), dar in zona Cape Town este anotimpul secetos, in timp ce in zona Johannesburg (si Kruger), anotimpul ploios.

Evident, exista si destinatii insulare – cum ar fi Mauritius si Capul Verde. Mauritius este o insula aflata in Oceanul Indian, iar Capul Verde, de cealalta parte, in Oceanul Atlantic, dar ambele sunt cunoscute pentru plajele lor si pentru resort-uri. De asemenea, poti descoperi zone pitoresti – Capul Verde, pentru cei fascinati de deserturi, Mauritius, pentru cei care prefera ceva mai mult verde :). Mauritius, in plus, are mult mai multe atractii naturale, inclusiv miniparcuri de safari, unde te poti apropia de diverse animalute pe care chiar le poti mangaia (nu, nu lei, ci, mai degraba, zebre sau pui de crocodili).

Va povestisem despre Etiopia. E o tara fascinanta, e o tara a legendelor, o tara cu experiente atat de diferite. Te duci in sud si dai peste triburi ramase practic intr-o epoca straveche, urmand strict traditii milenare, traind asa cum se traia in Europa acum mii si mii de ani. Te duci in nord, dai peste o traditie ortodoxa stranie pentru noi (timp de secole, ortodoxia etiopiana a fost “rupta” de restul crestinismului, asa ca a pastrat niste elemente arhaice), plina de legende si de biserici fabuloase sculptate in piatra, construite in vremea Cruciadelor. E drept, aici iti trebuie saptamani la rand pentru a explora cum trebuie Etiopia, pentru a ajunge si la triburi, si in nordul ortodox, si, de ce nu, in singura zona de pe Pamant care este similara planetei Venus – depresiunea Danakil!

Cam astea ar fi zonele cele mai interesante in care ai putea face un revelion in Africa. Voi ati fost vreodata de revelion in Africa? Unde v-a prins trecerea dintre ani?

Cum ajungi in zona

Mai nou, am vazut destule oferte de la KLM / Air France spre Africa de Est si Sud, inclusiv de revelion. Pentru Etiopia, aruncati o privire pe Fly Dubai. Uitati-va si la oferte din Istanbul sau Dubai (desi e foarte scump sa zbori la Dubai in jurul Anului Nou).

Vize

Mauritius si Tanzania (Zanzibar) – nu ai nevoie de viza.

Capul Verde si Kenya – viza se poate lua la sosire pe aeroport.

Africa de Sud si Etiopia – viza trebuie luata in avans. Africa de Sud are ambasada la Bucuresti, Etiopia, nu, trebuie sa trimiti pasaportul in Italia sau in Germania.

Vaccinuri si medicatie antimalarie

Africa de Sud – in general, nu ai nevoie decat de vaccin de hepatite A si B (dar astea iti trebuie si daca ai de gand sa calatoresti in Elvetia). Malaria bantuie doar in parcul Kruger, in rest, nu sunt probleme.

Kenya & Tanzania – da, e nevoie de vaccinuri si de medicamente antimalarie (exceptand Zanzibar).

Capul Verde & Mauritius – nu e nevoie nici de vaccinuri, nici de medicamente antimalarie

Etiopia – daca te duci in sud, la triburi, iti trebuie “de toate”. In nord, nu e nevoie de medicamente sau de vaccinuri.

Programe organizate de Revelion in Africa

Paralela 45 are o serie destul de larga de oferte de Revelion 2016

Pentru Mauritius, exista oferta unui avion charter direct al Tarom care zboara pe ruta Bucuresti – Mauritius (e charterul acela unic, “exotic”, mereu de anul nou). Informatii, aici.

Pentru Capul Verde (mai precis, insula Sal, principala insula turistica a arhipelagului), arunca o privire aici

Pentru Kenya (sejur pe litoral la Mombassa si, eventual, un safari scurt in Tsavo West), arunca o privire aici 

Pentru Zanzibar, arunca o privire aici.

Pentru Africa de Sud (Cape Town, zona vinicola, Johannesburg si Parcul National Kruger), gasesti oferta aici.

Imagini Africa

Palatul sultanului din Zanzibar

Pe mare, in Zanzibar

In Spice Tour, descoperi din ce se face ciocolata

Stonetown, orasul de piatra din Zanzibar

Ce poti vedea in safari in Kenya – girafe

Hipopotami lenesi

O mare de flamingo roz

Servus, jupane !

Un ghepard iesit dimineata la plimbare

Africa neagra, Africa salbatica – triburi din Etiopia: hameri

sau celebrii mursi

Pictura murala ortodoxa etiopiana

Incredibilele biserici de la Lalibela

Craciun la Lalibela, in Etiopia

Jeep safari – Capul Verde

insula Sal, paradisul kiterilor

Ce as trage o baie…

Unde altundeva sa mananci peste oceanic proaspat ?

Pentru cei mai putini activi – iata un hotel de lux

Cruise in Mauritius

In gradina botanica

Zebritele din Casela Park

Ce culoare poate avea Oceanul Indian in Mauritius !

Sursa: Pe unde sa-ti faci Revelionul… prin Africa neagra | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Marocul este o tara cu o semnificatie aparte pentru mine. A fost prima tara din afara Europei pe care am vizitat-o. Dupa ce, ani intregi, am bantuit de-a lungul si de-a latul Europei, de cele mai multe ori cu trenul, in 1999 imi luam inima-n dinti si treceam dincolo de granitele batranei noastre Europe. Si unde puteam ajunge cel mai usor? In Maroc, pentru ca puteam ajunge cu ferry-ul din Spania. Asa ca prima oara am pasit pe taram african in Tanger, coborand din ferry-ul care a traversat stramtoarea Gibraltar de la Algeciras, din Spania pana in Tanger. Era deja o alta lume – toate cladirile patratoase si albe, multi oameni in jalabia si nebunia aia frenetica, dar atat de atragatoare, din lumea araba. Mi-aduc aminte, cand vaporul a tras la port, o intreaga armata de arabi a luat-o la fuga in directia vaporului… Nu, nu erau pasageri, ci hamali si soferi de taxi dornici sa agate vreun client.

Am stat atunci in Maroc vreo doua saptamani. Am folosit transportul feroviar bine pus la punct inca de atunci, cu trenuri moderne si curate (e drept, cam aglomerate), si am fost prin cateva orase – am inceput cu Meknes, unde am si dormit si de unde am dat o fuga pana la Fes, apoi m-am mutat la Rabat, de unde am dat o fuga pana la Casablanca, si, in fine, am luat trenul pana la statia terminus a retelei marocane, in fabulosul Marrakech. Desi este unul dintre orasele geniale ale lumii arabe, nu am stat mai mult de trei zile, pentru ca am inchiriat o masina si am mers dincolo de muntii Atlas, sa descopar Sahara. Si nu voi uita niciodata condusul pe acele sosele pustii, intr-un peisaj de piatra demn de orice film Star Wars, culminand cu topaitul pe dunele de nisip de la M’Hamid, la doi pasi de Algeria, cand am vazut pentru prima oara acele taramuri unduitoare cu nisip cat vezi cu ochii.

A doua oara, am ajuns in Maroc in 2009, la zece ani dupa prima escapada. Am aterizat in Casablanca, venind cu un low-cost marocan de la Milano (cu o intarziere de o ora, pentru ca un pasager a ciupit o stewardesa de fund si a iesit tambalau mare), si dupa ce am revazut superba moschee Hasan II, am sarit intr-un tren arhiaglomerat in directia Marrakech. Am descoperit un Marrakech teribil de schimbat, dar schimbat in bine. Disparusera ghizii agasanti, peste tot, aparusera mici hoteluri traditionale numite riaduri, medina, dar si orasul, in general, era mult mai curat… e drept, se pierduse ceva din haosul ala original, dar Marrakech isi pastra sarmul. Am dat o fuga pana dincolo de Atlas intr-o tura de o zi si am descoperit cascada Ouzoud.

Cand am parasit Marocul, in directia Bergamo, ma gandeam daca voi reveni dupa alti zece ani. Ei bine, nu, revin dupa doar sapte ani si din nou in fabulosul Marrakech. De data asta, sunt invitat la conferinta APG World Connect, editia a 7-a. Este o conferinta dedicata unui domeniu care ma intereseaza – aviatia. APG este o asociatie de GSA-uri care furnizeaza servicii de distributie si nu numai companiilor aeriene ale lumii. Companiile aeriene nu isi permit sa deschida birouri de reprezentare peste tot, nici macar in toate destinatiile in care zboara. Asa ca semneaza acorduri cu companii locale specializate, numite GSA (General Sales Agent), care le promoveaza, le vand biletele si le asigura si alte servicii, in caz ca linia aeriana reprezentata zboara spre destinatia respectiva. APG este o asociatie globala de GSA-uri care reprezinta sute si sute de companii aeriene in intreaga lume. Reprezentantul roman al APG este Regional Air Support care este GSA pentru Romania a unor companii aeriene precum Air Serbia, Brussels Airlines, China Southern, Korean Air, China Airlines, Heli Air Monaco si multe altele, iar presedintele companiei, dl. Dorin Ivascu, este si membru in boardul global al APG Worldwide. Anul trecut, am fost, de asemenea, invitat la conferinta APG World Connect in Monaco, o experienta interesanta, dar in urma careia am aflat mult mai multe despre industria aeriana globala. Asa ca de-abia astept sa revin si sa aflu care sunt perspectivele si provocarile industriei aeriene globale. Si, evident, vi le voi spune.

Pe langa respectiva conferinta, voi mai ramane cateva zile pentru a mai bantui prin Maroc. Evident, va fi o placere sa revad Marrakech-ul, dar ma gandesc sa inchiriez o masina si sa trec din nou peste Atlas, in tara kasbahului, a desertului de piatra si a oazelor pline de verdeata. Dar ma voi decide la fata locului.

Mai trebuie sa precizez ca voi zbura cu TAP Portugal via Lisabona. Si pentru ca zborurile nu se conecteaza in aceeasi zi, voi savura draga de Lisabona, unul dintre cele mai faine orase ale Europei, prin programul Bom Dia, prin care TAP Portugal ofera hotel, mic dejun si transfer pentru pasagerii care zboara intercontinental si nu au conexiune in aceeasi zi. Dar va voi povesti la intoarcere cum functioneaza.

Si pentru ca v-am auzit pe multi ca, in aceasta perioada, sunteti sau aveti de gand sa fiti prin Maroc, dati un semn de viata daca saptamana viitoare sunteti in Marrakech!

Imagini Maroc

Bazarul din Marrakech

Dar cea mai faina parte a orasului este piata centrala – Jema el Fnaa. Aici, vanzatorii de apa

Noaptea, sfaraie gratarele

Strazile labirintice ale Medinei

Poate ma revad cu berzele de la Crit

Soseaua care serpuieste peste Atlas

Unul din satele berbere din Atlas

Celebrul sat Ait Banhaddou

Sursa: Luni, plec in Maroc. Mai intai, la APG World Connect si apoi peste Muntii Atlas, in desert | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Va ziceam mai acum cateva saptamani ca urma sa plec la Marrakech, la conferinta APG – World Connect. Am fost, am mai petrecut cateva zile prin Maroc si Lisabona si acum vreau sa va povestesc cate ceva de la conferinta. Tema? Una draga mie, despre aviatie. Dar mai intai sa va spun ce e APG si ce s-a discutat aici.

Mai intai sa va spun ce e un GSA (General Sales Agent). Companiile aeriene nu au forta financiara, dar nici justificarea sa fie prezente cu birouri in toate tarile lumii, nici macar in toate tarile in care zboara. Asa ca nominalizeaza in aceste tari mai putin strategice din punctul lor de vedere cate un agent local care se numeste GSA, care se ocupa de operatiunile lor, dar si de vanzarile lor in respectiva tara. In general, acesti GSA sunt specializati si reprezinta mai multe companii aeriene. De exemplu, la noi in tara, companii care opereaza in Romania cum ar fi LOT, Air Serbia, TAP, Fly Dubai, Pegasus si altele nu sunt reprezentate de birouri proprii, ci de unii GSA. Alte companii au birouri proprii aici – cum ar fi KLM / Air France, grupul Lufthansa sau Qatar Airways. Acesti GSA pot reprezenta si promova si alte companii care nu zboara in Romania, dar pot exista romani care sa cumpere bilete de la ei – cum ar fi Korean Air, China Southern, Emirates sau altele.

Acum vreo doua decenii, proprietarul unui astfel de GSA francez s-a gandit sa faca o asociatie globala de GSA-uri care sa colaboreze intre ele sau sa negocieze in grup reprezentarea unor companii aeriene la nivel mondial sau continental. Una e sa te duci sa spui ca ii poti reprezenta doar in Franta si alta in toata lumea. Asa a luat fiinta APG – Air Promotion Group in 1991, mai intai prin alaturarea a 5 GSA-uri europene. Astazi, APG (care a devenit o companie detinuta de toti membrii) este formata din 100 de companii care acopera 170 de tari… Da, in lume au mai ramas aproape 30 neacoperite :).

Acesti membri ai APG se intalnesc anual, incepand din 2009, pe undeva pe Glob. Anul trecut, intrunirea a fost la Monaco, unde am fost si eu invitat pentru prima oara, iar anul acesta a venit randul Africii, conferinta fiind organizata in Maroc, la Marrakech. Ce trebuie sa subliniez este ca APG Romania este de fapt unul dintre cei mai mari GSA din Romania si poarta denumirea de Regional Air Support, care reprezinta companii ca LOT, Air Serbia, Heli Air Monaco, China Southern, Korean Air si multe altele, iar dl Dorin Ivascu este membru in boardul global al APG Worldwide. Asa am ajuns si eu la APG.

Cine a fost? O buna parte din crema aviatiei mondiale – nu numai membrii APG din diverse colturi ale lumii, ci si reprezentanti ai celor mai mari companii aeriene, analisti de aviatie si nu numai. Conferinta a durat vreo doua zile, dar o sa incerc sa va povestesc despre cele mai interesante momente.

Primul moment de varf a fost alocutiunea rostita de Dominique Strauss – Kahn, alias DSK, da, exact, fostul sef al FMI si ministru de finante al Frantei, cel cu scandalul cu camerista de la nu mai stiu ce hotel din Washington. Sarind peste povestea cu camerista, omul a fost in mijlocul finantelor mondiale in ultimele trei decenii, asa ca stie lucruri. Si alocutiunea sa a fost urmarita cu mare atentie de toata lumea. A inceput prin a trece in revista situatia economica globala, cu plusuri si minusuri – Europa crescand incet, America un picut mai repede, problemele Chinei, caderea Braziliei si asa mai departe. Evident, s-a referit si la scaderea dramatica a pretului petrolului, care loveste zdravan mai multe economii – incepand cu cele din Golf, dar si niste victime mai putin faimoase, cum ar fi Venezuela sau Nigeria (de Libia nici nu am mai vorbit), dar scaderea pretului la energie e un pas inainte pentru tarile care nu au zacaminte de petrol si gaze. A aratat si care sunt prognozele FMI, care in general sunt pe plus, dar a avertizat ca un val 2 al marii crize din 2008 – 2010 poate lovi in curand – motivul principal este indatorarea statelor, care a atins un varf in Grecia, dar sunt multe alte tari in situatii foarte subrede (incepand cu SUA). Lumea a mai trait niste crize ale datoriilor, dar erau tari mai mici – cum ar fi Argentina in 2001, acum buba poate fi cu adevarat de proportii planetare. Apoi, am aflat despre un anumit indice VIX, care masoara volatilitatea pietelor bursiere bazate pe vanzarile de contracte la termen si optiuni (futures si options). Acestea prevad preturile actiunilor si obligatiunilor la termene mai indelungate… Iar DSK a spus ca nu a mai vazut o volatilitate mai mare a actiunilor de la prabusirea turnurilor gemene din 2001 si inaintea marii crize din 2008… Iar asta spune multe.

Asta a fost discursul macroeconomic. A urmat insa ceea ce organizatorii au denumit „The Great Debate”. Si dezbaterea s-a concentrat pe unul dintre cele mai mari razboaie de pe cerul mapamondului – dintre companiile din Golf vs Europa si Asia. Nu trebuie sa urmaresti cu prea mult interes domeniul aviatiei, dar este evident ca cele mai „in forta” companii aeriene sunt cele din Golf – Emirates (Dubai), Qatar Airways si Etihad (Abu Dhabi), secondate de Air Arabia sau de Oman Air, dar la mare distanta. Daca te gandesti la piata aviatica de acum zece ani, companiile din Golf erau nesemnificative, doar Emirates mai scosese capul, devenind un pic ceva mai cunoscuta. Azi, au cele mai mari flotile din lume – cred ca Emirates are cele mai multe Airbus 380 si Boeinguri 777 din lume, zboara in sute si sute de destinatii, au o calitate a produsului de neegalat si, culmea, au si preturi de multe ori chiar foarte mici. Evident, in spatele lor se afla seicii miliardari ai Golfului (toate sunt companii de stat, iar in Golf statul = emirul), cu ambitii de cucerire economica a lumii… in Dubai trebuie sa fie cea mai mare cladire, cea mai mare companie aeriana, cel mai mare aeroport, cel mai mare pitic.

Ma asteptam la o dezbatere, ca asa scria in program, „The great debate”. Dar nu a fost o dezbatere propriu-zisa, fiecare parte a venit sa-si sustina punctele de vedere. Mai intai a vorbit seful sindicatului pilotilor de la KLM, care a avut un punct de vedere foarte pro-companie… nu stiu daca in ultimii ani KLM a fost in greva, parca nu, spre deosebire de cei de la Lufthansa, care o tin din greva in greva. Evident, accentul a fost pe faptul ca Etihad & co primesc kerosen ieftin si, desi zboara pe niste aeroporturi nou-noute, care se invart dupa soare, taxele aeroportuare sunt nesemnificative spre deosebire de huburile companiilor europene.

A urmat reprezentantul Emirates, care cumva a dat pe langa poarta. Adica, s-a apucat sa traga in companiile americane care au primit miliarde si miliarde de dolari dupa September 11, cand toate companiile au ajuns in insolventa si au fost salvate si cu ajutorul guvernului. E drept, nu a prea raspuns companiilor europene.

In schimb, tunul pe companiile europene a fost pus de companiile africane, reprezentate de Royal Air Maroc si de Ethiopian, care au acuzat companiile europene ca Open Skies a fost numai in favoarea europenilor. Uitandu-ma insa pe cifrele celor de la Royal Air Maroc, da, cota de piata a companiei nationale marocane a scazut semnificativ, dar numarul de turisti europeni in Maroc a explodat. Iar pentru economia nationala ce o fi mai important? O piata inchisa, o companie nationala dominanta, dar cativa turisti sau efectiv puhoiul de turisti?

Evident, disputa privita din afara este palpitanta. Competitia ascutita ca lupta de clasa duce la preturi din ce in ce mai mici si asta ne ajuta pe toti, dar preturile uneori de dumping nu trebuie sa distruga companii pentru ca, pe termen mediu, daca marile companii europene se inchid, evident ca cei din Golf vor creste preturile… ca in orice sector fara competitie.

Dar trecand peste discutia de gen „Razboiul stelelor”, un alt lucru trebuie sa subliniez. Aviatia este un domeniu strategic pentru intreaga economie nationala. Existenta unor operatori nationali puternici, alaturi de infrastructura aeroportuara pusa la punct, este critica pentru o economie nationala… investitorii nu vin daca nu au cu ce sa zboare (mai ales direct), la ore convenabile si unde sa aterizeze. Si nu ma refer doar la Bucuresti, ci si la orase mai mici care au investit (corect, zic eu) in aeroporturi precum Sibiu, Oradea, Suceava si unde este o imensa nevoie de a aduce trafic. Toate statele se uita la companiile nationale ca la niste obiective strategice, in deschiderea conferintei a venit si ministrul transporturilor din tara gazda, care a vorbit despre planul strategic al Marocului in transporturi care ia in calcul si dezvoltarea companiilor aeriene, nu numai a aeroporturilor. Degeaba bagi milioane in aeroporturi, daca nu zboara nimeni acolo. Iar noi, din cate stiu, avem un masterplan de transporturi care spune de autostrazi si despre aeroporturi, dar nimic despre companii aeriene. Cine va ateriza pe aceste aeroporturi? Cate curse vor fi ? Am avut trei companii romanesti, una a disparut (Carpatair), acum avem doua – Taromul, care boleste de ani buni, si Blue Air, care se pare ca e pe un val de relansare, sper, cu succes.

Si ca veni vorba de Tarom, nu pot sa nu mentionez ca Taromul a primit din nou APG Award, alaturi de Air France / KLM, Lufthansa si Emirates (faina echipa). Am pus pe Facebook si au aparut intrebarile si mistourile aiurea. E simplu – a fost un sondaj la nivel de agentii de turism din tot network-ul APG cu privire la companiile aeriene care colaboreaza cel mai bine cu agentiile de turism. Si a iesit si Tarom. Nu s-a votat care e cel mai bun business class, care sunt cele mai colorate avioane sau care are mancarea cea mai buna. Si nu au fost intrebati calatorii, cum e cazul Skytrax. Doar agentiile de turism. Evident, banuiesc ca au fost multe voturi din Romania (Tarom nu are reteaua globala a unui Air France), dar si asta dovedeste ca agentiile de turism sunt multumite de Tarom. Altfel, i-ar fi votat linistit pe altii.

Cam asta a fost la Marrakech la conferinta. Ca de obicei, o conferinta interesanta, plina de invataminte pentru industria aeronautica. Si ma bucur ca, spre deosebire de data trecuta, au venit si companii aeriene romanesti – Blue Air, reprezentata la varf, de dl Racaru, CEO, si de dl Constantinescu, director comercial, iar Taromul, de dna Rodica Odobescu, fost CEO Tarom (pe vremea cumnatului Adrian Nastase) si actualmente tot ceva prin conducerea Tarom. Spre deosebire de Blue Air, doamna de la Tarom cred ca a sarit peste conferinta (cel putin, eu nu am vazut-o), a fost doar la decernarea trofeului. Macar atat, ca anul trecut nu a venit nimeni de la Tarom sa-l ia.

Despre Maroc si despre ce am mai vazut pe acolo, voi povesti incepand de saptamana viitoare.

Imagini APG World Connect

Aici a avut loc conferinta – Palais des Congres in cadrul complexului Palmeraie Marrakech

Sala unde s-a tinut APG World Connect

Si eu pe aici

O parte din membrii APG

Si aici cam toti

Ministrul marocan al transporturilor. Marocul are strategie si pentru companii aeriene, nu numai pentru infrastructura

Delegatia romana – APG Romania, EXIMTUR si Blue Air

In schimb, prajituri au fost din plin

Prezenta surpriza – Dominique Strauss Kahn, fostul presedinte FMI

Cica o sa fie bine… nu peste tot

Dar incertitudinea creste. China se cam rupe…

Marile economii nu prea mai cresc. Impulsul cresterii mondiale trebuie sa vina de la tarile in curs de dezvoltare

Marea dezbatere

Presedintele Asociatiei Pilotilor Olandezi

Tarile din Golf au pompat 42 miliarde in companiile lor aeriene.

Ce nu se poate in Europa, se poate la Golful Persic

Emiratele si Qatarul – comenzi de mai multe avioane decat Europa si SUA la un loc

Finalul discursului olandezului

Emirates se apara.

Am crescut intr-un ritm impresionant

Cumparam avioane la greu

Rutele noastre nu se prea incaleca cu cele ale americanilor (dar se incaleca cu cele ale europenilor)

Si americanii au primit 100 miliarde dolari de la stat

Cerul e dominat de companii de stat. Sau ma rog, o buna parte din el

Doamna de la Royal Air Maroc

Care se plange ca numarul de pasageri au crescut, dar Royal Air Maroc a scazut. Well, e greu sa te bati cu low costurile

N-am prea inteles de ce… dar uneori e bine sa te plangi

Iar intrebarile nu au fost cu manusi

Nici pentru managerul de la Emirates

Si etiopienii sunt suparati. Ma rog, nu inteleg de ce, piata lor e ermetic inchisa. E drept, Ethiopian e o companie buna

Dupa dezbateri, pica bine niste prajituri

Pam, pam, a venit vremea premiilor

Tarom – printre castigatori !

Doamna Rodica Odobescu primeste trofeul din partea Dorin Ivascu, APG Romania

Toti castigatorii

Da, chiar si scrie Tarom pe soclu

Se lasa seara peste Marrakech

Iar daca e noapte, e bal. Black tie, of course

Sursa: Conferinta APG – World Connect de la Marrakech. Cateva insemnari | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Nu stiu de ce, dar dintotdeauna Marrakech a avut o conotatie exotica, indepartata, ciudata, dar atragatoare. Poate doar Tombuktou in mijlocul Saharei sa fi avut aceeasi conotatie. Dar Tombuktou a fost intotdeauna acea Fata Morgana a aventurierilor, orasul fabulos din mijlocul desertului, aparat cu grija atat de fortele naturii, cat si de cele ale oamenilor… In schimb, Marrakech era mult mai abordabil, mai apropiat… Dar aura exotica a continuat sa-i atraga pe europeni si milioane dintre ei au venit sa descopere Marrakechul. Unii au ramas aici pentru totdeauna. Mai demult, in calitate de colonisti, in zilele noastre, in calitate de oameni de afaceri si antreprenori. Printre ei, si unul celebru – Yves Saint Laurent, care a descoperit Marrakechul in anii ’60 si, dupa ani in care a facut naveta intre Marrakech si Paris, s-a stabilit in oras in 1980… In urma lui, Marrakechul a fost invadat de fotomodele, de iubitori de moda, de artisti mai mult sau mai putin intelesi, care au transformat vechea capitala regala marocana intr-un oras foarte trendy.

Exista doua Marrakechuri. Exista Marrakechul vechi, incorsetat de zidurile cetatii, orasul traditional cu alei inguste, cu stradute rasucite, cu bazaruri colorate si motociclisti trecand in viteza la doi centimetri de tine, dar si Marrakechul nou, cu cluburi faimoase, hoteluri de lux, supermarketuri si blocuri cu o arhitectura atat de familiara celor care au vizitat Mediterana europeana. De data asta, am ales sa stau in medina, in orasul vechi, in orasul traditional marocan, intr-un riad. Pentru prima oara, am ajuns in Marrakech in 1999. Marocul a fost, de altfel, prima tara extraeuropeana pe care am vizitat-o si, indiscutabil, mi-a ramas la inima. Tara inca era condusa de regele Hassan II, eroul independentei marocane, dar care, evident, avea niste conceptii vechi, etatiste. La cateva zile dupa vizita mea, Hasan II a murit si a fost succedat de fiul sau, Mohamed VI, om cu studii in Franta si cu o deschidere mult mai mare. Si acesta a admis ca strainii sa poata investi in imobiliare. Asa ca numerosi francezi (si nu numai) au dat navala in medina din Marrakech, au achizitionat tot soiul de darapanaturi si le-au transformat in hoteluri traditionale foarte dragute. In astfel de riaduri am stat si eu acum. Am dat doar 20 de euro pe o camera dubla cu baie proprie, intr-un peisaj de 1001 de nopti.

Ce atrage la Marrakech? Din punctul meu de vedere, medina, vechiul oras, cu stradutele sale incadrate de ziduri ca de cetate, dar care, de fapt, sunt locuinte care se feresc de soarele puternic al verii. Am o orientare destul de buna si am navigat relativ usor medina din Marrakech (cea din Fez este, insa, imposibil), prin bazare animate, dribland motociclisti care se strecurau in viteza printre trecatori. Inima orasului vechi este insa piata centrala – Jema el-Fnaa. N-am petrecut aici la fel de mult timp ca datile trecute, dar spectacolul strazii este identic. Ziua, vanzatorii de apa vaneaza strainii dornici sa ii pozeze, la fel si omul cu nefericitele maimute legate de gat cu un lant sau imblanzitorii de serpi care canta la laute de cred ca serpii (care, de fapt, sunt surzi) le-au invatat cantecele pe de rost. Poate cea mai ciudata forma de distractie este “pescuitul de Cola”. Pentru cativa dirhami, primesti o undita si daca reusesti sa agati un PET cu o bautura acidulata si vag racoritoare (evident, nu dupa ce a stat zile intregi in mijlocul pietei), e a ta. Dar, probabil, cea mai veche activitate din piata, care mi se pare cea traditionala 100%, este sa asculti povesti. Povestitorul vine si spune o poveste (din pacate, doar in araba). Am asistat odata si pot spune ca toti cei care ascultau erau extrem de implicati cu vitalitatea aceea tipic araba. Dar, la fel ca in cazul Seherezadei si al celor 1001 de nopti, povestea se intrerupe brusc in momentul culminant. Povestitorul se ridica, strange maruntisul si te invita sa vii si in seara urmatoare sa asculti ce s-a intamplat. In cazul Seherezadei, asta ii prelungea viata, in cazul povestitorilor din Jema El-Fnaa, le garanteaza venitul de a doua zi.

Marrakech a fost capitala unor dinastii care au condus Marocul, dar chiar si dupa ce capitala s-a mutat mai la nord, autoritatile locale au avut destui bani pentru a construi palate. Daca la nord de Jema el-Fnaa se afla zona populara, bazarul si medina cea aglomerata, potentatii si-au construit palate la sud… nu foarte departe insa. Palatul El Bahia a fost construit in secolul al XIX-lea si, desi nu a mai ramas nicio mobila, cladirile cu patio-uri, mozaicurile si tavanele de lemn te fac sa iti inchipui ce bogatii erau adapostite aici acum mai bine de 100 si ceva de ani. Dar cel mai impresionant palat a fost El Badi, fosta resedinta regala, impodobita cu aur si pietre pretioase, o cladire impresionanta, cu o curte interioara imensa, cu bazine pline de apa. Pare un palat de poveste. Asa si este. De fapt, asa si era, pentru ca acest palat de poveste a fost jefuit si distrus, la nici jumatate de secol dupa ce a fost ridicat. Astazi, este o curte imensa, goala, flancata de ziduri care au cunoscut bogatia si decaderea si care acum nu mai sunt impodobite cu pietre pretioase, ci cu cuiburi de barza. In schimb, pe unele dintre metereze poti sa te urci pentru o frumoasa panorama a orasului.

Dar cea mai frumoasa cladire istorica a Marrakechului, pe care nimeni nu trebuie sa o rateze, este madrasa Ben Youssef, aflata la doi pasi de piata Jema el-Fnaa, dar in medina. Unii dintre voi stiti ca madrasele sunt scoli coranice. Partial adevarat. Aici, se studia coranul, dar spre deosebire de madrasele contemporane din Pakistan, unde s-a nascut miscarea talibana, in madrasele lumii islamice se invata si caligrafia, matematica, filozofia, si alte stiinte. De altfel, cunostintele lumii antice ne-au parvenit prin intermediul lumii islamice care le-a recuperat din regiunile ocupate si care le-a dezvoltat, fiind ulterior redescoperite de europenii care le distrusesera in secolul intunecat. O astfel de madrasa este Ben Youssef, care astazi nu mai gazduieste vreun campus universitar (madrasa a fost fondata cam pe vremea lui Basarab, in secolul al XIV-lea, si inchisa definitiv in 1960), ci este un obiectiv turistic de prim ordin. Dupa ce intri printr-un culoar lung si intunecat, nu poti sa nu scoti un chiot de surpriza in momentul in care ajungi in curtea interioara, in acest patio atat de iubit de hispano-maghrebieni… religia islamica interzice reproducerea figurilor umane sau animale, de aceea au dus stiinta arabescurilor la un nivel de arta pura… si zeci sau sute de metri patrati de astfel de arabescuri, ca un soi de crosetare in piatra, te hipnotizeaza prin perfectiunea lor. Am vizitat si micile camarute unde au locuit generatii intregi de studenti (in perioada sa de varf, madrasa Ben Youssef gazduia 900 de studenti, alesi dintre cei mai eminenti copii ai Marrakechului si Africii de Nord-Vest), dar frumusetea dantelariei in piatra pe care o gasesti peste tot este de neuitat.

Nu am ratat nici niste repere moderne ale Marrakechului. In primul rand, am vrut sa vizitez hotelul La Mamounia, pe care nu l-am vazut in vizitele precedente. Si acum, chiar ca nu l-am ratat. La Mamounia a fost desemnat de Churchill (da, stiu, criminal, dar cu gusturi fine) drept cel mai frumos hotel in care a stat si, probabil, avea dreptate. La Mamounia a fost construit de niste francezi imediat dupa Primul Razboi Mondial si preluat de statul marocan imediat dupa independenta. Nu a fost abandonat, pentru ca atat tatal actualului rege, Hasan II, cat si Mohamed VI au bagat milioane in el (ultima nota de plata din 2006 a fost de 130 de milioane de euro), facand din La Mamounia un punct de referinta pentru hotelaria mondiala. Am fost la viata mea prin hoteluri iconice (cum ar fi Burj-al-Arab sau The Emirates Palace din Abu Dhabi), dar La Mamounia defineste cu adevarat eleganta. In primul rand, am fost socat ca poti intra fara nicio problema. Nu exista control de securitate incrancenat la porti, doar o tanti ne-a spus ca nu putem intra cu papornitele cu suvenire (multumiri eterne, ca oricum voiam sa le parcam undeva) si apoi am intrat fara nicio restrictie intr-o lume plina de rafinament. Lumina clar-obscura de la receptie, operele de arta, muzica aproape subliminala de Budda Bar ma fac sa ii dau dreptate lui Churchill – nu stiu daca e cel mai frumos hotel din lume, dar, indiscutabil, e in top 10. Ma rog, preturile sunt in consecinta – o camera costa cam 400 — 500 de euro per noapte. Am luat o limonada in gradina, ca se impunea (vreo 100 dirhami, cam 10 euro), si apoi am descoperit gradina — o combinatie de gazon englezesc si de gradina botanica subsahariana.

Si pentru ca am bantuit si prin locuri cu staif, nu am putut sa ratez gradina Majorelle, cumparata in 1980 de Yves Saint Laurent si care i-a fost rezidenta pana aproape de moarte. Desi marele creator de moda a murit la Paris, el a cerut sa fie incinerat, iar cenusa sa fie raspandita in aceasta gradina-paradis. E foarte greu de descris, trebuie vazuta si simtita pentru a intelege de ce YSL a fost atat de inspirat — explozia de verde, de flori, de apa, de viata si veselie, combinata cu culori tari, aproape imposibil de suportat de tari, daca nu ar fi fost imbratisate de palmieri, cactusi si iarba te face sa-l intelegi pe Saint Laurent de ce a facut din Marrakech acasa.

Stiu, exista unii carora nu le place Marrakechul. Medina poate fi zgomotoasa si obositoare din cauza viermuielii permanente, negociatul poate fi suparator (desi nimeni nu te obliga sa cumperi covoare, genti sau lustre), iar hartuiala din Jema el-Fnaa poate sa te scoata din pepeni… Fa cativa pasi, urca-te pe un roof-top restaurant, admira asfintitul si asculta glasul tangaitor al muezinului (da, stiu, deloc incantator la ora 5 dimineata in patacul din riad) si, mai ales, bea un ceai de menta, un ceai tare si reconfortant… pentru ca Marrakechul nu este un oras care trebuie bifat, ci trait, savurat si simtit.

Imagini Marrakech

Riad Hcekarram – unul din riadurile in care am dormit in Marrakech

Pe aleile inguste ale medinei

Pe care uneori de abia se strecoara un cal cu o caruta

Ce poate fi mai oriental decat bazarul ?

Piata Jema el-Fnaa, inima medinei

Unde sucul de portocale costa doar 4 dirhami (0.36 euro)

Apa costa mai mult… dar mai degraba costa sa te pozezi cu vanzatorii de apa

Cea mai haioasa „nebunie” – pescuitul de Coca Cola

Cina al fresco in Jema el-Fnaa

Medrasa Ben Youssef – o capodopera a arhitecturii islamice

Salaam aleikum !

Palatul Bahia

si patio-urile sale

Palatul el-Badi,.. aici s-a concentrat la un moment dat toata bogatia Africii de Nord – Vest

Panorama orasului

Cladiri joase, din cand in cand, cate un minaret

Vila lui Yves Saint Laurent din gradina Majorelle

Un adevarat paradis

Intrarea in hotelul La Mamounia

Usierii

Statuia din mijlocul lobby-ului

Pe culoarele hotelului

Gradina hotelului La Mamounia

Moscheea Moulay el Yazid

Un loc excelent de luat

Noaptea buna, Marrakech

Sursa: Marrakech, legendarul oras al Marocului | vezi mai multe pe ImperatorTravel

In momentul in care am decis sa onorez invitatia celor de la APG si sa ma duc la conferinta de la Marrakech, m-am gandit sa stau cateva zile in plus prin zona… Era pacat sa ma duc doar pentru conferinta. Asa ca m-am mai gandit ce sa fac in afara de Marrakech, iar decizia a fost relativ usoara. Optam intre Essaouira, unde nu fusesem niciodata, si sa inchiriez o masina sa trec muntii Atlas dincolo, unde incepe Sahara, pentru a revedea niste locuri fascinante pe care le-am vazut si in 1999. Am optat pentru a trece muntii… si cred ca bine am facut, pentru ca am vazut niste locuri absolut superbe.

Cum sa ajungi dincolo de munti? Evident, poti lua un autobuz, dar e pacat. Atlasul este frumos si merita sa ai masina ta, pentru a putea opri unde vrei tu sa faci poze sau sa te abati din drum. In plus, nu stiu ce mijloace de transport in comun s-or duce la cheile Dades sau Todgha, iar daca or fi, probabil o fi unul pe zi. In plus, la Marrakech aproape la fiecare colt de strada gasesti o oferta de inchiriere masini. Asa am facut si in 1999, cand am inchiriat un Fiat Palio cu care am ajuns pana, hat, la M’Hamid, printre dune de nisip la granita cu Algeria. Si am si condus micuta masina printre dune, e drept, la indicatiile unui berber de-ai locului.

Dar sa nu povestesc prea mult din trecut si sa va zic ce am facut recent. In primul rand, sa gasesc o oferta buna. Am intrebat la o agentie de turism de langa riadul in care am stat, nu am fost multumit. Asa ca, intr-o pauza de conferinta, am inceput sa rasfoiesc putin netul. Si am dat de vreo trei agentii, dar doar una mi-a raspuns si inca extrem de prompt. Am schimbat cateva mailuri si mesaje pe Facebook, raspunsurile au venit chiar instant (desi era 11 noaptea), a doua zi dupa-amiaza am fost la biroul lor si dimineata urmatoare aveam masina la locul cerut, nu foarte departe de riad. Am vrut musai sa fie o Dacie (ma rog, nu e chiar greu, aproape jumatate din masinile din Maroc sunt Dacii) si aveam problema ca nu am o carte de credit pentru garantarea inchirierii. Aveam de ales intre a lasa o garantie cash de 500 de euro (suma pe care nu o aveam la mine) sau sa mai dau cativa euro pe zi pentru o nebuloasa fransiza. Pana la urma, m-am facut de o Dacie Sandero noua (avea vreo 20.000 km la bord), kilometraj nelimitat si o harta pe 3 zile la 100 de euro. In caz ca aveti nevoie, cautati-i pe cei de la Majdoline Travel. Au biroul la doi pasi de moscheea Kairouan si la trei pasi de Jema el-Fnaa :).

Daca in Marrakech se conduce un pic cam prea sportiv pentru gustul meu (in Medina e destul de mare nebunie, nu m-am aventurat si nici tipul de la Majdoline nu era prea incantat sa conduca pe acolo), odata ce iesi din zona marelui oras e chiar fain… soselele sunt bune, nu sunt extrem de multe masini pe sosele si se merge foarte civilizat. Incercati sa conduceti legal – exista politie care te opreste – am vazut cateva radare si am si fost oprit pentru depasire pe linie continua. Dupa ce mi-au aratat ca infractiunea mea costa 700 dirhami (65 euro), am cazut la pace pentru un “cadeaux” de 200 dirhami (19 euro).

Drumul dintre Marrakech si Ouarzazate este pur si simplu splendid. Evident, nu la inceput, strabati un pic din campia de la nord de Atlas, dar dupa vreo 20 – 30 km, muntii iti apar in toata splendoarea (daca te urci pe vreo casa din Marrakech ii poti vedea chiar si din oras). Si, dupa primele serpentine, ajungi in primul sat de munte, unde apare si o „bariera a zapezilor”. Iarna, pe aici ninge, asa ca se poate intrerupe circulatia – marocanii nu sunt prea obisnuiti sa conduca pe polei, probabil ca nici pe sosele prea umede.

Serpentinele care par sa nu se termine serpuiesc printr-un peisaj de poveste – relativ arid, arareori acoperit de vegetatie – am prins si inflorirea cactusilor, cu niste flori absolut superbe), sate din chirpici, culori tari si variate. Evident, pe drum, vei gasi mai multe magazine de suvenire, mici cafenele si omniprezentele magazine ale „cooperativelor de femei” producatoare de ulei de argan, unul dintre produsele cosmetice cu care Marocul se mandreste.

Si dupa ce am urcat la 2.260 de metri, altitudinea maxima a pasului Tiz’n Tichka (poate aveti o imagine despre Maroc ca fiind doar un desert, dar nu e chiar asa. Exista zone foarte roditoare si in Atlas, care are si varfuri de peste 4.000 de metri, exista chiar si o statiune de schi nu foarte departe de Marrakech, dar pe o alta sosea, nu pe cea spre Ouarzazate), am inceput sa coboram, incet-incet, spre Ouarzazate, poarta Saharei.

Populatia Marocului nu este formata doar din arabi. Acestia locuiesc mai ales la nord de Atlas, in zona muntilor, si la sud populatia majoritara este berbera. Limba berbera este apropiata de egipteana vorbita in imperiul antic (copta vorbita azi de doar cateva sute de vorbitori din Egipt este urmasa directa a egiptenei) si, din 2011, limba berbera a devenit limba oficiala in Maroc si este obligatoriu sa fie studiata in scoli chiar si in afara zonelor care nu sunt locuite de berberi. Am descoperit abia acum in Maroc ca limba berbera are un alfabet propriu, complet diferit de cel arab, aparent provenind din alfabetul fenician adus in Africa de colonistii fenicieni care au construit Cartagina. Si am descoperit acest alfabet ciudat (care, la prima vedere, mi s-a parut apropiat de cel grecesc) pe placutele de la intrarile in scolile din Marrakech si Ouarzazate. Foarte interesant ca guvernul marocan a inceput sa recunoasca si sa promoveze limba si cultura berbere, dupa secole de asimilare mai mult sau mai putin fortata.

In apropiere de Ouarzazate se afla satul Ait Benhaddou, devenit o adevarata Mecca pentru cineastii de filme istorice. Am luat-o la stanga de pe soseaua Marrakech – Ouarzazate si, dupa vreo 10 – 12 km, mi-a aparut un intreg cartier de hoteluri, restaurante si magazine de suvenire. Inca imi aduc aminte impresia de neuitat pe care mi-a facut-o in 1999, cand pe aici nu era nimic, iar satul se vedea de la kilometri intregi ca o cetate enigmatica construita intr-o oaza, aproape un miraj de tip Fata Morgana. Acum, nu ai parte de surpriza acestui sat magic de departe… Dupa ce lasi masina intr-o parcare imprejmuita de Sfanta Treime a turismului mondial – hotel, restaurant, magazine de suvenire – si o iei pe o straduta in jos, iti apare in fata Ait Benhaddou. Am ajuns undeva spre apus de soare, fiind si in jur de 1 noiembrie, nu am avut parte de hoarde de turisti, dar sunt convins ca in sezonul de varf pe aici te calci in picioare.

Nu am ratat ocazia sa ma plimb pe ulitele satului, o minimedina deloc complicata, printre case din chirpici, unele inalte cat niste mici blocuri, toate dand senzatia de citadela. Istoria nu a fost gentila cu aceasta zona, asa ca oamenii si-au construit casele ca niste mici cetati in interiorul unei cetati mai mari… exista si tuneluri pe sub case, ziduri de aparare si o cetate in varf de unde ai parte de cea mai buna panorama… Uitandu-ma prin ochiul zoomului aparatului de fotografiat, am descoperit insa un sat langa, care aduce cu Ait Benhaddou… Data viitoare, poate ca ar fi bine sa ajung si acolo, poate ca nu e la fel de turistic.

Ouarzazate nu are prea multe atractii „clasice”, dar am descoperit un oras impecabil de curat. Strazi largi, cladiri care arata bine, nicio hartie aruncata pe strada. Impresionant. De vazut ai si aici cate ceva de vazut. In primul rand, kasbahul Taourirt, castelul impresionant detinut de Glaoui, o adevarata dinastie locala care controla drumurile comerciale de dincolo si de dincoace de Atlas, care detinea si pozitia de pasa de Marrakech, un soi de guvernator regional. Faimos dintre ei (si ultimul, de altfel) a fost Thami El Glaoui, extravagantul Lord al Atlasului, cel care a lasat in urma niste palate adevarate opere de arta, cum ar fi palatul Bahia din Marrakech, dar si kasbahul Taorirt din Ouarzazate. Unul dintre cei care faceau cartile in Maroc in prima jumatate a secolului XX a fost un mare fan al stapanirii franceze pe aceste meleaguri. Evident, asta i-a adus multe beneficii pana prin anii ’50, cand a intrat in conflict cu nationalistii protejati de tanarul viitor rege Hassan II si de tatal sau, sultanul Mohamed V, pe care a incercat sa-i doboare de la putere si sa instaleze un rege-marioneta care sa-i multumeasca atat pe el, cat si pe francezi. A pariat insa pe calul pierzator si a trebuit, pana la urma, sa ingenuncheze in fata regelui Mohamed V… a murit de moarte naturala la putin timp dupa ce Marocul a devenit independent, iar Mohamed V era ferm in control. Proprietarile lui au fost confiscate de stat, iar unele lasate in paragina, ostentativ. Kasbahul din Ouarzazate a fost salvat si renovat nu din cine stie ce dorinta de a proteja monumentele culturale ale tarii, ci din motive strict economice… Hollywoodul a descoperit Ouarzazate si fenomenalele sale kasbahuri (palate-citadela) pentru filmele istorice… si cum Lawrence of Arabia a fost filmat in Ouarzazate si Ait Benhaddou, intreaga lume cinematografica a dat navala in Ouarzazate sa faca si mai multe filme…

Asa ca Ouarzazate a devenit, rand pe rand, Egipt Antic, Palestina, Roma, Tibet, iar industria cinematografica a prosperat. De altfel, la intrarea dinspre Marrakech se afla doua mari studiouri de film – CLA si Atlas, unde s-au produs filme ca Kingdom of Heaven, Gladiator, Mummy, Prince of Persia si o parte din Games of Thrones. De altfel, am si vizitat studioul CLA, unde am calcat pe urmele marilor vedete din aceste megaproductii… este fascinant sa vezi ca acele cetati din piatra dura, de necucerit, sunt, de fapt, din carton care la cativa ani incepe sa se cam descompuna, sa vezi cusca in care a fost purtat Gladiatorul Russell Crowe in arena, niste Ferrariuri de plastic dintr-un serial italian sau un vas antic in care vaslasii intrau sa dea la rame… Impresionanta este insusi imensa citadela „cruciata” facuta din carton… intr-adevar, cinematografia este arta de a face din carton o imparatie fara seaman.

M-am plimbat, de asemenea, prin medina din Ouarzazate. Ouarzazate nu a fost decat un mic sat uitat de lume, spre deosebire de maretul Marrakech, asa ca e extrem de greu sa te ratacesti, desi la intrarea in kasbahul care se afla langa medina iti va fi greu sa scapi de ghizii care te asigura ca vei intra intr-un labirint fara iesire… nici pe departe. Dar diferenta fata de Marrakech nu este numai de marime, ci si de materiale de constructie. Marrakechul este din piatra, iar Ouarzazate, din chirpici. Dar asta nu il face mai putin fascinant, dimpotriva. In plus, Ouarzazate este poarta de intrare spre Sahara si nisipul ei, dar si spre incredibila lume a satelor si kasbahurilor de chirpici, unele de dimensiuni remarcabile, greu de crezut pentru un asemenea material de constructie.

Dar despre excursia prin muntii Atlas o sa va povestesc intr-un alt articol.

Imagini Marrakech – Ait Benhaddou – Ouarzazate

Sandero dimineata … ma asteapta in medina din Marrakech

Muntii Atlas incep de la cativa kilometri de Marrakech

Fructe de cactus

Jocurile de culori din zonele aride sunt incredibile

Sat din Atlas

Soseaua Marrakech – Ouarzazate, acest Transfagarasan al Marocului

Ora rugaciunii

Bonjour, Atlas !

Inca un sat cu un minaret de o culoare neobisnuita pentru zona

Ruinele unui kasbah

Celebrul sat Ait Benhaddou

Pe drumul spre Ait Benhaddou

Ait Benhaddou, satul Hollywood

Casele – cetate din Ait Benhadou

Arabescuri berbere

Panorama satului la apus de soare

Fiecare casa-cetate are turnuletele ei

Moschee din Ouarzazate

Kasbahul din Ouarzazate

Si una din camerele lui

Medina din Ouarzazate, ma rog mini-medina

Cats of Ouarzazate

Niste berberi…

Studiourile CLA, unul din cele doua mari studiouri de filme din Ouarzazate

Spre cetatea unde s-au filmat atatea pelicule hollywoodiene

Pare reala, nu ? E doar butaforie

Aici s-au filmat scene din Prince of Persia

Trebuie si catapulte la razboi, nu ?

Cusca lui Gladiator

Aici se trage din greu la galere

Costume din diverse filme

Si alte materiale

Sursa: Ouarzazate, poarta Saharei | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Daca ajungi cu masina inchiriata dincolo de Atlas, la Ouarzazate, in principiu ai doua directii prioritare. Una este sa o iei spre Sud-Est spre desertul nisipos, acela cum apare Sahara in filme, cu dune cat casa (destinatia finala este M’Hamid, unde se termina drumul), iar cea de-a doua ruta o ia spre Est, cochetand cu muntii Atlas. In 1999, am mers intr-o zi spre M’Hamid si in cealalta zi spre Gorges de Dades. De data asta, am avut la dispozitie o singura zi, asa ca dupa ce am studiat atent ce si cum, am decis ca optiunea cea mai interesanta este spre Gorges… sau „chei”, mai pe romaneste.

Am iesit din Ouarzazate intr-o dimineata lenesa de duminica. Din pacate, dupa aproape o saptamana de soare stralucitor, vremea nu arata bine – nor, nor negru si apasator. Am avut noroc ca in afara de niste stropi suparati si chiar de un pui de grindina spre sfarsitul zilei, cel putin nu a plouat.

Soselele in Maroc sunt bune, iar cum treci la sud de Atlas nici nu sunt prea populate. Asa ca poti sa apesi pe accelerator, evident intr-o limita decenta si sa si admiri exoticele sate berbere. Obisnuit din Romania, unde casele chiar si din acelasi sat nu prea seamana unele cu altele, Marocul te surprinde prin conformitatea arhitecturala. In departare, imi zambeste luciul unui lac. Suntem in desert, de unde atata apa, o fi Fata Morgana? Arunc un ochi pe harta si descopar ca nu e Fata Morgana, e chiar un lac, unul destul de mare, unde se strang apele Atlasului.

Primul popas planuit ar trebui sa fie la Skoura. Aici, Lonely Planet spune ca ar fi un kasbah celebru care s-ar fi aflat pe bancnota de 50 de dirhami. Onoare pe care nu a primit-o nici macar marele kasbah din Ouarzazate. Din pacate, desi bantuim pe strazile colbuite ale acestei comune ceva mai mari si dupa ce intreb pe cineva, nu descopar decat numeroase pensiuni, toate construite in stilul traditional al kasbahurilor. Intersectiile comunei sunt pline de indicatoare spre diferite kasbahuri, dovada ca Skoura este o atractie turistica indiscutabila, dar nu si spre THE Kasbah. In fine, ma multumesc cu toate aceste case-citadela, multe de-a dreptul spectaculoase. Dar drumul e lung, asa ca renunt… ne asteapta alte locuri frumoase.

Nu-mi mai aduc aminte prea multe de data trecuta. Doar un apus minunat in drumul spre Ouarzazate, cate ceva din Gorges de Dades si, mai ales, intrarea in orasul Boumalne, catarat pe niste dealuri pitoresti. In rest, parca am rulat prin pustiu, zeci si zeci de kilometri. Probabil, confund cu celalalt drum spre M’Hamid via Zagora, ca nu dupa mult timp de la Skoura incepem sa traversam un sat care nu se mai termina. De fapt, nu e un sat, ci mai bine de o duzina, doar indicatoarele spunandu-ne ca tocmai am intrat in alt sat… iar casele sunt lipite una de alta, intr-o insiruire de ziduri… multe, traditionale, ceea ce face drumul de-a dreptul placut.

In fine, ajung si la intersectia de la Boumalne… de aici, inca vreo 20 km si ajungem in Gorges de Dades. Dar mi-am propus sa ajungem si la Gorges de Todgha (sau Todra, cum le stiam eu), ceva mai incolo, inca vreo 70 km. Asa ca continui prin desertul pietros, din ce in ce mai arid, dar in continuare fara pic de nisip. Ajungem intr-un final si in oraselul Todgha – la fel de curat, la fel de bine intretinut… nu stiu, marocanii astia, mai ales cei de la sud de Atlas, mi se par foarte gospodari.

Drumul spre Gorges urca undeva pe dealurile care domina localitatea Tinghir… desi sunt doar 11 km, e musai sa oprim aproape la fiecare 500 de metri – panorame superbe, sate vechi din chirpici, unele abandonate, kasbahuri si campia care se asterne cuminte la picioarele Atlasului. Evident, fiecare stop panoramic este semnalizat de berberii care incearca sa vanda tot soiul de suvenire.

In fine, dupa ce am strabatut un sat plin-ochi de restaurante si pensiuni (se pare ca si marocanilor le plac aceste locuri, care sunt full vara… in zona este mult mai racoare si multi se refugiaza macar in weekend in briza muntilor Atlas), platesc 5 dirhami bilet de intrare in Gorges si nici nu fac vreo 100 de metri, ca imediat imi caut un loc de parcare… ziduri impresionante, sa tot aiba mai bine de 100 – 200 de metri, strang o vale repede… Sunt destui turisti, dar numarul lor nu e agasant si toti isi intind gaturile pentru a vedea aceste culmi superbe.

Exista si circuite de trekking – cel scurt e de trei ore, cel lung e de opt ore, dar, din pacate, nu prea avem timp. Daca am fi dormit prin zona, poate… asa ca dupa ce strabatem stransoarea cheilor Todgha, mai rulam cativa kilometri printre munti. Obisnuiti cu muntii plini de brazi si verdeata, Atlasul este exotic si, desi arid, e atragator… exact neobisnuitul te atrage. Iar in loc de brazi, din loc in loc, apar palmierii! Tot in zona, exista cativa pereti care atrag cataratorii, dar e totusi noiembrie, nu suntem in sezon si numarul lor este redus.

La intoarcere, decidem sa ne oprim undeva in satul de langa Gorges, pentru a manca. Si parchez in fata primului restaurant. Arata chiar fain, are o fatada interesanta si, in plus, mese si pe acoperis. Iar privelistea, desi intunecata de nor, merita din plin. Patronul, care vorbeste bine engleza si e tipul acela arab care ar sta si in cap daca clientul vrea, e plin de zambete. Ne intreaba daca am oprit pentru ca l-am gasit pe Internet. Nu, pur si simplu am vazut un restaurant si am oprit. Se mira si ne declara plin de mandrie ca este cel mai bine cotat restaurant din Gorges de pe Tripadvisor. Da, se numeste Le Petite Gorge si chiar e nr. 1 din 12 restaurante listate pe Tripadvisor. Mancarea e buna, un pic mai scumpa decat ma asteptam, dar pretul e OK. Are niste meniuri de poti alege din vreo 20 de combinatii. Si, fiind singurii clienti, bucatarul e chiar Speedy al-Gonzales si mancarea vine in mare viteza. Il intrebam de unde stie engleza. Lucreaza de la 16 ani si numai in restaurante, hoteluri si alte locuri unde a avut de-a face cu turisti. A invatat de la munca, nu de la scoala. Dupa ani si ani, s-a intors acasa (e din sat, ne arata chiar directia satului vechi, din chirpici) si si-a deschis un restaurant aici. Ii este bine, e acasa, face si bani, face si mancare buna si e si numarul 1 in Tripadvisor !

Pe drumul spre casa, ma gandesc daca sa o mai fac dreapta sau nu spre Gorges de Dades. Stiu, la intoarcere ne va prinde noaptea si urasc sa conduc pe noapte, ma rog, nici pe zi nu imi place, dar zau ca ar fi pacat sa fim asa de aproape de Gorges de Dades si sa nu le vedem. Asa ca, la intersectie, o fac la dreapta si o tai spre Gorges de Dades. Desi mi-a placut rau drumul spre Gorges de Todhga, zau ca Dades il bate… sate pline cu cladiri vechi, drumuri incolacite, serpentine, peisaje de vis. Soarele e la apus si prinde niste „gauri” in plafonul de nori. Da, e de vis, arata superb… Imi aduc aminte de kasbahul ruinat catarat pe o stanca, un soi de castel Bran al Dades-ului, dar si de peretii aceia slefuiti de vant care arata ca de ceara care se prelinge. In fine, dupa vreo 30 km intram in Gorges de Dades… Doamne, ce s-a schimbat in ultimii 16 ani! In 1999, aici era mai nimic, doar niste pajisti pline cu picnicari si nu puteai urca pe munte decat daca aveai 4×4. Acum, hotel dupa hotel (toate, in stil traditional de kasbah), restaurante, supermarketuri. Este o statiune montana in toata regula. Iar soseaua impecabil asfaltata serpuieste in sus, spre inaltimile Gorges-ului. Nu am avut timp sa ma catar pe Todgha, acum e momentul sa prindem apusul pe varful Cheilor Dadesului… Vremea e insa potrivnica… daca pe vale ploua, aici, pe culmi, bate cu grindina, e vant, dar soarele care se reflecta dintr-o stanca intr-alta creeaza o imagine unica… Opresc langa hotelul cocotat sus, pe creasta… Doamne, ce priveliste de aici in jos, spre Sahara, dar si in sus, spre Atlas! Aici trebuie sa revin odata… Si nu pe fuga, si odata cand va fi soare si cald!

Drumul spre Ouarzazate nu a fost prea placut. Am condus noaptea prin sate, dar satenii marocani sunt foarte cuminti, toti mergeau doar pe trotuare… ma rog, trotuare nu existau, mai degraba pe marginea drumului, unul nu statea aiurea pe sosea. Am condus in cea mai mare parte in spatele unei masini, si asa eram obosit, asa ca preferam sa fiu „condus” de altcineva. Am ajuns fara probleme in Ouarzazate, dupa o zi lunga… dar plina de frumusete.

Peste tot, gasesti kasbahuri

Soseaua prin Atlas

Satele din Sahara sunt cu adevarat pitoresti

Si alte ruine de kasbah

Vechiul Tinghir

Si noul Tinghir

Vechiul kasbah din Tinghir

Daca vezi pe cineva vanzand suveniruri, atunci sigur ai parte de o panorama faina

Satul de dinainte de Gorges s-a transformat in resort

Intrarea in Gorges de Todgha

Cam asa arata … impresionat

Cu Sandero prin desert

Un pic de apa… aduce un pic de vegetatie

Cealalta intrare in Gorges

Inca o oaza

Restaurantul Le Petit Gorge

Si omniprezentul ceai de menta

Incet, incet, se insenineaza

Iar apusul e incredibil

Zici ca se preling…

Inca un kasbah … wow

Gorges de Dades

Si evident si pe aici, e plin de hoteluri in stil traditional

Sursa: Prin cheile Atlasului | vezi mai multe pe ImperatorTravel

De obicei, scriu cate un ghid de vizitare dupa ce strabat mai in profunzime o anumita tara. De data asta, am fost doar la Marrakech si dincolo de Atlas, in zona Ouarzazate – Boumalnes. Dar si asa, chiar si daca e vorba de un ghid limitat, tot m-am gandit ca merita sa astern pe net cateva informatii si ponturi, tinand cont ca totusi Marrakech este principalul magnet turistic al tarii si, in consecinta, exista din ce in ce mai multi turisti care vin doar in Marrakech si in imprejurimi. Asa ca luati acest ghid drept un „mic ghid de vizitare” Marrakech si Ouarzazate, dar unele informatii pot fi folosite pentru Maroc in general.

Cand sa mergi in Maroc

Am fost de trei ori pana acum in Maroc. O data in jur de 1 iunie, o data la inceput de octombrie si acum, la inceput de noiembrie. In iunie si octombrie, vremea a fost senzationala – calda, insorita, totul perfect si nu era ingrozitor de cald. Probabil, prin a doua jumatate a lui iunie, in iulie sau august sa te topesti, dar de 1 iunie a fost taman bine J. Acum, in jur de 1 noiembrie, a fost soare cam toata saptamana (mai putin o zi), ziua erau in jur de 25 de grade, am mers in tricou, dar noaptea, era bine sa ai vreo geaca sau pulover la tine. Concluzionand, probabil ca perioadele cele mai bune sunt martie – iunie si septembrie – noiembrie. Inteleg ca iarna poate ploua mult, mai ales in zona muntilor Atlas, iar ninsorile sunt frecvente de pe la 1.500 de metri in sus.

Cum ajungi in Maroc

Cu avionul

Exista numeroase optiuni – atat cu companii de linie, cat si cu cele low-cost. Am aterizat direct pe aeroportul Marrakech – Menara, dar cel mai mare aeroport al tarii este cel de la Casablanca. Daca vrei sa zbori cu o companie de linie, ai doar doua optiuni – TAP Portugal via Lisabona si Lufthansa via Frankfurt. Eu am zburat cu TAP. In caz ca zborurile nu se „leaga” in aceeasi zi, TAP iti ofera cazare si transfer gratuit la Lisabona (iar Lisabona e un oras care meeeerita vizitat). Am scris ce si cum aici. In cazul Lufthansa trebuie sa-ti gasesti singur cazare in Frankfurt, daca nu ai conexiune in aceeasi zi. Variantele low-cost sunt destul de variate. Poti zbura cu Wizz sau Blue la Glasgow, Lyon, Milano Malpensa, Nice, Barcelona, Paris – Beauvais, Bergamo, Charleroi, Dublin, Eindhoven, Luton, Madrid, Pisa sau Roma – Ciampino, iar de acolo spre Marrakech cu Easyjet (in cazul primelor patru aeroporturi) sau Ryanair (in cazul celorlalte). Lasati-va insa multe ore ca timp de tranzit (cel mai bine, chiar o noapte) pentru ca legaturile nu sunt garantate si daca zborul din Romania intarzie si nu mai prinzi legatura, la revedere, poti sa cumperi un bilet nou pentru zborul urmator – si asta poate fi scump! Luati in considerare toate aspectele, cand luati o decizie.

Cu mijloace terestre

In principiu, poti sa ajungi si cu trenul, si cu autobuzul, trebuie doar sa traversezi stramtoarea Gibraltar cu ferry-ul, in general de la Algeriras (Spania) la Tanger (Maroc). Evident, mergi de imbatranesti, doar daca vrei sa adaugi Marocul unui tur mai complex al Europei merita sa iei in considerare oferte gen Inter-Rail. Da, Inter-Rail-ul e acceptat si in Maroc!

Viza Maroc

Nu ai nevoie de viza de Maroc, poti intra si sa ramai in tara timp de trei luni si iti trebuie pasaport.

Cum sa te imbraci in Maroc

Desi Marocul este o tara relativ liberala, pentru a nu-i jigni pe localnici incearca sa nu te imbraci prea golas. Pantaloni scurti pana la genunchi sunt OK sau tricouri cu maneci scurte si pentru barbati, si pentru femei. Am vazut si destule turiste in pantaloni scurti, dar poti sa mai risti cate o fluieratura sau apostrofare in zone mai traditionale, cum ar fi medinele. Daca te duci in desert sau pe munti, poti sa umbli si in bikini.

Transport prin Maroc

Desi nu le-am folosit de data asta, caile ferate din Maroc sunt superOK. Trenurile sunt moderne si rapide, in plus se lucreaza la o linie de mare viteza intre Tanger si Essaouira via Casablanca si Marrakech, pe care vor rula TGV-uri frantuzesti. Nu se stie cand va fi gata, proiectul a inceput in 2002, dar va fi finalizat cand o da Allah.

Soselele insa sunt foarte bune. In nord, exista chiar si autostrazi. Eu am inchiriat o masina si am condus Marrakech – Ouarzazate – Gorges de Todra – Ouarzazate – Marrakech. Se circula decent, e mai multa nebunie prin orase, mai ales in Medina. Am inchiriat o masina Dacia Sandero de la Majdoline Travel. Am dat 100 de euro pentru trei zile, kilometraj nelimitat. Ar fi fost mai putin daca as fi avut carte de credit sa garantez sau 500 de euro sa las ca depozit. Masina a fost chiar noua (20.000 km la bord) si in conditii foarte bune. Benzina costa circa 8 dirhami (0,75 euro) si gasesti numeroase benzinarii (compania nationala se numeste… Petrom! Probabil, vine de la Petrol Marocaine)

Cazare

In ultimul deceniu, centrul vechi al Marrakechului (asa-numita „Medina”) s-a umplut cu sute de riad-uri. Acestea sunt vechi case traditionale convertite in hoteluri si multe dintre ele sunt absolut superbe. Exista riaduri care au note cum ar fi 9,7 pe Booking si care sunt solid rezervate cu vreo doi ani in avans. Deci situatia in Marrakech e cam urmatoarea:

In Medina, cel mai bine este sa stai in doua riaduri. Eu am stat in Riad Hcekarram, undeva pe o straduta unde masina nu ajunge (dar ajunge la vreo 200 de metri), intr-o zona linistita a Medinei. Faci cam 20 – 30 de minute pe jos pana in Jema el-Fnaa, dar in linie dreapta (la un moment dat, faci la dreapta si apoi ajungi pe un bulevard). Locul e foarte fain, detinut de o marocanca draguta si care mi-a placut. Exista diverse tipuri de camere (fiecare are cate un nume), iar pretul a fost in jur de 20 de euro pe camera dubla cu baie proprie, situate la etaj, toate gravitand in jurul unui patio luminos. Se mai plateste 2,50 euro / om / zi o taxa locala si ai micul dejun inclus.

Al doilea riad in care am stat este Riadul Dar Salam. Este situat ceva mai aproape de Piata Centrala si e la doi pasi de autogara – Gare Routiere. Daca Hcekarram era foarte luminos si cu un design traditional printr-un filtru mai modern, Dar Salam chiar ca mi-a dat senzatia ca dorm intr-o casa a unei bunici marocance. Camerele sunt insa mai mici, dar curate si e un pic mai intunecos. Poti ajunge cu masina pana la 5 metri de intrare, care se afla pe o alee laterala. Desi bazarul cel galagios e la doi pasi, zidurile zdravene ale riadului nu prea lasa sa patrunda zgomot, exceptand chemarea muezinului de la ora 5 dimineata, pe care o auzi oriunde te-ai afla in Marrakech. Micul dejun este insa sus pe cladire, intr-un mic pavilion de sticla de unde admiri panorama intregii Medina. Pretul a fost tot in jur de 20 de euro pentru camera dubla cu baie proprie + 2,50 euro / om / zi taxa locala.

Daca vrei sa stai intr-un resort de lux cu piscina, gradina si asa mai departe, sa stiti ca Marrakechul e plin de hoteluri cool de 5 stele, mari si spatioase, cu gradini paradiziace care se gasesc, in cele mai multe cazuri, in afara zidurilor orasului vechi, in orasul nou, in zona Gueliz — Menara. In 2009, am stat in Le Meridien Marrakech, iar acum am stat in complexul Palmeraie Palace, in afara orasului, in oaza de palmieri de langa Marrakech. Am stat aici pentru conferinta APG World Connect, la care am fost invitat si care a fost motivul calatoriei mele in Maroc. Este o proprietate foarte mare, are si teren de golf si ditamai piscinele, gradini paradiziace, ce sa mai, e un loc super. Iar preturile sunt in jur de 120 de euro pe noapte. Daca ai bani si vrei sa stai intr-un loc cu adevarat regal, poti sa stai in hotelul La Mamounia, pe care Churchill l-a catalogat ca fiind cel mai frumos hotel din lume, iar sutele de milioane bagate in ultimele decenii au reusit sa-i pastreze fasonul. Aici, o camera costa cam 400 – 500 de euro pe noapte si chiar daca nu vrei sa dai banii astia, poti sa il vizitezi gratis si chiar va recomand!

In Ouarzazate, am stat la hotel Marmar. E cam la 15 – 20 de minute de mers pe jos de centru, pe unul dintre principalele bulevarde ale orasului. E un hotel superOK, camere mari si spatioase, loc de parcare gratis in fata, mic dejun inclus si o curatenie luna… Totul, la 22 de euro pe noapte.

Mancare

Marocul este pentru multi o incantare gastronomica. Baba ganoush, falafel sau kebab, totul gasesti aici. Bucataria marocana este o combinatie subtila de Imperiu Otoman, Levant si Franta… evident, condimentata cu mirodenii locale. Tajine este, probabil, mancarea numarul 1 aici sau couscous. Marocanii nu prea le au cu cafeaua, in schimb daca esti fan menta (si eu sunt), Marocul va fi paradisul tau… nu e masa fara un the a menthe tare cu frunze intregi bagate in ceainicul traditional cu un pic de apa.

Pentru o experienta interesanta, mancati intr-o seara in Piata Jema el-Fnaa. In rest, sunt restaurante peste tot la preturi bune.

Shisha in Maroc

Pare foarte ciudat, dar daca ai venit in Maroc cu un chef de a pufai o shisha, vei avea dificultati in a gasi un loc. Autoritatile au ceva cu shisha, ministrul de interne a denumit obiceiul ca fiind o „plaga” si mii de shishe sunt confiscate din cand in cand, iar fumatorii dusi la sectie sa dea cu subsemnatul… Pentru un motiv care imi scapa, fumatul de shisha este conectat cu prostitutia, de catre autoritati. Daca totusi chiar vrei sa bagi o shisha, in Marrakech vei gasi cateva cluburi de cilau scumpe de prin Gueliz si exista si o cafenea numita Salama la doi pasi de Jema el-Fnaa in spatele lui Café de France (desi shisha este strict interzisa in orasul vechi). In Ouarzazate, am gasit o carciuma din aceea ca din filme, cu tipi care pufaiau si se uitau pe vreo patru ecrane la toate meciurile care se desfasurau la ora aceea in Europa (cu ocazia asta, am aflat ca Lazio joaca chiar rau de tot).

Internet in Maroc

Am avut in toate hotelurile si in toate restaurantele. La viteza buna.

Bani / schimb valutar

Moneda nationala a Marocului este dirhamul. 1 euro se schimba la circa 10 dirhami, iar rata de schimb este destul de stabila. Vei gasi destule banci (mai ales in orasele noi) cu ATM-uri de unde sa scoti dirhami. Poti plati cu euro hotelurile si inchirierea de masini, dar si mese la restaurant sau suvenire. Gasesti si destule case de schimb, in caz ca iti place sa te plimbi cu cashul dupa tine.

Cum comunici

Oficial, Marocul are doua limbi oficiale – araba standard si berbera. In schimb, cam toata lumea vorbeste araba cu dialect de Maroc (care e destul de diferita de Modern Standard Arabic) si franceza. Un marocan cat de cat ar trebui sa stie araba marocana, araba oficiala, franceza, iar din urmatorii ani, si berbera. Deci, trei alfabete J. Netto, daca vorbesti franceza, nu vei avea nicio problema, daca vorbesti doar engleza, exista un numar neasteptat de mare de oameni care vorbesc engleza – aproape obligatoriu in sectorul turistic, dar si oameni obisnuiti de pe strada. E o schimbare majora, mi-aduc aminte ca in 1999 aproape nu am gasit pe nimeni sa vorbeasca engleza, in schimb, acum, am dialogat cu destul de multi in engleza.

In caz ca ati fost recent in Maroc si mai aveti sfaturi, recomandari, hoteluri faine in care ati stat, restaurante la care ati mancat sau orice alt fel de informatii, va invit sa completati acest articol, jos, la comentarii! Shukran, merci!

Imagini Maroc

Aeroportul din Marrakech

Avionul companiei TAP (operat de subsidiara Portugalia) pe aeroportul din Marrakech

Marrakech vazut din avion

Cu Sandero in desert

V-am zis ca soselele sunt bune !

Da, exista Petrom si in Maroc ! Petrol Marocaine

Intrarea in Riad Hcekarram – ca in cetate

Patio de la riad

Si cam asa arata camera

Hotel dar Salam din Marrakech

Cam asa arata camera

Aici se ia micul dejun

Hotelul Palmeraie Palace

Cam asa arata camera

SI peste tot … o adevarata gradina botanica

Evident, si un teren de golf

Hotelul Marmar din Ouarzazate

Camera

Si parcarea de vis-a-vis de hotel

Cina in Jema el-Fnaa

Mixed kebab

Cam asta e oferta… 1 euro = 11 dirhami

Un suc de portocale este intotdeauna delicios

Kebab

Si omniprezentul ceai de menta

Shisha este la limita legalitatii in Maroc. Cica nu e tradtionala

Exista si un wifi sfant

Sursa: Maroc – mic ghid de vizitare | vezi mai multe pe ImperatorTravel

In ultimele saptamani, tot uitandu-ma pe Facebook, am descoperit ca Radu Vatcu era printr-o tara care pe mine m-a impresionat foarte mult. Cine e Radu Vatcu? Ei bine, este omul din spatele Extreme Travel, o agentie de turism specializata, asa cum ii sugereaza si numele, in calatorii extreme. Ma rog, sincer, eu nu i-as fi spus “extreme”, pentru ca excursiile nu sunt doar pentru oameni cu abilitatile fizice ale unui James Bond, de exemplu, ci mai degraba pentru aceia care vor sa iasa un pic din comfort zone si sa descopere niste locuri mai putin batute pe planeta. Da, Radu, care este un avid montaniard, organizeaza si expeditii pe varfuri din Caucaz, Asia Centrala sau Himalaya, da, a escaladat de mai multe ori Kilimanjaro, dar organizeaza si tururi care nu au de-a face cu “extremul”. Dar de ce m-am apucat sa scriu acest articol? Pentru ca, acum cateva saptamani, pe Facebook-ul meu rulau nu stiu cate poze din Etiopia, o tara pe care am vizitat-o cu ceva ani in urma si in care imi doresc sa revin. De altfel, daca cineva ma intreaba unde ar merita sa mearga in Africa, pe locul 1, din punctul meu de vedere, se situeaza indiscutabil Etiopia. De ce? Pentru ca este o tara incredibil de interesanta, ca experiente – aici poti descoperi crestinismul arhaic etiopian, traditii ciudate, diferite de cele ale crestinismului pe care il stim, deoarece legaturile ortodoxiei etiopiene au fost rupte de restul crestinismului de secole. Aici poti descoperi triburi cu obiceiuri ancestrale, ciudate, unele de-a dreptul masochiste. Etiopia este unicul loc de pe Pamant ce pare desprins de pe Marte (si, cel putin, in timpul vietii noastre, turismul spatial spre Planeta Rosie nu pare a fi posibil). Pentru ca, aici, gasesti un relief fabulos – de la muntii Simieni la singurul lac din lume care are culoarea ceaiului. Stiu ca l-am intrebat uimit pe Radu daca aeroportul din Arbaminch, orasul-poarta de intrare in zona tribala a sudului, este deschis (cand am fost eu, nu erau curse), si el a zis ca da. Super… Acum, daca te duci in Etiopia, nu mai pierzi doua zile pentru a ajunge in sud, cred ca exista un zbor de maximum o ora din Addis Ababa, capitala destul de cosmopolita a tarii.

Dupa intoarcerea lui Radu din Etiopia, am vorbit un pic la telefon (el sta in Brasov, eu – in Bucuresti). Si stiti ce inseamna “un pic” pentru oamenii care iubesc calatoriile… secundele s-au transformat in minute, minutele, in zeci de minute. Evident, eu eram cel curios, cel care trageam de el. Cum a fost Pastele la Lalibela? Cum a fost tura in Danakil? Chiar ai fost la un “bull jumping ceremony” la triburile de hameri? Pentru ca eu n-am reusit (Danakil este unul dintre locurile in care imi doresc cel mai mult sa ajung in Etiopia si, eventual, in toata Africa, alaturi de Madagascar, cascada Victoria si insula Socotra, in fine, daca o considerati ca parte a Africii. Dar hai sa va povestesc cate ceva despre Etiopia si despre experientele pe care le-am avut acolo.

Toata istoria acestei tari este un mix, uneori de-a dreptul siropos, de istorie si legenda. Etiopienii considera ca Regina din Saba, pomenita in scrierile biblice, este prima regina a Etiopiei (ma rog, sa nu-i spuneti asta vreunui yemenit). Regina din Saba, auzind de intelepciunea regelui evreilor Solomon, a hotarat sa calatoreasca pana la Ierusalim pentru a avea un fiu cu acesta. Zis si facut, a ajuns la Ierusalim, l-a intalnit pe Solomon, a ramas gravida cu el si a plecat acasa, unde a nascut un fiu – pe regele Menelik I (tineti cont ca Etiopia a mai avut un rege – pe Menelik II, un personaj fabulos din secolul al XIX-lea, care a reusit sa unifice triburi si state etiopiene pentru a obtine o victorie istorica a Continentului Negru – prima victorie a unei armate africane asupra uneia europene –, impotriva italienilor, care au permis ca Etiopia sa fie unica tara africana ce nu a fost niciodata colonie europeana. Victorie cu atat mai mitica cu cat in lupta se spune ca ar fi participat si Sfantul Gheorghe, unul dintre cei mai importanti sfinti ai Etiopiei, cu o importanta superioara apostolilor, bunaoara, dar si Chivotul Legii. Sa revin insa la Menelik I, fiul lui Solomon si al Reginei din Saba. Se spune ca, ajuns barbat, Menelik i-a spus mamei sale ca ar vrea sa se duca si el la Ierusalim, sa-si cunoasca tatal. S-a dus, Solomon continua sa fie in viata si s-a bucurat asa de mult, incat a ordonat ca fiecare familie din Ierusalim sa doneze un fiu care sa-l insoteasca si sa-l serveasca pe Menelik in Etiopia. Dar fiul Marelui Preot al Templului, in urma unui vis, a hotarat sa fure din Marele Templu Chivotul Legii, acel artefact dat de insusi Dumnezeu lui Moise in timpul ratacirii prin Sinai (va dati seama ca aceasta poveste este negata de orice evreu). Asa ca, atunci cand au purces la drum, Menelik si trupa lui au plecat nu numai cu bijuterii si alte bunuri de pret facute cadou de Solomon, ci si cu Chivotul Legii. Lipsa acestuia a fost sesizata dupa cateva zile si, disperati, sacerdotii i-au cerut lui Solomon sa trimita o trupa de calareti ca sa-l recupereze. Acesta insa visase ca e vointa Domnului, asa ca Chivotul Legii a ajuns in Etiopia, iar astazi este pazit de calugarii din Aksum. Si, cum ziceam, a fost scos pentru a inflacara trupele etiopiene in razboiul contra italienilor, din 1896.

Manastirile si bisericile etiopiene sunt minunate. Aici exista picturi murale, asa cum sunt pictate si bisericile noastre, dar evident intr-un alt stil, parca mai inocent, mai spre pictura naiva. Mi-aduc aminte ca am vazut o biserica in care profetul Mohamed este infatisat pe post de diavol (deh, si ei s-au batut cu musulmanii). Memorabile sunt bisericile din provincia Tigray, din nordul Etiopiei spre granita cu Eritreea, biserici sapate in stanca, care m-au facut sa cred ca Dumnezeu nu iubeste doar lemnul si spatiile mici, ci si piatra si spatiile mari, dar sapate in stanca, nu din betoane armate, marmura si aur. Sa intri intr-o astfel de biserica este o experienta profunda, de-a dreptul mistica, chiar si daca esti ateu. Felul in care cade lumina, picturile, in cazul asta rupestre, mirosul smirnei sau cel al tamaiei, psalmii recitati in acea enigmatica limba geez, care este limba ancestrala din care provin cele doua mari limbi ale nordului crestin – tigrinia si amhara. In unele biserici nu poti sa intri asa usor. Trebuie sa te cateri pe stanci greu de escaladat si doar daca tragi de o sfoara (in cazul in care esti mai putin abil, cu ajutorul vreunui localnic, in schimbul catorva biri).

Dar experienta totala, ceea ce englezii numesc “ultimate experience”, este insa la Lalibela, orasul sfant al Etiopiei, unde un rege de acum 1000 de ani (numele lui este Lalibela), care petrecuse cateva decenii din viata in Ierusalimul cruciat, s-a intors pentru a prelua puterea si a construit niste biserici care, zic legendele, sunt copii ale bisericilor din Ierusalimul anului 1000 si ceva. Dar, spre deosebire de bisericile din Ierusalim, la Lalibela, acestea nu au fost construite, ci excavate, de sus in jos. Este o experienta unica sa bantui printre coridoare sapate in stanca, prin biserici cavernoase si, mai ales, sa prinzi unele dintre cele mai mari evenimente ale crestinismului – Pastele sau Craciunul. Eu am prins Craciunul, Radu – Pastele. Este momentul in care mii si mii de pelerini din toata Etiopia vin imbracati in alb pentru a sarbatori, iar slujba de Craciun la care am asistat nu o voi uita niciodata… inconjurat de oameni in alb, printre aceste ziduri sapate in stanca, in psalmi de geez, in cantari tulburatoare dintr-o perioada de mult apusa, toate m-au facut sa simt ca am calatorit in timp, undeva in vreun secol III sau IV, intr-o perioada de inceput a crestinismului.

Dar, cum ziceam, Etiopia nu inseamna numai aceste cladiri fabuloase, acest ortodoxism exotic, aceste experiente spirituale unice, ci si niste peisaje care sunt unice pe planeta noastra, dar nu in Sistemul Solar. In Etiopia vei descoperi un loc desprins parca de pe planeta Marte. Se numeste depresiunea Danakil si se afla la cateva sute de metri sub nivelul marii. In aceasta regiune, unde frigul este considerat la 30–35 grade Celsius, poti vedea cele mai halucinante culori de pe Terra – datorate miilor de mici vulcani, unii in eruptie permanenta, care mixeaza ca niste alchimisti nebuni cele mai dubioase elemente din tabelul lui Mendeleev pentru a da nastere unor culori halucinante. Nu, n-am fost in Danakil, dar cunosc pe cineva care a fost in Danakil, acum si Radu a fost in Danakil, stiu, e o nebunie, conditiile sunt de iad (aici ii dau dreptate lui Radu sa-si numeasca agentia Extreme Travel), dar amintirile si experienta sunt de neuitat. Si, da, vreau sa ajung candva in Danakil, nu stiu cand, dar e musai!

Sudul Etiopiei este insa alt continent. Un alt continent, nu o alta tara. Aici descoperi triburi ramase in epoca de piatra, inchistate in niste traditii ancestrale. Da, le-am vizitat si eu, din pacate nu am prins insa principala ceremonie a hamerilor, asa-numita “bull jumping ceremony”, dar, poate, candva… la pachet cu Danakil :). Insa Radu si turistii lui au fost, si am primit niste poze (pe unele le vedeti pe jos). Ce inseamna, de fapt? Este ceremonia de maturitate a oricarui barbat. Este momentul in care baiatul devine barbat si poate sa-si ia o nevasta si sa-si intemeieze o familie. Tipul trebuie sa alerge gol-golut pe spatele unor vite tinute strans de consatenii lui. Dar pentru ca el sa poata sa sara, rudele sale feminine (dar nu mama, ci surori sau verisoare) trebuie sa se sacrifice si sa se lase biciuite la sange (de altfel, majoritatea femeilor hamer poarta cu mandrie urmele nuielelor cu care sunt lovite in astfel de ceremonii). In acest fel, barbatul le este obligat pe viata, pentru ca fara sacrificiul lor dureros el n-ar fi putut sa-si intemeieze o familie.

Dar, probabil, marile staruri ale zonei sunt mursi, un trib nomad in care femeile isi introduc o farfurie in… buza. E drept, incep de copilite, cand isi sparg pielea de sub buze, introducand mai intai niste obiecte de dimensiunea unor dopuri din pluta, care, incet incet, le largesc zona respectiva, iar la maturitate ajung sa isi poata introduce niste adevarate farfurii in buza. Este un trib care scade ca numar de membri din cauza unei culturi a “tariei” – atat femeile, cat si barbatii trebuie sa demonstreze ca sunt puternici si duri. Pe vremuri, barbatii trebuiau sa se bata intre ei pana cand unul murea, iar invingatorul lua femeia (sau femeile) pentru el. Acum, aceste batai rituale continua, dar nu pana la moartea celui mai slab… Insa invingatorul ia femeia cu farfuria in buza cea mai mare, sau Dumnezeu stie ce criterii de frumusete exista. In schimb, femeile, ca sa demonstreze ca sunt puternice, in momentul in care le vine sorocul sa nasca, pleaca singure in jungla si trebuie sa nasca singure acolo si sa se intoarca pe picioarele lor cu plodul. Unele reusesc, altele nu.

Cred ca pot spune zeci si sute de povesti fabuloase despre acest taram incredibil – de la bisericile de pe lacul Tana la caracterul semidivin al ultimului imparat Haille Selassie, care a inspirat religia rastafariana (da, exista comunitati rasta si in Etiopia). Despre orasul musulman Harar si despre omul care hraneste hienele cu gura pana la cei din tribul dorze, carora termitele le mananca locuintele. De la comunitatile egalitariane de tip kibbutz la faptul ca Nicolae Titulescu este pictat pe o biserica din Addis Ababa. Si multe, multe. Etiopia este o sursa inepuizabila de povesti, experiente si locuri iesite din comun.

Si, daca vreti sa aveti experiente cu totul speciale, va sugerez sa aruncati o privire pe site-ul lui Radu, in care gasiti numeroase propuneri de excursii iesite din comun, pline de evenimente greu de uitat, iar daca va tenteaza Etiopia, vedeti ca are in plan ceva… doar dati click aici.

Imagini Etiopia

Transport interurban prin Etiopia

Lalibela – centrul crestinismului etiopian

Preot ortodox etiopian

In Tigray, nu poti sa intri in biserica fara un pic de efort

Danakil – singurul loc de pe Terra care arata ca pe Marte !

Arbaminch, poarta de intrare in zona tribala a sudului

Bine ati venit in tribul mursi

Unde femeile poarta farfurii in buza

Iar barbatii coarne in cap

Ceremonia de sarire peste bivoli incepe cu o biciuire buna a fetelor

Care se pregatesc de lovituri prin muzica si dans (si ceva alcool)

Desanech

Unde hainele devin optionale

Sursa: Etiopia – cea mai tare destinatie din Africa | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Cred ca am mai scris pe undeva, dar Marocul are un loc special in inima mea. Este prima tara din afara Europei in care am calcat si care m-a „obligat” sa doresc sa „cuceresc” lumea, sa descopar noi civilizatii si culturi, atat de diferite de vechiul nostru continent. Mi-aduc aminte, am traversat stramtoarea Gibraltar de la Algeciras la Tanger, iar in momentul in care am ajuns in Tanger, am vazut de departe un oras cum nu mai vazusem – case albe, patratoase, fara acoperisuri in panta sa curga apa ploii (in tari ca Maroc, apa ploii se strange cu mult zel) si o mare de barbati imbracati in niste halite albe lungi care o luasera la fuga in disperare spre vaporul cu care intram in rada portului. Dupa ce am trecut de controlul pasapoartelor, am descoperit cine erau – potentiali porteri, soferi, vanzatori de te miri ce… Am reusit sa-i driblez cu gratie. Si, de atunci, am driblat mii si mii. In schimb, nu am driblat niste tari superbe, niste culturi fascinante, niste obiceiuri interesante, niste experiente memorabile. De atunci, am revenit de inca doua ori in Maroc. Si, de fiecare data, am gasit un Maroc aparent mai modern, dar neschimbat in inima sa. Este una dintre putinele tari din lumea araba unde poti sa calatoresti safe si acum (Egipt, Turcia, Siria, Tunisia, din pacate, au mari probleme de siguranta) si sa descoperi lumea celor 1001 de nopti.

E greu sa aduni doar cinci locuri faine din Maroc, dar ma voi stradui. Din capul locului, vreau sa spun ca nu am vazut tot Marocul si sunt convins ca Chefchaouen, Essaouira, Volubilis sau Agadir ar putea sa ajunga pe aceasta lista, dar nu am ajuns inca acolo. Inca… Asa ca … let’s go.

1. Marrakech – e imposibil sa nu pun Marrakech pe primul loc. Este o combinatie de vechi si nou, de traditional si modern, de decrepit si chic. In acelasi oras, poti descoperi o medina traditionala, cu bazaruri, oameni in haine traditionale, magarusi care trag carute, dar si cluburi chic si lounge-uri care ar fi mandria multor orase din Europa sau din America. In primul rand, orasul vechi, medina, cu stradute inguste, cu porti, moschei, bai publice si, mai ales, cu sute si sute de riaduri – vechi case din medina convertite in pensiuni, iar unele sunt de-a dreptul superbe. Iubitorii de locuri turistice nu vor fi nici ei dezamagiti – Marrakech are palate faine, vila lui Yves St. Laurent este incredibila – o combinatie de culori tari si verdele tropical al unei vegetatii luxuriante, moschei si… cluburi. Dar cred ca nu trebuie ratat pentru nimic in lume un singur lucru – Piata Jema el-Fnaa si „carnavalul” care are loc acolo zi de zi.
2. Ait Benhaddou – este un sat berber, un sat-cetate construit dincolo de muntii Atlas, de unde incepe desertul stancos (mai sunt vreo suta – doua sute de kilometri pana la desertul nisipos). Cand il vezi pentru prima oara, pare ca o fata morgana, o citadela din lut construita pe malul unei ape, dar este cat se poate de reala. La fel de impresionati au fost marii regizori ai lumii, dovada fiind zecile de filme cu subiect istoric turnate aici, unele, megaproductii („Marco Polo”, „Isus din Nazareth”, „Gladiatorul”, „Mumia” sau mai recentul „Game of Thrones”). L-am vazut prima oara in 1999, cand era un singur magazin de suvenire si restul tarani. Azi, a devenit mult mai turistic, dar in continuare poti gasi bastinasi in oras… hotelurile si restaurantele au fost construite in afara satului propriu-zis, dincolo de paraul care trece pe la picioarele zidurilor de cetate. In schimb, am descoperit o cafenea geniala de unde poti admira apusul soarelui peste vechile ziduri. Nu e mare, sunt doar cateva mese, asa ca trebuie sa te asezi din timp. Dar apusul acela nu il vei uita usor. In rest, merita sa te plimbi aiurea pe stradutele in panta, sa admiri arta arabescurilor in stil minimalist berber si, eventual, sa intri in vreuna dintre cladirile–cetate.
3. Cascada Ouzoud – cine si-ar putea inchipui ca o tara desertica poate avea o astfel de cascada! Ei bine, poate! Undeva, in muntii Atlas, la vreo 150 km de Marrakech, poti descoperi o cascada incredibil de inalta – are 110 metri! In desert! Da, in desert. Ma rog, nu chiar desert, desert, suntem totusi in muntii Atlas, dar si asa, vegetatia nu este dintre cele mai exuberante posibil. Autovehiculele opresc undeva sus, la baza cascadei, si de acolo poti sa cobori, incet, incet, de-a lungul ei printre tot soiul de standuri cu snacksuri, bauturi si suvenire, pana la baza ei. Te sfatuiesc sa iti iei niste incaltari mai trainice si sa cobori. O sa simti nevoia de a face o poza la fiecare pas!
4. Fes (sau Fez) – are, de departe, cea mai mare si mai labirintica medina din Maroc. Medina inseamna orasul vechi si arata fix ca in 1001 de nopti – stradute mici, imbarligate, incorsetate de ziduri ca de cetate (care, de fapt, sunt locuinte), moschei. Principalul obiectiv turistic de aici il constituie insa vopsitoriile de obiecte de piele, un festin pentru ochi, un calvar pentru miros – pute groaznic. De fapt, vanzatorii de suvenire care au magazine la fel de labirintice ca orasul, langa aceste vopsitorii (numite tanneries, in engleza), vor avea grija sa va dea frunze de menta sa va puneti pe nas… pentru cei mai simtitori. In rest, pur si simplu, lasati-va dusi de val, de strazi sau, eventual, de ghid, cand veti simti ca v-ati pierdut (lucru absolut normal, de altfel).
5. Gorges de Dades – se afla dincolo de muntii Atlas, la sud, in zona desertica din apropierea orasului Dades… drumul este un festin, treci prin sate berbere, pe langa vechi citadele de lut decazute, pe langa niste versanti lipsiti de vegetatie, dar care arata ca si cum s-ar prelinge, ca niste miere scurgandu-se, pentru ca, intr-un final, valea sa se inchida brusc, sa treaca doar valea, iar drumul sa urce pe un drum serpuitor pana in varful pasului… de acolo ai o panorama cu adevarat de neuitat.

Cum ziceam, nu am ajuns peste tot. Pe langa ce am zis ca am vazut, parca as adauga, cum-necum, Rabatul, un oras elegant, aproape aristocratic, dar mai ales trecatorile Atlasului.

Voi pe unde ati fost in Maroc si ce ati adauga la lista aceasta? Sau poate recreati lista dupa cum va place… Jos, la comentarii !

Cum ajungi in Maroc

Nu exista vreo cursa directa intre Romania si Maroc, asa ca nu poti gasi decat cu conexiune. Atentiune, daca decideti sa zburati cu companii low-cost, conexiunile nu sunt garantate, asa ca luati-va mult timp de tranzit la dispozitie (eventual, sa dormiti peste noapte in Italia, Belgia, Spania sau unde schimbati). Daca zburati cu Air France sau cu alta companie de linie, conexiunea este garantata, dar, evident, si pretul e mai ridicat.

Alternativ, zbori la Malaga, iei un autobuz pana la Algeciras si apoi treci cu ferry-ul la Tanger. Fix cum am facut in 1999 :).

Cand sa mergi in Maroc

Vara, iulie – august, este foarte cald. Eu am fost la inceput de iunie si prin octombrie si vremea a fost minunata. Iarna poate fi neasteptat de frig, iar trecatorile Atlasului pot fi inchise din cauza zapezii (da, ninge in Atlas, exista chiar si statiune de schi). Toamna si primavara sunt super OK.

Excursii organizate

Daca doriti sa faceti parte dintr-un grup organizat cu ghid, totul organizat, sa nu va doara capul, vedeti ca cei de la Paralela 45 au un circuit in toamna asta cu plecare din 20 octombrie (vremea e superfaina in octombrie), acoperind multe din locurile despre care am scris. Aflati mai multe amanunte aici. In plus, daca va surade ideea unui Revelion in Maroc, iata o oferta pentru a intampina Anul Nou 2017 in Marrakech.

Imagini Maroc

Plimbare de seara prin Jema el-Fnaa

Pe un acoperis din Marrakech

La pas, prin oras

Ait Benhaddou – satul-citadela al berberilor

Case tip cetate cu turnuri crenelate

Ouzoud – exista cascade si in Sahara !

de 110 metri !

Urme de intariri berbere pe drumul spre …

Gorges de Dades

Sursa: Cinci locuri faine din Maroc | vezi mai multe pe ImperatorTravel

De vreun an incoace, wall-ul Facebook-ului meu este inundat de poze din Zanzibar. Si aud din ce in ce mai multa lume ca vrea sa mearga in Zanzibar. Deci Zanzibar este pe val :). Si chiar merita, este o insula cu adevarat paradiziaca si cu o civilizatie extrem de interesanta. Zanzibar este un mix africano-arabesc. O buna perioada, Zanzibarul a facut parte din Sultanatul Omanului, iar dupa ce s-a rupt de Oman, la putere a ramas o aristocratie araba. Dupa ce a devenit protectorat englez, britanicii au adus numerosi indieni pe post de middle management, iar localnicii africani au ramas sclavi. Status quo-ul a fost rasturnat in 1964, cand plecarea englezilor si o revolta condusa de comunisti in Tanganika s-a revarsat si asupra Zanzibarului. Intreaga populatie araba si stapanii insulei au fost arestati si trimisi pe dhow-uri fara apa si mancare in mijlocul oceanului. Plecata in mars fortat, marina omaneza a salvat mai multi dintre acestia, insa multi si-au pierdut viata. Dar in urma lor a ramas o civilizatie extrem de interesanta, un mix africano-arabesc, evident si cu un mic spice indian… O masala de vis.

In prima jumatate a secolului al XIX-lea, sultanul omanez Said bin Sultan a ajuns in vechea posesiune omaneza de pe coasta Africii (Zanzibarul a fost omanez din 1498) si a crezut ca a murit si ca a ajuns in paradis… Prea era verde, prea multa apa si vegetatie, asa ceva parea paradisul, pentru un om al desertului. Cu greu, companionii sai l-au convins ca nu a murit, ca e inca in viata, dar ca, intr-adevar, a ajuns in paradis. Imediat, sultanul a decis sa mute capitala Omanului in Zanzibar si nu a mai parasit acest taram de basm. Este unul dintre cele doua cazuri din istorie in care capitala unui stat este mutata din metropola in colonii (celalalt caz este al Portugaliei, a carei capitala a fost Rio de Janeiro tot, candva, prin secolul al XIX-lea).

Si daca ditamai sultanul a considerat ca a ajuns in paradis, asta cred si numerosi turisti care ajung in aceasta insula cu vegetatie luxurianta, cu plaje albe si mare de smarald… Dar hai sa vedem ce trebuie sa faceti musai odata ajunsi in Zanzibar.

Stonetown – capitala insulei este Stonetown, orasul sultanilor de origine araba. Numele vine de la faptul ca a fost construit din piatra, lucru de neconceput de bastinasi, care aveau doar case din lemn. Cladirile din piatra construite de omanezi au fost atat de surprinzatoare, incat numele orasului a venit normal: Stonetown – Orasul de Piatra. Dupa ce orasul a decazut in perioada comunista, numeroase cladiri traditionale devenind adevarate ruine, reintoarcerea la piata libera a revigorat vechiul si stralucitorul oras… Astazi, te poti plimba pe aleile pline de atmosfera trecutului din medina orasului, poti admira palate si vile ale sultanului si ale aristocratiei arabe (unele sunt muzee, dar multe au fost transformate in hoteluri stralucitoare) si poti descoperi acest mix etnic si cultural fara egal in Africa. Ca sa adaug si o esenta britanica, Zanzibarul este locul de bastina al lui Freddie Mercury, solistul genialei trupe Queen. Parintii lui Freddie erau parsi din India de religie zoroastriana si erau in middle managementul colonial britanic (format din indieni). Memoria lui Freddie este pastrata pe insula, iar muzica sa se aude prin numeroase baruri, desi numerosi localnici (Zanzibarul este 95% musulman) nu ii privesc cultul cu ochi prea buni… in ultima instanta, Freddie a fost gay, deci not good pentru musulmani… Dar cum zanzibarezii s-au nascut comercianti, iar Freddie aduce bani… acum mai inchidem si noi ochii.

In Stonetown, nu ratati palatul regal (are un lift, primul de pe continentul negru care i-a socat pe localnici), piata de peste de pe malul marii si sa descoperiti strazile pline cu magazine de arta locala.

Spice Tour – Zanzibarul este insula mirodeniilor. Mirodeniile i-au atras aici de-a lungul istoriei pe portughezi, englezi si omanezi si continua sa fie o buna parte din agricultura locala. Numeroase agentii de turism din Stonetown si restul insulei organizeaza tururi care duc turistii prin plantatii de diverse mirodenii, prin minigradini botanice unde poti avea surprize… de exemplu, cum arata ciocolata cand este doar un… fruct.

Blue Safari – Principalul magnet turistic din Africa sunt safariurile din parcurile nationale, unde vei avea o experienta care te va marca pe viata, odata ajuns fata in fata cu lei, hipopotami, rinoceri, zebra si girafe. Zanzibarul se poate mandri cu flora sa flamboaianta, nu cu fauna, asa ca pe insula nu vei avea parte de prea multe animale salbatice. Dar in jurul insulei se afla o mare absolut superba, iar o englezoaica a inventat “Blue Safari”, un tur de o zi pe insulite din zona cu plaje de neuitat… La pranz, ofera un meniu cu mult peste pus pe gratar, iar in rest ai parte de albastrul cel mai albastru.

Plajele Zanzibarului – albe, nisip fin si o mare de un albastru care iti ramane pe retina. Pe plajele dinspre continent, fluxul si refluxul sunt foarte puternice, asa ca poti avea surpriza sa vezi ca marea s-a mutat la cateva sute de metri mai incolo! Dar si asta e parte din magia insulei :).

Diving si snorkeling – pe cat de frumoasa este marea la suprafata, pe atat de frumoasa este lumea submarina. Ai numeroase optiuni de scufundari – inclusiv excursii de cateva zile pentru scufundari. De asemenea, Zanzibar este unul dintre cele mai faine locuri in care sa inveti sa faci scufundari si sa-ti iei certificate PADI.

Cand sa mergi in Zanzibar

Coasta Africana (inclusiv Zanzibarul) are doua sezoane ploioase si doua sezoane secetoase (de aceea este asa de verde). Perioada secetoasa cea mai lunga este din iunie pana in septembrie – octombrie, a doua perioada propice fiind decembrie – ianuarie.

Cum ajungi in Zanzibar

Zanzibarul a ajuns din ce in ce mai popular si datorita faptului ca tot mai multe companii aeriene au inceput sa lege insula de numeroase destinatii. Dintre companiile aeriene care opereaza la Bucuresti, in Zanzibar ajung Fly Dubai, Qatar Airways si Turkish Airlines (incepand din decembrie 2016). Nu evita insa nici companiile aeriene de vacanta Neos sau Meridiana, care au uneori preturi excelente din Milano sau Roma (pana unde ajungi foarte ieftin cu low-costurile romanesti). Daca vrei sa ajungi si in alte zone pe continent, cerceteaza ofertele companiei low cost Fly540 (zboara la Mombassa si Nairobi) sau Fastjet (zboara la Johannesburg si Dar-es-Salaam), doi dintre pionierii low-costului in Africa.

Viza Zanzibar

Zanzibarul face parte din federatia tanzaniana (TAN – ZAN – IA este acronimul de la Tanganika si Zanzibar), dar are o autonomie locala. Cetatenii romani sunt singurii europeni care nu au nevoie de viza datorita relatiilor excelente dintre dictatorii comunisti Nicolae Ceausescu si Julius Nyerere.

Excursii organizate chiar de Revelion

Zanzibarul este o destinatie excelenta de Revelion – este cald si este soare – ne aflam in mijlocul sezonului secetos, deci precipitatiile vor fi relativ putine (sau nu vor fi deloc). J’Info Tours organizeaza un Revelion in Zanzibar (zbor cu Fly Dubai via Dubai) in perioada 30 decembrie – 10 ianuarie 2017 cu preturi de la 794 euro + taxe aeroportuare (11 nopti de cazare per persoana in camera dubla), avion inclus. Evident, sunt optiuni in vreo 8 hoteluri de 3 si 4 stele, deci aveti de unde alege.

Mai multe amanunte puteti citi aici.

Imagini Zanzibar

Apus de soare in Zanzibar

Palatul Sultanului din Stonetown

Ulitele din medina

Celebrele porti ale Zanzibarului

Spice Tour – o modalitate faina de a vizita insula

Din fructul asta se face ciocolata

Bananeeeee

Safari Blue

Sursa: 5 locuri de neratat in Zanzibar | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Mai multi dintre voi mi-au cerut si iata ca se intampla. Anul 2017 va fi anul Africii, anul in care voi merge in Africa de nu mai putin de trei ori. Pentru ca Africa este un continent superb, un continent de care e greu sa nu te indragostesti (si sa nu ramai cu nostalgia lui dupa ce pleci, nostalgie numita asa de frumos „mal d’Afrique” si care e atat de reala), dar un continent unde nu este chiar asa de usor de calatorit. Africa nu este un continent de city breakuri si experiente urbane, sunt doar cateva metropole care realmente merita vizitate, Africa este continentul unde trebuie sa-i descoperi partile salbatice, incredibila sa fauna, savanele, mlastinile, lacurile, sa te urci intr-o masina si sa ii bati drumurile prafuite, drumurile pline de gropi sau drumurile care nu au vazut in viata lor vreo lingura de asfalt, pentru a da nas in nas cu leul, cu gorila sau cu mult mai pasnica zebra.

Astazi, lansez primul tur de anul viitor, organizat impreuna cu cei de la Funtrip, agentie specializata pe tururi prin tot soiul din locuri „trasnite” si indepartate. Este pentru prima oara cand colaborez cu ei, ne-am uitat la fiecare detaliu in tur, am schimbat, mutat, taiat, adaugat, descoperit lucruri necunoscute (de exemplu, ca putem sa vedem niste triburi de pigmei in Uganda) si sper sa fi iesit un tur de neuitat.

Sa va explic un pic diferentele fata de tururile precedente din seria „Haideti cu Imperator”. Cei de la Funtrip sunt o agentie de turism low-cost, care crede ca dupa o excursie trebuie sa vii cu experiente in minte si mai putin cu hoteluri, de aceea in excursie vom avea parte de un mix de hoteluri si dormit la cort in parcurile nationale din Uganda si Kenya. De asemenea, nu totul va fi batut in cuie si executat la secunda, pentru ca in Africa nu prea se poate. De aceea, vom avea parte de flexibilitate.

Va ziceam de asemenea ca Funtrip este o agentie low-cost, adica urmeaza principiile companiilor aeriene low-cost. Exista un pret de baza care contine transport (avioane, masini etc.) si cazare, iar in rest, tu decizi ce vrei sa faci, daca vrei sa te alaturi grupului in excursia zilei sau vrei s-o freci pe malul Oceanului Indian sau al cortului din savana kenyana. Evident, tot ce este inclus si ce este suplimentar este clar mentionat in program (va rog sa-l cititi).

Dar sa va zic care e planul.

In primul rand, vom vizita trei tari – Rwanda, Uganda si Kenya (in ordinea aceasta). Vom pleca pe 30 mai si ne vom intoarce pe 15 iunie. Aveti nevoie de fix zece zile de concediu, pentru ca in perioada asta vor fi doua zile libere date de onor statul – 1 Iunie (pentru prima oara, Ziua Copilului va fi zi libera) si 5 Iunie (a doua zi de Rusalii). S-ar putea ca pe 30 mai sa plecam seara (zborurile inca nu au fost stabilite), asa ca s-ar putea sa aveti nevoie de doar 9 zile. Ma rog, daca locuiti in Bucuresti.

Destinatia turului va fi Kigali, capitala statului Rwanda, care a intrat, nedorit, as putea spune eu, in atentia lumii in anii ’90, din cauza genocidului poporului tutsi – in mai putin de trei luni, 70% din populatia tutsi (reprezentand 20% din populatia intregii tari) a fost ucisa de hutu, populatia majoritara a Rwandei. Astazi, la 20 de ani dupa infioratoarele evenimente, Rwanda este o tara sigura si linistita, una dintre cele mai sigure din zona care inca isi linge ranile, dar merge mai departe. Este, de asemenea, una dintre cele mai curate tari din Africa – pungile de plastic sunt strict interzise pe tot teritoriul tarii, iar autoritatile vamale te vor cauta in bagaje pentru a indeparta orice punga de plastic pe care ai avea-o. Aici, vom vizita Kigali, capitala Rwandei, precum si urmele genocidului – monumentul dedicat genocidului, dar si „palatul” regelui rwandez, palatul prezidential si hotelul Mille Collines, a carui poveste a inspirat celebrul film american Hotel Rwanda.

Din Rwanda, o vom lua incet si overland spre Uganda, admirand una dintre, se spune, cele mai pitoresti tari ale Africii – Rwanda mai este denumita si „Tara celor 1.000 de coline”. Vom trece dincolo, in Uganda (exista o viza unica pentru cele trei tari + Tanzania, in care nu vom ajunge insa), unde ne asteapta una dintre cele mai tari experiente din acest tur – celebrul gorilla trekking.

Gorilla trekking este o experienta unica: nu se poate face decat in Rwanda, Uganda si Congo, in arealul in care mai exista gorile de munte. In Congo nu vrei sa te duci, in Rwanda e scump, asa ca vizita cea mai ieftina la gorile este in Uganda, in parcul national Bwindi. Nu este o ieftineala nici aici – accesul pentru o zi costa 600 de dolari (750 in Rwanda, in Congo nici nu conteaza). Dar cei cativa pe care i-am cunoscut si au facut acest gorilla trek mi-au spus ca nu au regretat nici macar un cent din pretul platit. Multi spun ca este una dintre cele mai emotionante experiente pe care le poti avea intr-o viata de calator. Evident, sunt sigur ca multi vor dori sa vada aceste gorile, dar inteleg daca unii nu vor dori sa investeasca 600 de dolari, asa ca exista un program gandit si pentru acestia – vor vizita un sat din regiune si vor descoperi traditiile locului. Cei care vor merge la gorile si cei care vor vizita satul se vor reuni ulterior si vom merge impreuna sa vizitam un trib de pigmei (aparent, primii homo sapiens din lume) – unul dintre ultimele existente in lume. Vom vizita si Kampala, capitala Ugandei, in drum spre Kenya.

Dupa primul mare WOW – cel cu gorilele, vom purcede in Kenya, unde vom vizita doua parcuri nationale extrem de diferite – parcul national Nakuru si parcul national Masai Mara. Parcul Nakuru este cunoscut pentru milioanele de flamingo care „coloreaza” lacul in roz, iar Masai Mara este parcul national care apare cel mai des in emisiunile National Geographic. Este THE parcul national al Africii de Est (alaturi de Serengeti, care este in continuarea lui Masai Mara, dar se numeste altfel pentru ca e in alta tara – Tanzania, granita taind zona de savana plina de zebre, antilope gnu, lei, elefanti, rinoceri si alte animale prin mijloc). Am fost atat in Nakuru, cat si in Masai Mara in 2006, cand am luat parte la un safari de doua saptamani prin Kenya si Tanzania, si este o experienta cu adevarat de neuitat. Chiar si la mai bine de zece ani, inca imi aduc aminte surescitarea cu care descopeream leii sau girafele, sau turma de elefanti in savana. Este o experienta musai de bifat!

Dupa Nakuru si Masai Mara, vom merge la Nairobi, capitala Kenyei, unde nu vom face prea multi purici (oricum, Nairobi este poreclit Nairobbery si atractiile zonei sunt relativ limitate, mai ales daca vii din parcurile nationale unde ai dat nas in nas cu gorile, lei si zebre), pentru ca vom lua trenul de noapte sa ajungem pe coasta, la Mombassa. Aici vom avea patru zile pentru a vizita orasul istoric si urmele arabilor (Mombassa este un oras construit de arabii care au dominat coasta, la fel ca si in Zanzibar), plajele incredibile, sa faci ce sporturi acvatice iti trasneste prin minte sau sa iti completezi colectia de safari cu un safari pe apa (vei putea sari in apa sa inoti cu delfinii).

Apoi, vom reveni acasa :).

Pretul excursiei este de 1490 de euro / persoana. Cum ziceam, Funtrip aplica principiile companiilor aeriene low-cost, aparand diverse optionale.

Ce include pretul?

TRANSPORTUL

Zborul Bucuresti – Kigali si Mombassa – Bucuresti cu taxe de aeroport incluse si 20 kg de bagaje, chiar daca vom zbura si cu companii low-cost (e posibil ca lungul zbor transcontinental sa inceapa in Milano sau Istanbul si pana acolo sa zburam cu companii low-cost, pentru a reduce costurile).

Transportul rutier din Kigali pana in Nairobi si de acolo mai departe cu trenul spre Mombassa, in cusete clasa a II-a.

CAZARE

Hoteluri de 3 stele in orase (adica, Kigali, Kampala si Mombassa) si la cort, in parcurile nationale

VIZITE

Vizitarea oraselor si a altor lacuri de pe drum.

Ce nu este inclus si aici este optiunea voastra, pentru ca, nu-i asa?, e vacanta voastra:

Vizita la Memorialul genocidului din Rwanda si intrarile la celelalte obiective din Kigali. Nu sunt mare lucru, vreo 10 dolari.

Permisul de vizitare a gorilelor din Uganda – cum am zis, este 600 de dolari.

Croaziera pe lacul Victoria (cat timp vizitam Kampala, capitala Ugandei) – circa 35 de dolari

Safari trei zile in Nakuru si Masai Mara – cazare la cort, trei mese pe zi, permisele de intrare (care costa zdravan), ghid, masini de safari – 550 USD

Nebuniile pe care vreti sa le faceti in Mombassa – diving, snorkeling, banane si ce om mai gasi pe acolo – negociem cu localnicii

Viza – 100 de dolari. E valabila pentru toate cele trei tari si se ia pe aeroportul din Kigali.

Termen-limita de inscriere: 30 aprilie 2017

Se platesc 700 de euro avans la inscriere, iar restul, pana pe 30 aprilie, adica cu o luna inainte de plecare.

Boli tropicale

Pentru Uganda si Kenya (exceptand zona de coasta), trebuie sa va faceti vaccin impotriva febrei galbene (este valabil 10 ani, l-ai facut si ramane acolo) si de luat medicatie impotriva malariei (este un risc crescut in toate tarile). Mai multe sfaturi gasiti aici.

In fine, mai sunt numeroase amanunte, asa ca va invit sa aruncati o privire aici. Aveti tot programul si multe, multe amanunte.

Pentru mai multe amanunte si inscrieri, dati mail la contact@funtrip.world si mie, imperatortravel@yahoo.co.uk

Africa va asteapta ;).

Imagini Rwanda – Uganda – Kenya

Acesta va fi traseul

Foto: Shutterstock

Sursa: Haideti cu Imperator si prin Africa: gorile, safari si plaje prin Rwanda, Uganda si Kenya | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Acum cateva saptamani, va anuntam unul dintre tururile din ciclul „Haideti cu Imperator” in Africa. Si cum am hotarat ca 2017 sa fie un „an al Africii”, am bucuria sa va anunt al doilea tur pe care am de gand sa-l fac impreuna cu voi, cititorii blogului, intr-unul dintre cele mai interesante continente, dar si cel mai dificil de „cucerit” (ma rog, Antarctica e mai greu, dar foarte putini pamanteni ajung sa paseasca pe cel de-al saptelea continent). Africa nu are prea multe orase memorabile sau urme istorice care sa te lase cu gura cascata (ma refer aici la Africa de la sud de Ecuator,), in schimb are ceva, nu stiu ce, care atunci cand ajungi sa pasesti pe continent, te indragostesti subit de el. Francezii ii zic „mal d’Afrique” si cred ca au dreptate… oricine a ajuns aici, inca de la decolarea spre casa, incepe sa se gandeasca la un come back.

Cum ziceam, Africa nu inseamna istorie, orase, experiente gourmet. Africa inseamna aventura, natura, o fauna pe care nu o mai gasesti pe alte meridiane, inseamna inca triburi care isi apara cu inversunare traditiile si stilul de viata, inseamna pamantul acela rosu de care te indragostesti, apusurile acelea de te fac sa nu te misti si ajungi chiar sa uiti sa le mai pozezi, inseamna drumurile prafuite, dar si bucuria explorarii si a cuceririi. Desi astazi sunt autovehicule si drumuri (majoritatea, proaste, dar e parte din aventura), oricine vine in Africa neagra pare sa imbrace hainele lui Livingstone, Stanley si pe ale celorlalti calatori care au vrut cu inversunare sa descopere Africa. Africa este o experienta care trebuie, trebuie, trebuie traita. Si trebuie traita ca niste exploratori.

De data asta, nu va invit la un tur usor. Nu va fi usor. Vom strabate aproape 5.000 km de drumuri africane, uneori vom manca doar de doua ori pe zi, in rest vom biscui, Maria Ta, va trebui sa improvizam (in Africa, ceasul este complet nefolositor, nimic nu se intampla „la fix”), vom strabate unul dintre cele mai frumoase deserturi din lume, vom vizita triburi ancestrale (bosimanii sunt, de fapt, cei mai vechi oameni, pastrand ADN-ul initial putin schimbat), vom avea emotia intalnirii cu turme de elefanti, de zebre, vom da ochii cu Maria Sa Leul, ne vom juca cu gheparzii si ne vom simti nimicnicia in fata uneia dintre cele mai impresionante cascade de pe Planeta (Niagara, Iguazu si Victoria sunt „the big 3”). Nu, nu vreau sa par Churchill care le promitea englezilor „sange, truda, lacrimi si sudoare” in mai 1941, cand prelua puterea, dar va promit un drum greu, pe care insa nu-l veti uita niciodata.

Care este planul de bataie? In primul rand sa va zic cand – in septembrie, sa aveti timp sa va pregatiti sufleteste, sa va luati concedii, sa cititi.

Cu cine? In colaborare cu Fun Trip, agentia de turism prin locuri indepartate, dar fascinante, la preturi low-cost. Cum ziceam, nu vom avea parte de lux, vom dormi la cort, vom manca sub milioane de stele, ne vom tavali prin nisip, dar vom avea parte de distractie. Cei de la Fun Trip nu sunt la prima excursie pe ruta asta, am vorbit personal nu numai cu ei, care au facut-o, ci si cu cativa dintre turisti si toti mi-au spus ca a fost grozav, dar in conditii grele. Dar, la final, s-au simtit ca si cum ar fi urcat pe Everest, iar amintirile vor ramane, indiscutabil, pentru o viata.

Vom zbura la Johannesburg. Nu stiu cu ce, se va sti cam cu doua saptamani inainte, dar aproape sigur vom zbura cu un low-cost spre vreun hub european si mai apoi cu o companie „legacy” – poate fi Qatar, poate fi Ethiopian, poate fi Emirates, poate fi KLM. Din Johannesburg, ne vom imbarca la bordul masinii (van, camion, nu stim inca) care ne va purta prin Africa si ne vom indrepta spre granita cu Botswana. Stiti tara aceea cu valuta aceea… sunt sigur ca veti pastra mai multe bancnote si, de asemenea, veti lua multe pentru prieteni ;).

Ne vom stabili cartierul general in Botswana in oraselul Kasane, aproape de granita cu Zambia. Aici, vom vizita Parcul National Chobe, unul dintre cele mai cunoscute din Botswana, si, de asemenea, vom da o fuga de o zi la cascada Victoria. Vom vizita cascada de pe partea zambiana (Zambia era buna prietena cu Romania, pe vremea comunistilor, asa ca romanii sunt unii dintre putinii europeni care nu au nevoie de viza sa viziteze Zambia), vom poza cascada din diverse viewpointuri si vom putea alege tot soiul de trasnai – sa facem baie in celebrul Devil’s Pool fix pe buza cascadei, sa o survolam cu elicopterul, sa mergem cu barca la baza ei sau sa trecem sa o vedem si de dincolo, din Zimbabwe. Atentie – pentru Zimbabwe, trebuie viza! Vom ajunge in zona spre sfarsitul sezonului secetos, deci cascada nu va fi in plenitudinea fortelor, dar orisicat, tot impresionanta e. Avantajul este ca e singura data cand ai acces la Devil’s Pool!

Vom continua apoi trans-africana. Vom pleca spre Maun, de unde vom descoperi delta Okavango (cu jeepul, dar si cu barca), unde numeroase antilope, zebre si alte vietuitoare vin tocmai din desertul Kalahari pentru apa. Va fi partea „fluviala” a excursiei noastre.

Vom parasi Botswana si vom traversa apoi in Namibia. Sincer, personal, astept Namibia cu sufletul la gura. Nu cunosc prea multi romani care sa fi ajuns aici, dar toti, absolut toti, au venit incantati. Cred ca mi-a descris-o cineva ca fiind „dumnezeiasca”. Nu stiu ce e, dar, cum i-am vazut si simtit pe toti radiind cand povesteau despre Namibia, trebuie sa fie ceva magic acolo. Nu stiu ce, dar sigur e.

Odata ce am trecut granita, vom vizita triburile de bushmen (sau bosimani, cum le zicem noi), tribul cu cel mai pur ADN din lume, oamenii primordiali. Le vom asculta cantecele, ne vom prinde in hora cu ei, vom afla cum isi confectioneaza armele, in fine, vom descoperi franturi din viata lor de zi cu zi.

Urmatorul popas este Parcul National Etosha, pe care unii il considera ca fiind cel mai frumos parc national de safari din lume. Personal, am fost numai in Masai Mara / Serengeti, din cele „mari” (am fost si in alte cateva mai mici) si este o amintire de neuitat, dar am cunoscut oameni care au fost si in Masai Mara / Serengeti, si in Kruger, si in Etosha si care mi-au spus ca Etosha este cel mai tare. Nu stiu de ce, vom afla, sper eu, impreuna.

Dupa Etosha, ne vom duce la parcul cu gheparzi, pentru a ne juca cu aceste pisicute baltate, si apoi vom vizita inca un trib ancestral – Himba. Deci, doua! Si apoi vom porni in partea din Namibia care se pare ca seduce pe oricine – desertul, Skeleton Coast, celebra coasta unde nisipul se intalneste cu oceanul, coasta presarata de urme de naufragii cu povestile lor dramatice, cu dune de neuitat. In desertul Namib, se afla duna 7, cea mai inalta duna din lume.

Dupa cascade, savana, deserturi, triburi, gheparzi, zebre, delta si mii de kilometri de sosele mai bune sau mai proaste, va veni si ultima parte – canioanele. Vom vedea doua – Sesriem si Fish River (ultimul are o adancime de vreo 600 de metri!)… si apoi va trebui sa ne tragem sufletul, sa plangem ca parasim Africa aia la care tanjeste oricine cu un mic spirit de aventura si sa regasim… autostrada. Vom reveni in Africa de Sud si vom „hit the road, Jack” pana in Cape Town, una dintre cele trei capitale sud-africane si, din cate stiu, unul dintre cele mai frumoase orase ale lumii (al Africii, se pare ca e o unanimitate). Daca mai aveti timp si zile de concediu, puteti sa mai ramaneti niste zile la Cape Town, daca tot ati ajuns aici.

Cam asta e. Mi-aduc aminte ce povesteam celor cu care am fost la Everest Base Camp in Tibet, anul trecut – va va fi frig cum nu v-a fost in viata voastra, va bate vantul in corturi de o sa ziceti ca se prabusesc, mancarea nu va fi cine stie ce, veti fi ametiti de la altitudine (EBC e la 5.200 de metri altitudine), dar apusul si rasaritul peste Everest nu il veti uita niciodata.

Asa si aici – vor fi drumuri nesfarsite, nu vom avea de fiecare data pranz cald, ci vom biscui, vom tanji dupa o incapere cu patru pereti, dar va fi aventura vietii pe care oricine cu un spirit cat de mic de aventurier nu o va uita.

Date tehnice

Perioada de desfasurare: vineri, 8 septembrie – luni, 25 septembrie 2017. Asta inseamna ca este finalul sezonului secetos, deci vom avea sansele cele mai mari de soare si, tot atunci, animalele salbatice sunt mai usor de gasit pentru ca se strang in jurul ochiurilor de apa din ce in ce mai rare.

Pret: 2290 euro. ATENTIE: pana la 31 ianuarie 2017, exista o oferta promotionala la 1790 euro !

Atentie – in pret sunt incluse transportul (aerian si rutier) si cazarea. Orice altceva este optional si nu este nicio obligatie sa participati la toate activitatile, dar nu e pacat sa faci atata drum? Uitati-va cu atentie pe site, acolo aveti trecute in revista toate activitatile optionale (s-ar putea sa ne mai lovim si de altele, cand ajungem la fata locului.

Vize – avem nevoie de viza de Africa de Sud (se ia la Bucuresti, dar dureaza), Namibia (se ia, parca, din Germania, nu exista ambasada namibiana la Bucuresti) si Zimbabwe (de asemenea, din strainatate). Nu avem nevoie de vize pentru Botswana si Zambia.

Vaccinuri – aveti nevoie de vaccin de febra galbena (obligatoriu sa il aveti valabil si trecut in carnetelul galben de vaccinuri). De asemenea, prin anumite locuri nu ar fi rau sa luati medicatie antimalarie.

Data limita de inscriere: 8 iulie 2017. Plata integrala se poate face pana pe 8 august 2017.

Mult mai multe amanunte (precum si inscrierea online) le gasiti aici.

Mai multe informatii: la mine (imperatortravel@yahoo.co.uk) si la prietenii de la Fun Trip (contact@funtrip.world). Inscrierea si plata avansului se fac la Fun Trip.

Va astept!

Imagini Botswana – Namibia

Cascada Victoria

Prin parcul national Etosha

Girafe la adapat in Etosha

La harjoneala

Bushmen

In vizita la Himba

Desertul poate fi foarte colorat

Skeleton Coast

Fish River

Sursa: Haideti cu Imperator in Sudul Africii: Cascada Victoria, Botswana, Namibia | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Egiptul este cea de-a doua tara extraeuropeana in care am calcat. A fost pentru mine, de asemenea, primul meu zbor transcontinental. Mi-aduc aminte, am decolat cam pe la 10 noaptea de la Bucuresti si, vreo trei ore mai tarziu, Taromul survola Piramidele (wow, erau luminate, aratau ca o chestie extraterestra), apoi am zburat la joasa inaltime pe deasupra centrului din Cairo, luminat de ziceai ca e Las Vegas, si apoi am aterizat pe aeroportul international. Aici, am nimerit intr-o hala imensa cu niste neoane chioare de cu greu iti distingeai bagajele… noroc ca aveam rucsac in marea multime de geamantane de tot soiul).

Prima noapte, am petrecut-o intr-o pensiune de la nu mai stiu ce etaj intr-unul dintre blocurile alea batute de soare si de nisipul Saharei de prin anii ’30 sau ’40, dar a doua zi ne-am mutat in Zamalek, cartierul sic din Cairo, intr-un hotel care ne oferea o panorama exceptionala spre sofisticatul sediu al KGB din Cairo (ma rog, oficial era misiunea economica sau ceva similar a Rusiei, dar prea era intesata de antene).

In prima zi, am negociat la sange cu o agentie un pachet pentru restul zilelor prin Egipt. A fost o negociere d-aia de manual, cu baut de ceai, cu plecat si intors, cu „da-mi si aia”, da-mi si ailalta, cu schimbat hoteluri pe banda rulanta, din nou ceai, iesit la masa, intors la negocieri. Pana la urma, am stabilit toate coordonatele. „Happy me, happy you”. Si am sarit intr-un taxi de credeam ca ii cad usile la fiecare curba, in directia Piramidelor. Cand am ajuns, inca era ziua in amiaza mare, dar piramidele se inchisesera, inclusiv accesul pe platoul cu Sfinxul. Dar cred ca orarul limitat a fost gandit ca localnicii sa castige niste bani si ei… imediat, au aparut niste intreprinzatori particulari, care ne-au oferit o intrare „prin spate”, calare pe camile sau pe cai. Eram in Sahara, asa ca am ales sa ma urc pe o camila… pff, as fi preferat dupa aceea un cal, dar si asta e o experienta. Si de acolo, de pe camila, am efectuat pentru prima oara o convorbire telefonica in roaming. Nu stiu cat a costat, a fost scurta, dar inca ii multumesc amicului Narcis :).

Piramidele sunt cu adevarat impresionante… Nu numai pe mine m-au impresionat, ci pana si pe Napoleon, si pe Mark Twain, care erau citati in Lonely Planet pentru declaratiile lor istorice gen „Soldats! Du haute de ces Pyramides, 40 siecles nous contemplent” pana la cea mai haioasa declaratie a unui vanzator de „babirus” – „This is very big and very old”! E posibil sa spuneti ca piramidele sunt mult prea spartane, ca nu au giumbuslucurile arhitecturale ale monumentelor de la Luxor, dar, vorba lui Napoleon, trebuie sa ne gandim ca au fost construite acum mai bine de 4000 de ani, cand imensa majoritate a populatiei lumii de abia construia o cosmelie de surcele, si, in plus, sunt imense. Stati un pic in fata unei piramide si nu se poate sa nu ramaneti ravasiti de monumentalitatea ei. E drept, asta e efectul pe care si l-au dorit si Keops, si Kefren asupra contemporanilor si urmasilor. Imi inchipui cum aratau in perioada antica, atunci cand aceste „caramizi” de doua tone fiecare erau imbracate in calcar alb pe care erau scrise hieroglife imense in cinstea faraonilor-zei.

Ne-am intors si a doua zi dimineata pentru a intra in Piramida. In fiecare an, era o piramida deschisa prin rotatie, am senzatia ca am prins-o chiar pe cea mai mare, a lui Keops (cu ocazia excursiilor mele ulterioare, am intrat si in celelalte, dar sunt similare). Ne-am tarat prin culoarul din ce in ce mai ingust, mai inabusitor si mai claustrofob, pana am ajuns intr-un final intr-o incapere imensa, complet goala si, parca, mistica. Stand turceste, erau prezenti zeci de practicanti ai unui cult obscur, ce incercau o comunicare cu zeii. Sau cu extraterestrii. Apoi, ne-am fotografiat cu imensul Sfinx fara nas, am mai negociat niste papirusuri si ne-am retras spre fabulosul Muzeu Egiptean din iconica Piata Tahrir… Si unde am ramas cu gura cascata la masca lui Tutankhamon, la numeroasele artefacte de aur de la atatia faraoni si am ramas profund marcat cand am dat nas in nas cu corpurile mumificate ale unora dintre cei mai mari lideri ai istoriei… ma refer acum la Ramses al II-lea… Era si infricosator, si curios, si un sentiment ciudat de voyeurism… sa-i vezi pe acesti faraoni-zei la picioarele carora s-au inchinat milioane, stand acolo, dezbracati de vreo 3000 de ani de la moartea lor, in fata unor turisti.

A doua zi, am testat seriozitatea agentiei cu care urma sa semnam pentru urmatoarele doua saptamani. Testul era o tura la piramidele inca mai vechi decat cele de la Giza, din zona Saqqara. Am stabilit o ora la care urma sa vina soferul sa ne ia. Evident, ne asteptam ca va veni jumatate de ora mai tarziu, dar, soc si groaza… chiar era acolo. Vorbea engleza foarte bine, era volubil si glumet si parea sa stie totul. Avea raspunsuri la orice intrebare. La un moment dat, am facut pana. Masina era din alt secol. Ne-am dat jos si, imediat, soferul nostru a gasit vreo trei insi care stateau sub un palmier mai incolo. Au venit, au ridicat masina cu mainile, in timp ce soferul nostru a schimbat roata. Ce cric? Cricul era format din cei trei egipteni stafiditi care au ridicat masina…

Ajungem la Saqqara. Soferul ne zice ca ne intalnim peste 45 de minute. Ce vorbeste asta? D-aia ne-am luat taxi, sa stam cat vrem noi. Ne-am dus, am explorat, am fotografiat, am tras cu urechea la ce ziceau alti ghizi si, cand ne-am intors la masina, ne-am uitat la ceas. Socant, trecusera 44 de minute! Asta chiar stie!

Seara, am fost prin cartierul musulman din Cairo, acolo unde se afla moscheea Al-Aqsa, care da ora exacta pentru o buna parte din lumea sunita. Dar nu pentru moschee ne-am dus sau universitate, ci pentru un spectacol de sufi dancing al dervisilor rotitori… Ei bine, am fost la multe show-uri prin lume si la noi, dar cred ca asta este singurul spectacol la care am intrat in transa. Muzica aia hipnotica, tobele acelea, omul ala care se rotea ca o masina… si el era in transa, am intrat si eu. Si dupa 45 de minute de rotit incontinuu, in momentul in care s-a oprit, era ca si cum s-ar fi ridicat de la masa. A fost wow! Incredibil.

Restul excursiei a fost o cavalcada de amintiri superbe. Mi-aduc aminte cand ne-am dat jos in gara Aswan dupa o noapte petrecuta pe tren, iar soarele ardea, parjolea, dar nu imi pasa; plimbarea cu felucca pe Nil in Aswan, printre insule cu o vegetatie nemaivazuta, luxurianta, contrastand la maximum cu pustiul de piatra si nisipul de pe malurile marelui fluviu; coloanele incredibile ale templului din Luxor, spectacolul de sunet si lumini cand vocea naratorului rasuna enigmatica de dupa coloane, picturile pastrate nealterate de mii de ani, mormintele elaborate ale zeilor-faraoni, dar si restaurantele din colt de strada cu ospatari care pareau alimentati cu baterii Duracell, diminetile habauce, treziti de muezinul prea matinal, dar la fix sa stau cu o cana de ceai cu ochii cascati la Ra-Zeul Soare, rasarind din nou si din nou peste dealurile plesuve. Era asa de evident de ce zeul suprem in Panteonul egiptean a fost Ra, atat de evident.

Sincer, mi-e dor de Egipt. De vanzoleala, de faraoni, de rasarit si apus, de morminte de faraoni, de culori care au trecut mileniile, de vanzatorii de babirus, de Nil, de a calari ilegal pe dealurile de unde pot admira 40 de secole de istorie…

Cand sa mergi in Egipt

Primavara si toamna. Iarna e OK de la Luxor in jos, in Cairo poate fi destul de ceata, dar si acolo e OK. Noaptea este insa rece in desert.

Tururi organizate

Dupa o perioada de „seceta”, incet, incet, agentiile romanesti revin timid in Egipt. Cei de la J’Info Tours sunt unii dintre pionierii cu tururi ce includ legendara croaziera pe Nil. Aici gasiti toate detaliile.

Viza Egipt

Se da on-arrival cand aterizati la Cairo (sau pe orice alt aeroport). In martie 2015, autoritatile anuntasera ca toti strainii trebuiau sa obtina o viza inainte de a ajunge in Egipt, exceptand grupurile turistice organizate cu ajutorul unei agentii de turism egiptene. In fata protestelor unanime ale tuturor din industria turismului, s-a renuntat la aceasta idee care ar fi pulverizat o industrie si asa puternic afectata. Oficial, pana cand se va lansa un sistem de e-visa. Cand o da Allah.

Siguranta in Egipt.

Inshallah.

Imagini Cairo, Egipt

Muzeul Egiptean, depozitar al unor tezaure uluitoare

Moscheea-universitate Al-Ahzar

Moscheea Muhammad Ali din Citadela

La doi pasi de Piramida

Calare pe dindos

Sfinxul vazut de pe deal

Sursa: Uneori, imi aduc aminte de Egipt | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Îmi plac munții, dar, în mod cert, nu sunt un montaniard. Îmi place să mă cațăr, pe vremuri am mai fost ici și colo prin munții României, dar în mod cert am un respect enorm pentru cei care își întrec limitele și cuceresc vârfuri. Nu contează dacă e Everest sau Omu, orice vârf este o izbândă, un motiv să te simți că ai realizat ceva. Fiind unul dintre vârfurile iconice, la Kilimanjaro mulți visează. Și cum nu am ajuns să-l urc (never say never), am primit acest text (îl livrez în două părți) de la Alexandra Siru, care a urcat pe Kilimanjaro cu ajutorul lui Radu de la Extreme Travel, o agenție care are curajul să-ți urce clienții pe toate vârfurile Planetei (și Radu are în palmares sute de vârfuri de pe toate continentele), dar și tururi în destinații d-alea „grele” (precum Etiopia, Patagonia, Cuba, Chile). Spor la citit și poate vă vine vreo idee să urcați și voi pe Kili… înainte de a se topi zăpezile. Alexandra, ai legătura !

Prima dată am ajuns pe munte, la Babele, la 17 ani într-o excursie cu școala. Am urcat cu telecabina. A doua zi, un coleg temerar a propus un traseu, firește fără aprobarea profilor. Și așa am „făcut” jepii mici la vale că la deal nu am mai putut și am luat iar telecabina. Nu știu cum m-a prins microbul însă știu că au trecut 20 de ani și încă sunt „virusata”. Facultatea am făcut-o în Bucegi, până acolo aveam bani de tren. Apoi, mai târziu, am descoperit încet încet Ciucasul, Piatra Craiului, Făgărașul, Piatra Mare, Postavarul. Mai am multă treabă prin Carpati, cel puțin încă 20 de ani.

Kilimanjaro a fost un vis, nu o dorință conștientă, ci chiar un vis de noapte. Un vârf conic, foarte înalt, acoperit de zăpadă și înconjurat de mare alpină. Primul gând în dimineața visului a fost la Fuji, dar apoi am uitat și visul, și pe Fuji, până într-o zi de decembrie 2016, la o oră foarte matinală, când, plecând la munte, un amic de tură îmi spune că merge pe Kilimanjaro cu cei de la Extreme Travel. Mi-a plăcut ideea, dar la mine totul trebuia planificat (lucru care s-a schimbat semnificativ odată cu experiența tanzaniană), așa că, deși nu am zis „da” din prima (nici nu se face pentru o doamnă J), ceva m-a făcut să mă hotărăsc chiar înainte de a ajunge la Brașov. Am făcut-o fără să știu ce presupune ca antrenament și echipament (total nefiresc pentru mine), iar la câteva zile am făcut legătura cu visul, am început să caut imagini și am simțit că am luat decizia bună. Era vârful visat! De aici… experiența, pentru mine, a căpătat dimensiuni fantastice; în mai puțin de două luni urma să urc pe „acoperișul Africii”, complet ireal pentru mine, întrucât nu m-am îndepărtat de Carpați nicio secundă. Despre emoțiile și neliniștile care au precedat plecarea nici nu are rost să vorbesc, s-au dizolvat ca prin farmec odată cu intrarea pe poarta Machame.

Kilimanjaro, cu al său Uhuru Peak, este cea mai bună modalitate să imersezi în propriul eu și să devii sincer cu tine. Uhuru Peak sau „torța libertății”(simbolul independenței Tanzaniei) îți luminează calea către libertatea interioară. Excursia pe muntele vulcanic solitar Kilimanjaro poate fi trăită din două perspective: cea a turistului care caută locuri frumoase și se poate bucura de ele ca de orice lucru nou și frumos și cea a omului avid de a se cunoaște și care, atunci când străbate potecile acestui masiv solitar, îl lasă să îi pătrundă în suflet și să-l alchimizeze. În ambele variante, și turistul obișnuit, și cel avid de cunoaștere, când ies din parcul național Kilimanjaro, după șase zile pe poarta Mweka, nu mai sunt aceiași care au intrat pe poarta Machame.

Acest munte care a generat o mulțime de legende și a primit, de-a lungul timpului, numeroase denumiri (muntele greu de atins, muntele alb, muntele luminii), dacă îl lași, îți modifică profunzimea ființei. Te învăluie blând, treptat și, acolo unde găsește o cale de acces, pătrunde, aducând cu el un nou sens, un nou mod de a te vedea și, astfel, de a vedea lumea. Dacă nu îi deschizi sufletul, nu te sâcâie cu nimic, te tolerează, nu-ți dă nimic din ce nu ești pregătit să primești, dar oricum ești mai bogat decât atunci când ai intrat prin simplul fapt că i-ai străbătut, timp de șase zile, cele câteva zeci de kilometri de poteci. Kilimanjaro, acest colos solitar, care primește pe oricine (în sensul că este singurul dintre cele șapte cele mai înalte vârfuri ale lumii accesibil aproape oricui), îi transformă doar pe cei care sunt dispuși să-l primească în suflet.

Ziua 1 începe cu emoții și cu întârzieri, pentru că ni s-au pierdut bagajele la escala dintre Nairobi și Kilimanjaro. Totul pare „pole pole” (încet, încet) în Tanzania și, orice s-ar întâmpla, tanzanianul zice: „Hakuna matata” (nu e nicio problemă, nu-ți face griji!). Încrederea că, indiferent ce s-ar întâmpla, totul va fi bine, a fost cea mai valoroasă lecție a excursiei. Lecția îmi va fi repetată (că, deh!, sunt blondă!) în noaptea vârfului, când frigul, oboseala și lipsa de oxigen mă făceau să cred că nu voi reuși. Tanzanienii știu ce vorbesc! Bagajele au sosit în ziua plecării în tură, firește, cu „pole pole” de rigoare. Aici încep să înțeleg ce bine este organizat totul pentru noi și cât de mult contează organizarea pentru buna desfășurare a excursiei. Am fost luați de la hotel, duși să ne ridicăm bagajele, aduși înapoi la hotel să ne schimbăm și apoi duși la intrarea în parc, la poarta Machame, unde ni se dă un prânz delicios și consistent care să ne asigure energia pentru drumul ce-l aveam de parcurs până la prima tabără. Tot aici, încep să aflu și să înțeleg despre importanța porterilor și munca lor grea, fără de care nu cred că ar ajunge prea mulți pe vârf.

În sfârșit, pornim! Am mers lejer aproximativ 4, 5 ore prin pădurea tropicală de la 1.800 m la poarta Machame, până la 2.835 m la tabăra Machame, unde pădurea începe să se rărească, anunțând următoarea formă de vegetație – moorland. Porterii au ajuns înaintea noastră, ne-au aranjat corturile și deja ne pregătesc apa pentru spălat și cină. Ni se iau semnele vitale (oxigenul din sânge și ritmul cardiac) și ni se comunică programul pentru a doua zi. Înțeleg că cei care au organizat s-au gândit la toate și că nu ne va lipsi nimic, poate doar puțin oxigen pe alocuri, care, neputând fi cărat de porteri, va fi suplimentat, la nevoie, prin „pole pole” și „hakuna matata”. Treaba noastră este să ne simțim bine! Prin urmare, ne bucurăm de cină la lumina frontalelor și ne amuzăm făcând haz de „necazul” cu bagajele. Mă simt bucuroasă, în siguranță și fără nicio grijă, iar cerul mă răsfață cu miliarde de stele.

Mulțumesc echipei Extreme Travel pentru organizarea excepțională – contează enorm într-o astfel de aventură. Revin, în episodul următor, cu povestea zilelor de expediție.

Prima zi – ascensiune Kilimanjaro

Sursa: Urcând pe Kilimanjaro: un vis de noapte devine o experiență fascinantă de viață – partea 1 | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Ne cuprinde, ne învăluie

Ziua a 2-a ne întâmpină cu o dimineață superbă, soare și cer senin. După ce luăm micul dejun, care cuprinde, așa cum o să constatăm, întotdeauna fructe (mango, ananas, pepene, banane), omletă, clătite, ceai, ne strângem bagajul, ne luăm la revedere de la porteri – care ne vor depăși pe drum – și pornim cu ghizii spre Shira Camp. Ne așteaptă o zi lejeră, cu aproximativ 4 ore de mers către altitudinea de 3.750 m. Cărările nu foarte solicitante, vegetația de tip moorland (ceva arbuști mai mici și flori de tot felul) ne lasă timp și spațiu să admirăm pădurea tropicală, care rămâne sub noi, și să facem fotografii. Gașca este veselă, nu avem nicio grijă și doar ne bucurăm de experiență. Mai învățăm câte un salut în swahili, iar atunci când porterii, acești supraoameni, încep să ne ajungă din urmă, le strigăm în swahili formule de apreciere și respect. Nu-i salutăm doar pe ai noștri, salutăm toți porterii, creându-se astfel o stare generală de bună dispoziție pe traseu (cred că buna lor dispoziție era dată de accentul nostru chinuit în swahili, dar se vedea clar că se bucură și că apreciază eforturile noastre). Începem să ne cunoaștem ghizii, începem să ne cunoaștem, mai bine, între noi și deja știm că ne vom simți excelent. Lăsăm în urmă stresul cu bagajele, atmosfera se relaxează complet, iar bucuria generală este molipsitoare. Tanzanienii ne spun poveștile lor, noi, pe ale noastre. Avem deja sentimentul că vom fi o familie frumoasă, lucru care ne va fi confirmat de momentul emoționant din tabăra Shira. Pe traseu, vegetația se rărește din ce în ce mai mult, anticipând deșertul alpin care ne va însoți permanent până în vârf. Ajungem, ne înregistrăm – așa vom face în fiecare tabără unde vom înnopta – ni se pregătește masa, ne odihnim și plecăm într-o mică tură de aclimatizare spre altitudinea de 4.000 m, trecând și pe la peștera Shira.

Întorși în tabără, ne adunăm în cerc pentru a ni se prezenta echipa, iar noi, la rândul nostru, să ne prezentăm echipei. Nu știam ce va urma și nici nu bănuiam că vom sfârși această prezentare în efortul de a ne stăpâni lacrimile. Ghidul principal ne-a făcut conștienți de importanța fiecărui membru al echipei la buna desfășurare a expediției și apoi ne-a spus că, în aceste zile cât vom sta împreună, nu suntem negri și albi, suntem o familie care va face tot ce trebuie ca expediția să fie un succes. Echipa a întărit afirmațiile ghidului cu cântece tradiționale, în care fiecărui membru al echipe i se ura bun-venit și mult succes în atingerea vârfului. Apoi, noi, emoționați, ne-am exprimat, cum am putut, recunoștința și bucuria. Fiecare membru al echipei tanzaniene a trecut pe la fiecare membru al echipei române și am dat mâna, totul în acordurile cântecelor tradiționale care ne urau succes. După prezentare, noi, românii, am rămas mult timp împărtășindu-ne impresiile puternice și emoțiile momentului. Începem să simțim că, pentru echipa tanzaniană, nu este doar un „job”, ci este și o datorie de onoare să ne conducă, în siguranță, spre vârf. Am fost impresionați, deși puteam înțelege că pentru ei este un job, de felul în care și-l făceau. Chiar ne simțim ocrotiți și sprijiniți, în scopul nostru, ca într-o familie.

Dimineața zilei a 3-a a început cu o surpriză. Este senin și vedem deja o bună parte din destinația finală. Ni s-a arătat acoperișul Africii. Bucuria și nerăbdarea ne copleșesc. Eu am resimțit asta în ritmul total neindicat cu care voi parcurge cei câțiva kilometri până la Lava Tower (4.600 m) și apoi coborârea către tabăra Baranco (3.900 m), nerăbdare soldată cu o durere zdravănă de cap și, așa cum voi constata, în ziua a 4-a, cu edeme în jurul ochilor (mici neplăceri pe seama cărora am făcut mare haz).

Pornim cu aceeași voie bună, dar, de data asta, suntem purtați de o vrajă, dată atât de evenimentele din seara precedentă, cât și de apropierea de vârf. Vorbele ghidului, cântecele și toată efuziunea emoțională ne-au apropiat și mai mult și ne-au deschis inimile. Nu mai exista altceva decât: pole pole, bucurie, veselie și… dorința pătimașă de a atinge acoperișul Africii. Suntem mânați de ceva mai presus de noi, lucru pe care eu îl voi resimți și în noaptea vârfului.

Eu, personal, aveam așa o energie care îmi încingea tălpile bocancilor de nu puteam sta locului, prin urmare, după cum vor spune „niște participanți la trafic”: „Faceți loc, românii sunt pe autostradă!”, am gonit către Lava Tower. Am prins bucătarul din urmă – pe Felipe – și, într-o pauză, am cântat și am dansat, apoi iar am băgat a 5-a. Lava Tower este format, așa cum îi spune și numele, din lavă, acum câteva mii de ani, când Kilimanjaro era un vulcan activ. Deja nu mai există deloc vegetație, peisajul, dacă nu ai zări vârfurile înghețate, te-ar putea duce cu gândul că ești pe Lună.

Deși am trecut de 4.000 m, mă simt perfect, cel puțin aparent, așa că veselia pe mine cât Casa Poporului mă face să mai dansez puțin și în pauza de la Lava Tower. Începem coborârea spre tabăra Barranco, iar peisajul se schimbă ca prin minune. Mi-aduc aminte că stăteam la jumătatea coborârii privind în sus rocile și praful – peisaj lunar –, iar în jos, o cascadă delicată, mici arbuști, iarbă și multe flori. Firește că am poposit la cascadă și mi-am umplut sufletul de frumos și liniște.

Se zărește tabăra Barranco așezată discret între stânci și presărată cu niste copăcei – al căror nume mi-a fost imposibil să-l rețin, în ciuda eforturilor repetate ale unui ghid – tufe și flori. Este o adevărată oază. Mi-am luat cascada și peisajul mirific în suflet și am pornit spre tabără.

Seara continuă cu cântece – învățăm, în sfârșit, Kilimanjaro Song, iar eu și Radu – fratele meu de dileală – ne-am gândit că am putea să strângem niște bani, dacă ne producem artistic. Am cântat până am răgușit, dar am încheiat seara cu buzunarele goale și ne-am mulțumit doar cu buna dispoziție pe care am adus-o în tabără.

În dimineața zilei a 4-a resimt efectele altitudinii, că tot mă „dojeneau” colegii că eu nu am nimic și că sunt mereu în vervă. Și cum toți erau simpatici, am zis să fac ceva pentru ei. Întâi, mi-am speriat colega de „garsonieră” când mi-a văzut moaca la 6 dimineața. Apoi am chemat ghidul principal să îi arăt efectele injecțiilor cu botox tanzanian. Fiind gratis, am exagerat, așa că ochii erau cât cepele, nasul oricum îl am african din născare, dar acum era superafrican nose, iar buzele (după astea îmi pare rău) de asemenea, foarte senzuale, mă puteam scărpina în nas cu ele. A început John să-mi tragă de pleoape în sus și în jos, m-a căutat și la dinți și gingii – am pus-o! Ori mă împușcă, ori mă vinde! – mi-am zis în sinea mea și, ca să deturnez acest potențial plan, am încercat o glumă: „Look, I have african lips!”. Gluma n-a prins, o fi zis că mă dau la el, dar jur că mi-era imposibil, pentru că abia îl zăream printre edeme. Vă dați seama cât romantism ar fi putut ieși: „Te-am zărit printre edeme, la intrarea-n cortul meu/ când cu mâna la gingie, mi-ai rostit o poezie”.  Cum gluma unui leu nu poate fi irosită, am râs singură și ne-am simțit bine amândouă.

După pregătirile specifice, pornim către tabăra intermediară Karanga. Urcăm întâi „peretele micului dejun”, ieșim apoi în gol alpin, unde vârful pare din ce în ce mai aproape – spun că pare pentru că a mai jucat puțin de-a v-ați ascunselea cu noi), ni se arată și superbul Meru – la care mi-a rămas sufletul –, coborâm Valea Karanga (unde este ultima sursă de apă până la Barafu, deci porterii au azi sarcină suplimentară, și ne oprim în tabăra Karanga, pentru prânz. Dacă lipsa poftei de mâncare își făcuse deja loc în sistemele noastre, a dispărut ca prin minune când am primit pui prăjit, cartofi prăjiți și salată. Aș zice că se băteau turcii la gura noastră, dar fiind în Tanzania, să-i dăm tanzanianului ce e al lui – deci se băteau tanzanienii la gura noastră.

Nu avem timp să așezăm bine în stomac delicatesele, că începem urcarea spre Barafu. De la Karanga la Barafu, senin și cald, mai mult poposim decât mergem, nu pentru că ne-ar fi fost lene sau greu, ci pentru că era mult prea frumos, dar ghidul ne somează aducându-ne aminte că nu vom dormi decât câteva ore, iar la miezul nopții vom porni spre vârf. Încă ni se pare ceva ireal, așa că o lălăim cât putem. Iar el, cu bun-simț, ne lasă cât se poate.

Ajungem în tabăra Barafu (4.673 m). Suntem aproape de scopul, de visul nostru. Facem planul și mergem pe la „casele noastre” să încercăm să dormim, dacă putem din cauza emoțiilor și a vântului puternic, înainte de ascensiunea finală. Dar despre ascensiunea finală, în episodul următor.

Notă: am urcat pe vârful Uhuru, cel mai înalt varf de pe Kilimanjaro într-un circuit organizat de Extreme Travel, agenție specializată pe turism montan si de aventură.

Imagini ascensiune Kilimanjaro

Ziua 2: Machame hut – Shira camp

Ziua 3: Shira – Baranco camp

Ziua 4 – Baranco – Barafu camp

Sursa: Urcând pe Kilimanjaro: un vis de noapte devine o experiență fascinantă de viață – partea a 2-a | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Când colosul își întinde potecile, eu îmi aștern sufletul pe ele

Cele câteva ore de somn alocate înainte de plecarea pe vârf au zburat pe nesimțite. Eu, cu  tot cu ochii mei umflați, mă simțeam perfect, dar „perfectul” de data asta avea ceva diferit. Energia debordantă din zilele trecute făcuse loc bucuriei tihnite, liniștii și recunoștinței că trăiesc această experiență.

Ne adunăm în cortul de masă, bem ceai, luăm o gustare, primim ultimele indicații și la 0.20 pornim. Alții au fost mai vrednici, așa că pe poteca ce duce spre vârf unduiește, ca un șarpe, șirul de drumeți cu frontalele aprinse. Muntele arată ca un pom de Crăciun cu instalația aprinsă.

Vederea atâtor oameni cu același vis, în miezul nopții, cum pun pas după pas, pole pole (încet, încet) purtând tainic în suflet aceeași speranță – atingerea vârfului – mi-a dat măsura nimicniciei noastre în fața colosului uriaș și tăcut, ce-și așternea darnic potecile la picioarele noastre și nu ne cerea nimic în schimb.

Pornim agale, ne alăturăm șirului; deja nu mai suntem indivizi separați – Alexandra, Alina, Radu, Alexandru, Sofia și Dan – suntem toți un suflet cu un singur vis: să ajungem pe vârf. Kilimanjaro ne pătrunde definitiv în fiecare fibră a ființei, făcându-ne una cu el. El ne poartă pe potecile lui și noi îl respirăm la unison. Suntem potecile, pietrele, praful, stelele de deasupra, vântul care ne clatină pașii. Suntem Kilimanjaro.

Nu pot spune cum am ajuns la Stella Point (pe marginea craterului Kibo), probabil pole pole, fără să mai pot bea apă, pentru că înghețase (nu că i-aș mai fi simțit lipsa) și fără gânduri, pentru că mintea se detașase de mine (a înțeles că nu e nevoie de ea). Știu doar că văzând semnul cu Stella Point (5.756 m) am găsit o urmă de energie și am grăbit pasul ca înecatul care se apropie de mal. Noaptea se risipea, zorii apăreau timid ca și când nu ar fi vrut să deranjeze. Știam că mai am de mers, așa că nu m-am oprit nici pentru poză. Am îmbrățișat semnul ca pe un vechi și drag prieten și am continuat, pe marginea craterului, spre vârf. Vântul bătea parcă mai tare sau picioarele mele erau mai moi, cert este că „valsam”. Un ghid m-a apucat de aripă ca să nu îmi iau zborul și am continuat. Soarele răsărea, eu mergeam. Creierul, în lipsa oxigenului, nu putea să proceseze. Eram ca într-un vis. Când am zărit semnul cu Uhuru Peak (5.895 m), ochii ar fi vrut să lăcrimeze, de bucurie, au și încercat, dar lacrimile s-au speriat repede de frig și au făcut cale întoarsă. Senzații, emoții – prea multe ca să le pot descrie. Am rezistat la câteva poze, dar frigul mă urnea din loc. Am dat ochii roată să cuprind cât mai mult în ființa mea. Eram ca însetatul din deșert când primește apă. Am sorbit răsăritul, am respirat libertatea. „Mirarea a oprit timpul în loc”, iar firescul nu a fost acolo, pe vârf, să-l declanșeze. Am primit o clipă de eternitate pe care o voi purta în suflet, de acum înainte, în firescul vieții mele.

Am pornit repede înapoi, goniți de frig, dar sufletul meu nu se putea desprinde de acele câteva zeci de minute petrecute pe vârf, care au părut o clipă și o veșnicie, în același timp. Coborârea de pe vârf, de aproximativ trei ore, a fost supravegheată de un soare puternic. Era ca și cum ne-ar fi răsplătit pentru frigul îndurat peste noapte. Emoțiile, dar și oboseala m-au împiedicat să înțeleg cu mintea rațională ceea ce trăisem sus. Eram, în continuare, doar bucurie. Mi-aduc aminte că stăteam în fața cortului, în tabăra Barafu, savurând un suc proaspăt de ananas, și vorbeam cu Alexandru, parcă încercând să ne convingem că este adevărat: „Noi chiar am reușit?!”, „Noi chiar am fost acolo, sus?!”.

Atât corpul, cât și mintea erau amorțite, unul de efort, cealaltă de mirare; doar sufletul era treaz. Dar corpul își cerea dreptul la odihnă și avea toate motivele: cu o zi în urmă mersese cam șase ore, dormise două-trei, urcase iar șase ore și jumătate și apoi coborâse trei, așa că l-am ascultat. Cred că au fost cele mai profunde trei ore de somn pe care le-am dormit vreodată, nici vântul care a continuat să bată nu m-a mai deranjat, cred că putea să mă ia cu tot cu cort și n-aș fi simțit nimic.

Ne trezim, pe la ora 13.00, strângem bagajele, mâncăm și începem coborârea spre Mweka (3.100 m) – ultima tabără înainte de a ieși din parc. Ne întoarcem spre vegetație și oxigen; ne răcoresc câțiva stropi de ploaie, iar când am ajuns în tabără, după vreo patru ore, am fost răsplătiți, parcă, pentru efortul nostru, cu un curcubeu. Este ultima seară în parcul național Kilimanjaro. Aventura noastră se apropie de final. Suntem gânditori și melancolici. De unde plănuiam că vom „chefui monstruos”, am mers la culcare chiar mai devreme decât în serile precedente, în care știam că ne așteaptă urcușul.

În dimineața zilei a 6-a ne mișcăm în reluare, suntem ca niște copii care nu vor să plece la grădiniță și își găsesc orice alte preocupări. Grupurile de turiști deja mergeau grăbite spre ieșire, iar noi nici nu ne strânsesem bagajele. Echipa a avut răbdare cu noi, cât s-a putut, așa că am plecat printre ultimii, dar nu înainte de a sărbători. Ne-am adunat iar în cerc, ne-am exprimat recunoștința, am cântat, am dansat și am făcut poze. În scurt timp, ne vom despărți definitiv de „familia noastră tanzaniană” care, într-adevăr, a făcut tot ce a fost posibil ca noi, cei șase români, să ne atingem scopul și să ne împlinim un vis.

Coborârea era scurtă, dar noi am lungit-o cât am putut. Deși ne întrista despărțirea de oameni și de munte, am cântat din toate puterile, cu cât eram mai triști, cu atât cântam mai tare, iar ghizii ne-au ținut isonul. Am inventat chiar și un cântecel care să rezume aventura noastră. Grupul m-a susținut, așa că l-am zbierat de nenumărate ori până jos, de l-au învățat chiar și ghizii. – Kilimanjaro ne-a vrăjit/Pe Uhuru l-am țintit/Ghizii și cu porterii/Ei ne-au fost suporterii/Ne-au împins și ne-au târât/Până vârfu’am doborât/Pole pole până sus/În final, noi am ajuns! – iar ca încheiere băteam toți din bețele de trecking.

La ieșirea din parc, unde ne vom lua și diplomele, ne așteaptă Radu Vatcu, „magicianul” de la Extreme Travel, cu bere Kilimanjaro. Nu mă dau în vânt după bere, dar a fost, de departe, cea mai bună bere pe care am băut-o vreodată. Toți visam la ea încă de pe la mijlocul expediției. Apoi, îmbrățișări, poze, cântece – nu ne dădeam duși, dar… trebuia. Am mai făcut un popas pentru masa de prânz, unde iar am cântat și am făcut poze. Am fi făcut orice numai să nu se termine, dar… se termina. La hotel, ne despărțim cu greu de echipa tanzaniană. A doua zi, se desparte și echipa română, unii pleacă acasă, iar alții în safari. Alte îmbrățișări, alte lacrimi. Apoi, despărțirea finală în aeroportul din București. A fost o vacanță cu multe întâlniri și despărțiri, exact ca în viață, și, tot ca în viață, ceea ce am trăit ne va rămâne în suflet și nu vom mai fi niciodată aceiași care au plecat în expediție. Kilimanjaro ne-a vrăjit!

Mulțumesc, Extreme Travel pentru o experiență de neuitat!

Imagini Kilimanjaro

Ziua varfului Uhuru (5895 metri)

Ziua 6: Mweka

Sursa: Urcând pe Kilimanjaro: un vis de noapte devine o experiență fascinantă de viață – partea a 3-a | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Daca va uitati pe harta locurilor in care m-am dus, nu e greu de observat ca golurile cele mai multe le am in Africa. Nu am ajuns in prea multe locuri, doar in Egipt, Tunisia, Maroc, Mali, Etiopia, Kenya si Tanzania. Da, am fost in Africa de Sud, tara de la capatul sudic al continentului este „inrosita”, dar chiar daca am stat cam o saptamana acolo, nu am fost decat in cartierul-oras „de lux” Sandton, aflat la nord, in Johannesburg, si am dat un pic cu nasul prin oras. Dar am citit multe despre Africa de Sud si, sincer, sper sa ajung odata pentru a o vedea. In articolul de azi, inspirat de turul pe care l-am vazut la Lidl Tour, disponibil aici, m-am gandit sa scriu despre ce va fi obligatoriu pe lista lucrurilor de facut si de vazut cand voi ajunge vreodata in Africa de Sud.

Se spune ca atunci cand primii europeni au trecut pe la Capul Bunei Sperante (e vorba de portughezii lui Bartolemeo Diaz, navigatorul care a deschis drumul maritim al europenilor spre India, ocolind Africa pe la sud) au crezut ca au ajuns in paradis (la fel li s-a intamplat si omanezilor debarcati in Zanzibar). Parerea lor a fost impartasita insa si de europenii care I-au urmat si care au decis sa se stabileasca in Africa de Sud. Mai intai olandezii (care in Africa de Sud sunt numiti “buri” adica “tarani” in olandeza si care vorbesc un dialect arhaic de olandeza) si mai apoi englezii care au vrut sa-si securizeze toate drumurile spre India. Pe langa bogatiile minerale si fertilitatea solului, toti europenii ajunsi in Africa de Sud au descoperit o tara cu peisaje uimitoare – si au contribuit de asemenea construind orase si sa te extrem de pitoresti mai ales prin jurul Capului.

Cum ziceam, Cape Town este, probabil, cel mai frumos oras de pe continentul negru si unul dintre cele mai frumoase din intreaga lume. Nu o spun eu, ca nu am fost acolo, o spun zecile de bloguri si site-uri pe care le-am citit. Aflat la doi pasi de Capul Bunei Sperante, la picioarele unui munte fabulos – Table Mountain, cu o arhitectura variata si frumoasa, Cape Town merita, merita, merita. In plus, in apropierea orasului poti descoperi locul unde Oceanul Indian se intalneste cu cel Atlantic la Capul Bunei Sperante, dar, de asemenea, poti avea niste intalniri greu de uitat cu o colonie de pinguini (te poti plimba printre ei, iar aceste creaturi sunt cu adevarat dragute), cu niste foci sau, daca chiar ai chef de adrenalina, sa te scufunzi intr-o cusca in ocean pentru a da ochii cu niste rechini.

Africa de Sud este, de asemenea, cunoscuta in lume pentru vinurile sale. De vreo doua decenii, la nivel global, connaiseurii si nu numai asista la lupta dintre „old world wines” – Spania, Italia contra „new world wines” – Chile, Australia sau Africa de Sud. Daca vinurile lumii vechi sunt vinuri nobile, care se beau la ocazii speciale, cumva ca sa te alinti, producatorii „lumii noi” – printre care si Africa de Sud au pedalat pe ideea de marketing ca vinul nu este o bautura doar pentru nobili, ci e o bautura tinereasca si saltareata pentru toata lumea. Brandurile precum „Yellow Tail” (Coada galbena din Australia) sau „Two Oceans” din Africa de Sud sunt disponibile acum pe tot globul. Imensa majoritate a podgoriilor se afla in proximitatea Cape Townului si majoritatea sunt aranjate ca niste atractii turistice – centre de informare, de degustare, unele detin si locuri de cazare, spa etc. Am vazut niste poze si locurile par din povestile fratilor Grimm – mai ales ca toate localitatile de acolo poarta nume olandeze. Iar mai departe, as continua pe celebra Garden Route. Cred ca doar numele iti sugereaza o ruta paradiziaca…

Parcul National Kruger este cel mai cunoscut parc national din Africa de Sud, dar in niciun caz unicul. De altfel, ca prin toata tara, poti gasi numeroase rezervatii, unele, de stat, altele, private, dar care iti ofera ocazia unor safariuri. Si, credeti-ma, cand ajungeti fata in fata cu lei, zebre, girafe si alte animale africane, nu le vei uita niciodata. Eu am participat la un safari in Africa de Est si, desi au trecut mai bine de 10 ani, imi aduc aminte de fiecare detaliu si de fiecare rendez-vous cu mult drag. Parcul National Kruger se afla in coltul de nord-est al tarii, spre granita cu Mozambicul. Trebuie sa subliniez ca in turul propus de cei de la Lidl Tour, safariul din Kruger National Park este un upgrade surpriza inclus in program.

Africa de Sud este o tara unica in lume – nu are o capitala, nici doua, ci chiar trei – Cape Town (unde este Parlamentul), Pretoria (unde este sediul executivului) si Bloemfontein (unde se afla sediul Curtii Supreme, puterea legislativa) sunt toate considerate capitale. Dar capitala economica indiscutabila este Johannesburg (iata, o a patra capitala :)), un oras cu zgarie nori, malluri imense, mancare buna si parcuri tematice. Dar tot aici, exista celebrul township Soweto. Townshipurile sunt cartiere tip favela in care in perioada apartheidului locuia populatia de culoare. Soweto este in mod particular celebra – aici au locuit doi laureati ai premiului Nobel pentru pace – iconicul Nelson Mandela si episcopul de culoare Desmond Tutu. Iar vizitatorii descopera astazi istoria trista a perioadei de apartheid, in care poporul ales de Dumnezeu – albii (afrikaaneri sau englezi) construiau ghetouri pentru populatia bastinasa. Din fericire, perioada respectiva a trecut, dar Soweto continua sa fie un bastion al populatiei de culoare, unde se afla un muzeu al apartheidului care nu poate sa nu impresioneze. Ca in perioada de dinainte de 1990, exista doua intrari in muzeu – pentru albi si pentru negri.

Cam astea sunt locurile in care m-as duce. Evident, cel mai mult timp l-as petrece in Cape Town si regiunea adiacenta, dar si in Kruger National Park. Parca m-as duce si in extravagantul Sun City, parca as explora si enclave-regate Lesotho si Swaziland, parca m-as duce si in zona desertica dinspre Namibia… parca m-as duce peste tot. Si sunt sigur ca intr-o zi voi ajunge sa explorez Africa de Sud, una dintre cele mai frumoase tari de pe Planeta.

Cand sa mergi in Africa de Sud

Africa de Sud, fiind in emisfera sudica, are anotimpurile „inversate” – Craciunul il petreci in pantaloni scurti, iar augustul, in pulover. Zona Cape Town are un climat similar cu Mediterana, cu ierni caldute si ploioase, in timp ce in Johannesburg diferentele dintre vara si iarna sunt mai accentuate (in iulie – august e chiar frig!).

Tururi organizate in Africa de Sud

Lidl Tour ofera un tur in locurile care merita cu varf si indesat sa le vedeti in Africa de Sud – de la Kruger la Cape Town, in zona viticola, dar si spre Garden Route. Veti putea vedea nu numai peisaje impresionante, ci si Cape Town, dar si cam toata fauna Africii de Sud – de la lei si zebre la struti si pinguini. Excursia dureaza 9 zile si plecarea este stabilita pe 2 iunie, iar preturile incep de la 1.599 de euro (cu toate taxele incluse, exceptand viza). Mai multe amanunte gasiti aici.

Viza Africa de Sud

Pentru a vizita Africa de Sud, ai nevoie de viza care trebuie obtinuta in avans de la Ambasada Africii de Sud din Bucuresti. Lidl Tour va ajuta in obtinerea acestei vize, dar atentie, perioada de acordare dureaza mult (dosarele sunt trimise in Africa de Sud si pana vine raspunsul, dureaza), asa ca daca va bate gandul sa mergeti la vara in Africa de Sud, ar trebui sa va grabiti.

Sursa: Africa de Sud – una din acele tari pe care trebuie sa le vad candva | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Cu tot respectul pentru civilizatiii incredibile si construite cu mii si mii de ani in urma, cum ar fi cea chineza ori cea greaca, prima cu adevarat civilizatie a fost cea a Egiptului Antic, civilizatie care s-a nascut si a atins o culme de-a dreptul incredibila de-a lungul Nilului. Se spune ca Egiptul este un dar al Nilului, iar Nilul, un dar al zeilor… Nu stiu cum sta treaba cu zeii, dar, in mod cert, Egiptul este un dar al Nilului. Am calatorit de-a lungul Nilului de la nord la sud si mi-am dat seama cat de importanta este apa… de-a lungul Nilului, vegetatie luxurianta, palmieri, iarba, viata… cativa pasi mai incolo, desertul care, de multe ori, e lipsit de viata. Nu am fost in delta, dar drumul spre Aswan mi-a deschis ochii sa constat cat de importanta este apa pentru noi, pentru viata. Fapt care pentru noi, obisnuiti cu ploi, cu rauri si cu paraie, pare banal. Nu e.

Astazi insa, m-am gandit sa grupez un pic cele mai importante obiective turistice care pot fi vizitate. Trebuie sa precizez ca am fost in Egipt in 2000, acum 17 ani, a fost cea de-a doua tara extraeuropeana in care calcam (prima fusese Marocul, cu un an inainte) si am stat aproape trei saptamani. Pentru un iubitor de istorie, a fost un festin – sa vad Piramidele, Valea Regilor sau masca lui Tutankhamon din Muzeul Egiptean, dar am avut parte si de un pic de aventura, urcand pe Varful Moise din Peninsula Sinai, unde am dormit sub cerul liber, bine „mumificat” intr-un sac de dormit, dar si sarind in apele calde ca o supa ale Marii Rosii si ale golfurilor ei J. Deci, ce ar fi de vazut in Egipt.

Desertul are oaze unde se strang oamenii si animalele, unde exista viata, iar Egiptul are aceste oaze, aceste concentrari de locuri faine cu semnificatie istorica, cu monumente fantastice – unele avand si 5000 ori 6000 de ani de existenta.

In cele mai multe cazuri daca nu ajungi in Egipt cu vreo cursa charter care opereaza spre statiunile de pe coasta, vei ateriza la Cairo. Pe vremuri, existau zboruri directe, dar din cauza problemelor de siguranta care au dus la declinul turismului egiptean, Tarom a sistat zborurile Bucuresti – Cairo, iar acum, din lipsa de viziune strategica, nu pare dispus sa le reintroduca, mai ales ca o buna parte din trafic a revenit. In schimb, poti ajunge cu alte companii, cei mai multi romani zburand la Cairo cu Turkish Airlines via Istanbul.

Pentru multi, Cairo inseamna Piramide. Partial adevarat – intr-adevar, simbolul de netagaduit al Egiptului Antic, Piramidele (venite la pachet cu imensa statuie a Sfinxului), se afla intr-una dintre suburbiile capitalei, Cairo (acum vreo suta de ani erau in plin de desert, intre timp, capitala Egiptului a „explodat”, ajungand pana la doi pasi de Piramide). Dar nu uitati ca pe langa Cairo nu se afla numai complexul de piramide de la Giza, ci si cele de la Saqqara, care le preced si care, desi nu sunt la fel de monumentale, sunt, poate, mai frumoase. Ramanand la Egiptul Antic, Muzeul Egiptean este de neratat, aici fiind cele mai mari tezaure artistice de acum 3000 sau 4000 de ani). Dar Cairo nu inseamna numai Egiptul Antic. Duceti-va in vechiul cartier musulman pentru moscheea Al-Azhar, de unde se da „ora exacta” in lumea musulman-sunita, dar si in cartierul copt, unde se afla stravechi biserici (atentie, insa, ca de mai bine de un an aceste biserici sunt lovite de o serie de atentate, asa ca evitati-le in zile in care sunt evenimente ample – de sfinti, Pasti, Craciun, Florii sau duminici). Una dintre cele mai dragi amintiri din Cairo este cand am mers la un spectacol de sufi dancing, dat de dervisi rotitori undeva la doi pasi de moscheea Al-Azhar… nu numai dervisii au intrat in transa, chiar si eu am intrat in transa… Jur!

La vreo 700 km in sud, de-a lungul Nilului, descoperi urmele monumentale ale Egiptului Antic. Da, cele mai mari monumente ale Egiptului, piramidele sunt in zona Cairo, dar capitala Imperiului a fost, de fapt, in zona Luxor, aici fiind inima maretului imperiu al lui Ramses sau Hatshepsut. In orasul modern Luxor nu trebuie sa ratati templul omonim (si spectacolul de sunet si lumina), dar nu trebuie ratata pentru nimic in lume Valea Regilor, cu mormintele faraonilor si cu templul lui Hatshepsut. Daca spre sfarsitul primului deceniu al actualului mileniu numarul de vizitatori devenise deja prea mare si aveai mari dificultati sa intri la morminte din cauza multimii enorme de turisti, zilele astea problema nu mai este la fel de mare… numarul de turisti a scazut semnificativ. In 2000, cand am fost in Valea Regilor, de asemenea, numarul de turisti era acceptabil (eram dupa trei ani de la atacul de la templul lui Hatshepsut), asa ca am putut intra aproape imediat la orice mormant am vrut (la Tutankhamon era ceva mai multa aglomeratie).

Aswan, in sudul Egiptului, in mijlocul Nubiei egiptene, este un loc unde m-am simtit, probabil, cel mai bine. In Aswan, am gasit atmosfera aia chill a Africii negre, unde timpul nu are vreo valoare, unde totul se misca parca in reluare, unde poti admira linistit cum apune Zeul-Soare Ra pe o felucca pe Nil. Si pe aic, exista urme ale Egiptului faraonic, unele temple salvate de noul lac de acumulare construit de Gamal Abdel Nasser (un alt proiect faraonic, gena dorintei de constructii enorme s-a perpetuat de mii de ani), dar mai ales acea insula verde, luxurianta din mijlocul Nilului, care adaposteste o gradina botanica creata de lordul Kitchener, insulitele pline de vegetatie, de-a lungul carora sa plutesti agale intr-o felucca cu velele incercand sa foloseasca fiecare boare de vant… Mai la sud de Aswan, se gaseste incredibilul templu de la Abu Simbel, fix pe granita cu Sudanul, templu salvat de apele in crestere ale Nilului datorita barajului de la Aswan, dar pe care nu l-am vazut deoarece in 2000 nu puteai sa ajungi acolo cu masina, ci doar cu avionul… Iar avionul era teribil de scump. Si, sincer, nu mi-as fi inchipuit ca in 17 ani nu ma voi intoarce sa vad si Abu Simbel… dar, iata, asa a vrut Allah… sa nu revin la Aswan.

Evident, exista cele doua megastatiuni de la Marea Rosie. Hurghada este varianta mai populara, Sharm-el-Sheikh este varianta mai chic, dar, de facto, sunt similare – o insiruire de statiuni imense all-inclusive, cu un nisip de aur si extrem de fin, cu servicii faine, mancare buna si o apa care este calda cam tot anul. Trebuie insa sa precizez ca in Peninsula Sinai, de-a lungul golfului Aqaba, se afla inca doua statiuni – Dahab si Nuweiba, mult mai relaxate, un soi de Vama Veche, unde nu vei gasi prea multe resorturi faraonice, ci, mai degraba, pensiuni, unele din colibe de stuf, autentice. In plus, pentru un pic de aventura, am fost si in mijlocul Peninsulei Sinai, la Manastirea Sf. Ecaterina, una dintre faimoasele manastiri ortodoxe, provenind din vremea in care aceste tinuturi erau crestine, aflata la picioarele muntelui unde se spune ca Moise ar fi primit cele zece porunci… nu stiu cat de populare mai sunt acum tururile sa prinzi rasaritul de soare sus, pe munte (drumurile de acces spre Sf. Ecaterina nu sunt cu adevarat controlate de fortele guvernamentale egiptene), dar pot sa va spun ca pe varful lui Moise, sprijinit de zidul multisecular al unei mici capele ortodoxe, am vazut, probabil, cel mai miscator apus din viata mea (rasaritul nu a fost la fel, ca imparteam varful cu alte sute de turisti veniti pentru rasarit. La apus, am fost doar sase suflete si vanzatorul de ceai de karkade, care era interesat sa se repatrieze in Romania (tribul de beduini care traieste in jurul Manastirii Sf. Ecaterina se trage din sclavii vlahi trimisi aici de catre imparatul bizantin Justinian sa apere manastirea si, intr-adevar, daca te uiti cum arata, e foarte diferit de celelalte triburi din Sinai – membrii tribului sunt foarte albi la piele si au trasaturi, ei bine, romanesti…).

Evident, acestea sunt cele 5 mari „oaze” de interes… Evident, Egiptul este mult mai mare, as mai mentiona o Alexandrie (din pacate, in cadere), manastirile copte din desert (din pacate, e riscant sa ajungi la ele) sau templele din perioada faraonica din desertul de vest, acolo unde Alexandru cel Mare a fost recunoscut oficial drept Fiu al Soarelui si a putut sa poarte coroana dubla a faraonilor (dar care, de asemenea, nu se afla in zona de control a armatei guvernamentale).

Egiptul este o carte de istorie… care inca asteapta sa fie rasfoita.

Cand sa mergi in Egipt

Vara e incredibil de cald, temperaturi de 40 – 50 de grade Celsius sunt obisnuite. Cel mai bine este sa iti planifici calatoria de pe la sfarsitul lui septembrie incolo (eu am fost incepand cu 25 septembrie, cand vremea a fost calda, dar nu opresiv de calda – doar la Aswan am avut parte de temperaturi de 40 de grade Celsius), pana prin aprilie, hai, inceput de mai.

Tururi organizate

Dupa o perioada in care nici macar nu pronuntau prima silaba din cuvantul „Egipt”, agentiile romanesti incep, timid, sa revina cu oferte pentru Egipt (dupa ce nemtii, englezii sau rusii s-au intors). Agentia low-cost Europa Travel are deja trei programe (doua combina un circuit complet al principalelor obiective istorice de pe Valea Nilului cu un sejur la Hurghada, iar alta sare peste sejur, fiind doar un circuit de vizitare). Preturile sunt rezonabile (incep de la 595 euro + taxe aeroportuare) si aveti mai multe date la dispozitie, in perioada „respirabila”, adica dupa 15 septembrie. Afla toate amanuntele aici.

Viza Egipt

Se poate obtine la sosirea pe aeroporturile din Egipt – fie ca e vorba de Cairo, de Hurghada sau de Sharm. Se vorbeste ca se doreste introducerea e-visa, dar asta se va intampla cand o vrea Allah.

Siguranta

Inshallah.

Imagini Egipt

Egiptul, un dar al Nilului… unde e apa, apare si viata

Cairo, aceasta metropola care nu doarme niciodata

Din nou, Cairo

Muzeul Egiptean

… unul dintre muzeele fundamentale ale lumii

Langa Cairo, se afla celebrele piramide de la Gizeh

Aici, noaptea are loc un sound & light show

De mii de ani …

Spre intrarea in piramida

Interiorul nu este pentru claustrofobi

Piramidele cele mai vechi nu se afla la Gizeh (sau Giza), ci la Saqqara, mai departe de Cairo

Aceste culori au supravietuit mii si mii de ani …

Cairo islamic

si minaretele lor

Moda primavara – toamna

O pisica credincioasa in moschee, rugandu-se

City of Dead – orasul din cimitir

Cairo crestin, Cairo copt

Sharm el-Sheikh, tinutul hotelurilor imense

Dar cel mai fain lucru este sa iesi pe mare

Sharm este cunoscut ca un paradis al scufundatorilor

Sursa: Egiptul, leaganul civilizatiei | vezi mai multe pe ImperatorTravel

Egiptul a fost a doua tara extraeuropeana in care am calcat. De ce? Simplu, civilizatia Egiptului Antic este incredibila, este fascinanta. Egiptul faraonic a fost primul stat organizat dupa niste reguli stricte, cu o religie de stat, cu o monarhie puternica. A lasat in urma niste monumente absolut incredibile. Trebuie spus ca Egiptul m-a fascinat nu numai prin monumente, piramide, morminte si statui, ci si prin sistemul social, prin organizarea statala laica si religioasa in momentul in care, in cea mai mare parte a lumii, se locuia inca in colibe sau pesteri si cea mai avansata activitate era olaritul. In plus, nu trebuie uitate legaturile dintre daci si egipteni… Deceneu, mana dreapta si marele preot al lui Burebista, a trait, o perioada, in Egipt, unde, se pare, a invatat multe lucruri… pe vremea aceea, Egiptul depozita o buna parte din cunostintele omenirii.

In vechime, se spunea ca Egiptul este un dar al Nilului. Si iti dai seama cat de adevarata este vorba asta doar cand ajungi in Egipt. Fluviul este flancat aproape in permanenta de vegetatie luxurianta, de verde, de viata, iar Delta este izvorul de mancare al Egiptului. In consecinta, si metropolele Egiptului Antic, dar si ale celui contemporan se afla de-a lungul fluviului – Alexandria, Cairo, Luxor, Aswan… Eu am fost in ultimele trei, nu am fost in Alexandria, asa ca in articolul de astazi m-am gandit sa va prezint trei locuri peste care poate ati trece daca ati ajunge in Egipt…

Cairo este capitala Egiptului, este inima Egiptului, este, de asemenea, unul dintre cele mai haotice localitati prin care am calcat vreodata. Traficul se desfasoara dupa niste reguli greu de inteles de o minte europeana (desi se pare ca egiptenii sunt adaptati perfect), dar orasul exprima vitalitate si forta… este unul dintre acele orase care nu dorm niciodata… Evident, pentru oricine care ajunge in Cairo, prioritatea nr. 1 o reprezintă piramidele, dar acestea nu sunt singurele locuri care trebuie vazute… Deci…

1. Orasul Islamic. Suna ciudat ca intr-o tara unde 90% din locuitori sunt musulmani sa existe o zona „islamica”, dar ea exista. Aici, se afla celebra moschee Al-Azhar, de unde se da ora exacta in islam pentru marea majoritate a sunitilor, aici se afla un bazar istoric (Khan el-Khalil) si, de asemenea, aici este, probabil, unicul loc in care am intrat in transa – la un spectacol de sufi dancing care are loc seara, de doua ori pe saptamana, intr-un centru cultural. In plus, in apropierea Al-Azhar se afla o moschee shiita – Al-Hussein, unul dintre locurile sfinte ale acestora.
2. Citadela – construita in secolul al XII-lea de catre conducatorii musulmani ai Egiptului pentru a se apara impotriva cruciatilor care ocupasera Palestina si care urmareau si ocuparea Egiptului, a ramas timp de secole sediul conducatorilor Egiptului (fie independenti, fie guvernatori otomani). Dar Citadela este strans legata de numele lui Mohamed Ali, albanezul nascut in Kavala, actuala Grecie (unii cred ca este aroman, pentru ca, in perioada respectiva, Kavala era o localitate majoritar locuita de aromani, iar unul dintre bunici e din Corita, actualul Korce, in Albania), care este parintele Egiptului modern, transformand un Egipt otoman intr-un Egipt cvasiindependent. Aici, el i-a ucis pe mameluci, preluand controlul absolut al statului, si tot aici a construit moschei si palate. Nu ratati moscheea Al-Rifa’i, unde se afla ingropati membrii familiei regale egiptene, dar si ultimii doi sahi ai Iranului.
3. City of Dead – este unul dintre cele mai cautate locuri din Cairo si, poate, in intreg Egiptul. Zeci de mii de oameni locuiesc virtual intr-un cimitir. Locuitorii bogati din Cairo au construit capele si morminte fastuoase pentru mortii lor (deh, or fi ei musulmani, dar traditia faraonica a ramas undeva in subconstient), iar acestea trebuiau pazite impotriva jefuitorilor. Asa ca au angajat paznici care s-au mutat cu familiile lor in cimitir… Si, din generatie in generatie, City of Dead a crescut, astazi adapostind nu mai putin de o jumatate de milion de locuitori care traiesc in cripte (abandonate sau inca, hai sa le zic, functionale), marea majoritate mutandu-se aici din motive economice, in ultima suta de ani. Inutil sa zic ca nu este exact locul unde sa te plimbi linistit, este, practic, o favela din… Cairo. De fiecare data, l-am vizitat in viteza din taxi… iar un taximetrist care stia bine zona m-a dus pe un deal de unde „am admirat” o parte a straniului cartier.

Luxor

Luxorul a fost capitala stralucitoare a marelui imperiu al faraonilor. In consecinta, in apropierea orasului modern se afla si celebra necropola a Egiptului Antic – Valea Regilor.

1. Templul din Luxor (sau templul Karnak). Pare ciudat, dar, desi se afla fix in plin centrul orasului modern, exista turisti care trec pe langa el in graba, pentru a vizita mormantul lui Tutankhamon. Ei bine, templul din Luxor este, probabil, cel mai impresionant din tot Egiptul Antic si e obligatoriu de vizitat. De asemenea, nu ratati noaptea si celebrul sound & light show. Daca l-ati vazut pe cel de la Cairo de langa Piramide, sa nu il ratati nici pe acesta, ca este complet diferit. Daca la Piramide stai pe un scaun si urmaresti povestea piramidelor si luminatia ca la cinema, aici te plimbi printre coloane imense, iar voci si lumini apar din cele mai neasteptate locuri.
2. Valea Regilor – toata lumea vrea sa intre in mormantul lui Tutankhamon, dar sa nu fiti dezamagiti – toate comorile sunt la Muzeul Egiptean din Cairo, iar mormantul ca atare nu e printre cele mai spectaculoase. Exista cateva zeci de morminte, dar cele mai frumoase sunt cele ale lui Ramses IV, Ramses IX si Ramses VI.
3. Cu balonul peste Valea Regilor. Intotdeauna, o plimbare cu balonul este de neuitat, iar in mod special cea din Valea Regilor este, probabil, cea mai ieftina din lume – poti sa negociezi chiar si preturi de 50 – 60 de dolari. In Masai Mara, discutia incepe pe la 400 de dolari ;).

Aswan

Aici este Africa, Africa aceea neagra, Africa traditionala. Cei mai mulți locuitori sunt nubieni (adica, sudanezi), care sunt negri si sunt vazuti drept populatie inferioara de catre arabi. Marea majoritate a servitorilor, gunoierilor, deschizatorilor de usi si a celor care lustruiesc incaltarile in Cairo sunt nubieni. Dar sunt, probabil, si cei mai primitori si mai veseli locuitori ai Egiptului. Aici se afla cataractele Nilului, salvate din crearea Lacului Nasser, la mijlocul secolului trecut.

1. Ia o barca si plimba-te pe Nil. Mai precis, o felucca traditionala… Asaza-te relaxat si pur si simplu admira vegetatia luxurianta a insulelor de pe Nil, si bucura-te de briza Nilului.
2. Kitchener Island – unul dintre consulii-generali ai Marii Britanii in Egipt, lordul Kitchener a primit cadou o insulita lunga de 750 de metri aici, la Aswan. A transformat-o intr-un paradis de arbori exotici, multi adusi din Africa ecuatoriala sau India, creand o mica oaza de poveste in mijlocul Nilului.
3. Barajul de la Aswan – este o minune a ingineriei. Te pasioneaza sau nu ingineria, nu conteaza – lucrarea este impresionanta si se potriveste perfect cu tara asta plina de piramide, temple ciclopice, morminte regale si coloane care se ridica la cer.

Cand sa te duci in Egipt

Vara este abuziv de cald. Primavara si toamna sunt cele mai bune anotimpuri, dar nici iarna nu e rau deloc. De fapt, in Cairo vor fi temperaturi mai mici – se poate ajunge si la 10 grade, dar in Luxor si Aswan, va fi de pantaloni scurti.

Tururi organizate

Tinand cont de situatia politica din Egipt, probabil cel mai bine este sa te alaturi unui tur organizat (desi, pana la lovitura de stat militara, era perfect safe sa mergi de capul tau). Paralela 45 are doua tururi la toamna (taman cand e temperatura perfecta), in septembrie si octombrie, vizitand atat orasele despre care v-am povestit mai sus, dar si alte cate locuri… se face croaziera pe Nil si, la final, puteti sa faceti baie in Marea Rosie cam pe cand in Romania va fi frig si ploaie… Afla mai multe informatii aici.

Viza Egipt

Viza de Egipt se obtine la sosirea pe aeroporturile egiptene, dar si la punctele de frontiera terestra si marina cu Israel, Iordania si Sudan. Granita cu Libia este inchisa.

Imagini Egipt

Moscheea Al-Azhar

Bazarul Khan el-Khalil

Moschei in asa numita zona islamica

City of Dead

Cu mormant in curtea casei

Apus de soare la City of Dead

Moscheea construita de Mohamed Ali in stil turcesc pe Citadela

Spre Citadela

Moscheea Al-Rifai

Sursa: Principalele locuri de vizitat pe Valea Nilului | vezi mai multe pe ImperatorTravel